Povestea Bergman ajunge la Sibiu: grădinița oamenilor mici se deschide în 2019

De când mi-am pus în minte o relocare, și nu oriunde, ci la Sibiu, îmi apar în cale tot felul de povești care mă determină să mă gândesc și mai serios la mutarea asta. Orașul acesta ne-a cucerit, din start, prin oamenii pe care i-am găsit acolo. Iar apoi am început să aflu tot felul de povești care mă fac să mă îndrăgostesc de ideea de a da viața din București pe cea din burgul cuminte.

De curând am aflat că o grădiniță având-o ca model pe cea la care merge David (de trei ani deja) se va deschide lângă Sibiu, în primăvara lui 2019. Știam de planurile Adinei Horga de a extinde povestea Bergman și în țară și m-am bucurat când am aflat de Bergman Sibiu. Am vrut să văd cine sunt oamenii care au avut gândul bun de a deschide la Sibiu o altfel de grădiniță. Alături de Adina, Oana Suciu și Liviana Catalina sunt două femei tare faine (pe Liviana o știu din facultate și m-am bucurat tare de regăsire) care nu doar că vor să aibă o grădiniță cum le place pentru copiii lor, ci vor și să încerce, cât se poate, să schimbe în bine partea lor de lume.

Despre grădiniță sigur voi mai scrie, ba chiar intenționez să merg în vizită la început de 2019. Până atunci, las mai jos un interviu cu cele trei femei implicate în povestea Bergman Sibiu.

 

Când a încolțit în mintea voastră ideea că Bergman este o idee bună de grădiniță pentru Sibiu?

Liviana Catalina: Cred că pentru orice mamă momentul desprinderii de cel mic este dificil. E, poate mai dificil pentru noi, mamele, decât pentru cei mici, care, în cadrul potrivit, sunt fascinați și cuceriți de lumea care li se arată. Am descoperit filosofia Bergman chiar când căutam după astfel de locuri bune în București, create special pentru începătorii mici și nerăbdători în viață. Asta s-a întâmplat în paralel cu momentul în care descoperisem, la câțiva kilometri de Sibiu, o familie geamănă cu care ne-am potrivit firesc și pe care o vizitam deja neanunțați și tot mai fericiți, și care ne-a determinat să ne gândim tot mai mult la oportunitatea relocării. Mi-am dorit ca oamenii mei mici (Liviana este mama a doi copii – n.e.) să se bucure de aventura Bergman, descoperită în București, și la Sibiu. La fel ca mine gândea deja, încă dinainte să ne cunoaștem, Oana.

 

Oana Suciu: Multe nu sunt de completat, deoarece, așa cum zice Liviana, noi suntem familii gemene. Eu am căutat, în Sibiu, grădinițe pentru puiul cel mare, încă de când acesta avea câteva luni și am rămas dezamăgită de ceea ce am văzut. Îmi doream o grădiniță în care copiii să petreacă mult timp afară, să descopere lumea prin joacă și să fie priviți ca niște minuni cu potențial imens, pui de oameni care învață singuri dacă le dăm cadrul natural potrivit și îi îndrumăm puțin și cu blândețe. Deoarece ceea ce am văzut era departe de aceste principii, am început să analizez ideea înființării unei grădinițe. În mai 2018, am descoperit Bergman pe Internet, căutând modele de grădinițe în pădure implementate în România și am sunat-o imediat pe Adina, apoi i-am povestit Livianei despre ideea mea și ne-am întâlnit în același punct, venind fiecare pe cărări diferite.

 

Ce v-a atras la Bergman și de ce credeți că se potrivește acest concept de grădiniță zonei?

Liviana: Îmi amintesc de un articol scris de o mamă despre experiența băiețelului ei la Bergman (e vorba chiar de acest articol – n.e). Despre cum a fost prima întâlnire cu grădinița, despre libertatea de a se juca oricând, despre timpul petrecut împreună cu colegi de toate vârstele – deja mi se părea că sună cu totul diferit de ce auzisem despre alte grădinițe. Apoi am început să caut mai multe despre ce înseamnă Bergman – m-am entuziasmat ca un copil (exact așa!) citind despre camera senzorială sau sesiunile de yoga și mai ales despre timpul petrecut afară, în natură, pe orice vreme. Pentru că Bergman este, esențial, un spațiu în care cei mici cresc armonios, prieteni cu natura de care se bucură în fiecare zi.

Și unde oare, dacă nu la Sibiu, regăsim, ca într-o copilărie idilică, pădurea, pârăul, verile calde cu pomi încărcați de fructe și iernile petrecute la sanie? De fapt, cadrul natural în care se regăsește noua grădiniță este ideal, credem noi, pentru o filosofie precum cea a unei nature kindergarten. În plus, este prima și singura grădiniță creată pe acest concept în Sibiu, un oraș în care sunt tot mai mulți părinții care cultivă în casele lor libertatea și creșterea naturală a copiilor și care își doresc să regăsească aceeași abordare simplă, holistică, și în spațiul unei grădinițe.

 

Oana: Bergman este exact locul pe care mi-l doresc pentru copiii mei în anii cei mai importanți ai dezvoltării lor emoționale, în primul rând, și apoi cognitive. Cred că tipul acesta de grădiniță se potrivește oricărui oraș, nu numai din România, pentru că toți copiii și-ar dori să petreacă timp afară, să învețe prin joacă și prin conectarea la natură, dacă ar fi lăsați liberi să o facă. Sibiul nu are, în momentul de față, o astfel de oază a copilăriei, deci sperăm să oferim noi o soluție familiilor care gândesc la fel ca noi, oameni care își doresc ceva diferit pentru minunile lor. Familiile noastre au făcut o schimbare radicală în viața, mutându-se din București la țară, în primul rând pentru sănătatea și copilăria frumoasă a celor mici. Multe alte familii își doresc același lucru pentru copiii lor, însă nu sunt pregătite pentru o schimbare atât de mare. Bergman le oferă the best of both worlds: copiii primesc viața la țară în timpul zilei, iar părinții pot beneficia în continuare de oportunitățile și locurile de muncă de la oraș.

 

Cât de mare e provocarea de a deschide o grădiniță în franciză? Care sunt marile dileme și ce este mai dificil de rezolvat?

Liviana: De partea noastră, a celor care primesc un model gata pregătit și testat ani de zile, cu multe lecții învățate, abordări și metode de lucru, lucrurile sunt mult mai simple. Contăm pe o echipă care ne însoțește la fiecare pas, o echipă cu o experiență vitală pentru un început de drum – de la aspecte administrative și curriculum, până la modul de organizare a vestiarelor. Provocarea rămâne însă, pentru că urmează să așezăm în practică un univers întreg al unei grădinițe cu totul diferite pentru peisajul românesc, o grădiniță vie, care se creează prin copiii care vor crește în spațiul ei, observându-i, încurajându-i și urmărindu-le ritmul propriu, natural. Copiii sunt inspirația activităților Bergman și ei dau tonul magiei fiecărei zile petrecute la grădi. Rolul nostru este să intuim și să oferim toate cele necesare pentru ca cei mici să se bucure de tot ceea ce sunt și pot deveni în anii pe care îi petrecem împreună.

Oana: Nimic de completat, Liviana este o maestră a cuvintelor și descrie atât de frumos partea soft a grădiniței, cea în contact cu copiii. Hard-ul, partea legată de logistică, birocrație și autorități, este o provocare, însă cred că nu este ceva specific deschiderii unei grădiniței, ci mai degrabă o caracteristică a țării în care am ales să trăim.

 

Adina Horga: Pentru mine, în primul rând, provocarea a fost să mă asigur că pun modelul meu de educație în mâinile unor oameni care pot face față. Eu am tendința de a controla totul la grădiniță, așa că prima întrebare pe care mi-am pus-o, când am primit propunerea Oanei și a Livianei, a fost: cum va funcționa ce fac eu în mâinile altora? Au contat foarte mult pentru mine oamenii pe care i-am găsit la Sibiu. Modelul educațional pe care eu l-am creat cred că nu se potrivește oricărei persoane. Poate tu îți dorești acest business, dar poate nu ești făcut pentru el. A fost esențial pentru mine ca partenerii mei pe acest drum să înțeleagă ce înseamnă conectarea cu natura și cum se traduc în realitate celelalte principii ce stau la baza fundației unei grădinițe Bergman. Entuziasmul pe care l-am găsit la Oana și la Liviana a fost, de asemenea, teribil de important, dublat de faptul că ele au studiat și au înțeles modelul nostru. Iar faptul că ele, fiind mame, își doresc Bergman pentru copiii lor, e o dovadă în plus că modelul meu e unul în care au încredere. La prima întâlnire pe care am avut-o cu Oana, pe Skype, mi-am dat seama că între noi există chimie, că funcționăm după aceleași principii de viață. Să conduci o grădiniță Bergman înseamnă să adopți un anume stil de viață. Ceea ce Oana și Liviana sunt dispuse să facă.

 

Care-i povestea? Cum ați ales locul, cum este acolo, care sunt marile avantaje ale grădiniței?

Oana: Locul pentru joacă în pădure îl avem, din fericire, și este conceput pe sufletul nostru, cu grădină mare, în mijlocul livezilor, pe un deal însorit toată ziua, cu acces facil la pădure și la râu. Locul în care am ales să construim grădinița este un sat care încă păstrează tradițiile și parte din meșteșuguri, iar copiii Bergman vor putea experimenta hrănitul mieilor cu biberonul, contactul cu animalele gospodăriei: găini, rațe, vaci, cai și, bineînțeles, oi, care sunt specificul zonei. Pe lângă activitățile marca Bergman, aici putem vizita stânele și copiii vor participa la prepararea brânzei, vor vedea cum lucrează un tâmplar, cum se potcovește un cal etc.

 

Există aspecte care vor aduce ceva în plus față de ceea ce se întâmplă la Bergman București sau Arad?

Liviana: Vom prelua integral modelul Bergman de la București și Arad, pe care îl vom adapta profilului local – predarea intensiv limba germană, de exemplu. Ne vom axa, legat de meniul copiilor, pe hrană vegetariană și vegană și, pentru că suntem plasați într-un cadru natural mai ofertant, vom putea introduce activități mai rustice.

 

Adina: Având în vedere locul ales, rupt de mediul urban, se va aplica mult mai pregnant conceptul de it takes a village to raise a child. Locuitorii din sat vor fi prezenți în viața copiilor de la grădiniță (de exemplu, vor putea merge la pădure cu o căruță trasă de cai). În plus, spațiul permite și aplicarea conceptul de farm kindergarten – cei mici vor avea animale domestice, pe care le vor îngriji și vor deveni resposabili de ele, dar și un program de permacultură specific grădiniților – copiii își vor crește propriile legume în grădini create de ei.

 

Cum au privit sibienii vestea deschiderii Bergman?

Liviana: Am dat de veste, inițial, în rețelele în care ne mișcăm și noi, de antreprenori, artiști, foști bucureșteni relocați la țară, vegetarieni și iubitori de natură, părinți care țin la timpul lor petrecut în familie și care își lăsă copiii să zburde liberi iarna, îmbujorați sub căciuli de lână. Ei sunt cei care aveau nevoie de multă vreme de Bergman la Sibiu și care ne-au primit ideea cu drag și cu ușurare. Dar e vorba însă de o întreagă comunitate care s-a bucurat (dovada o reprezintă mesajele primite) de ceea ce ne propunem, oameni care așteaptă cu nerăbdare să pornim activitatea.

 

Cine sunteți voi, cei trei oameni mari implicați în acest proiect? Ce v-a adus împreună, ce idealuri vă unesc și cum vedeți voi educația preșcolară?

Liviana: Eu mă înscriu cu succes în categoria bucureștenilor în curs de relocare la țară, după timp mult pe stil București – la școală, la job sau în proiectele personale care mi-au hrănit anii cu slalom printre întâlniri, programări, pilates, trafic intens, mic-dejun în grabă și weekenduri pe canapea. Ah, ce viață! aș putea spune, eu și poate celelalte mame cu bebe 1 în brațe și bebe 1 agățat de gât. Adevărul este că, pentru mine, totul a devenit mai clar odată cu apariția copiilor și chiar dacă, la prima vedere, pare că lumea mea se învârte în jurul lor, de fapt, cu ei m-am redescoperit și, prin ei, nevoia de a reveni la o viață mai simplă, la mai mult natural, la răbdare și la timp pentru lucrurile aparent nesemnificative. În tranziția mea from fast to slow, am întâlnit-o pe Oana, grație unor proiecte comune în zona de economie verde, am vizitat-o într-o vară împreună cu toată familia și ne-am îndrăgostit de Sibiu atât de tare încât am decis să ne căutăm rostul acolo. Oana și ai ei își construiseră deja un colț de lume la câțiva kilometri de Sibiu, un loc în care lucrurile se petreceau așa cum doar mi le imaginasem până atunci – cu aer proaspăt, în curte și în livadă, printre animale, cu hrană curată, organică și grijă multă pentru tot ce ne înconjoară. Ne mai lipsea doar un loc bun în care copiii noștri să crească jucându-se și așa a apărut ideea grădiniței – din drag pentru ale noastre minuni. Ideea de a-i vedea pe copii încătușați într-un program de educație preșcolară așa cum sunt majoritatea astăzi nu s-a potrivit deloc cu modul în care ne străduiam să-i formăm acasă – liberi, curajoși și curioși. Și cred că tocmai în acest sens trebuie să se transforme educația preșcolară – să ghideze oamenii mici către experimentarea directă, liberă, a lumii mari, descoperind-o și, implicit, învățând să o prețuiască.

 

Oana: Eu am făcut acest pas, mutarea la Sibiu, acum șase ani, după 13 ani de București, din care șapte cu naveta săptămânală București-Oradea și trăit într-un hotel în această perioadă. Profilul meu era unul probabil clasic: workoholic, cu mare succes profesional și financiar, însă fără viață personal. Sau, mai corect spus, fără viață, cu weekenduri în București pline de petreceri și întâlniri cu mulți oameni, pentru a nu-mi lăsa niciun moment pentru întâlnirea cu mine însămi și un mare gol. Aceste întâlniri cu fața în oglindă îmi provocau tot felul de stări nesănătoase și astfel am decis să rup lanțul și să fac o schimbare radicală prin mutarea într-un loc care te forțează să te deconectezi de la matrice, prin simpla prezență. Odată cu această decizie, au venit schimbări majore și femeia care era convinsă că nu se va căsători și nu își dorește copii a ajuns, în decurs de doi ani, măritată și cu primul copil la activ. De aici încolo, povestea mea și cea a Livianei se unesc, la fel ca și dorința noastră comună de a le oferi copiilor noștri timp cu mama zilnic, o mamă care le este alături nu doar fizic două, trei ore pe zi, ci și emoțional, fără stresuri și frustrări majore proiectate asupra lor, o mama capabilă să le ofere o copilărie în cadrul unei comunități de oameni dragi și prezenți în viața lor, pe lângă părinți, mult aer curat, zile întregi petrecute la joacă afară, pe cât posibil nesupravegheați de părinți, mâncare sănătoasă și multă multă dragoste.

În viziunea mea, educația preșcolară trebuie să continuie la formarea unui om mare în a cărui viață singura constantă este schimbarea. Noi nu știm și nici nu ne putem imagina cum va arăta lumea lor peste 20-30 de ani, nu știm cum va arăta lumea noastră în cinci ani, având în vedere schimbările majore care au loc zilnic pe plan tehnologic, ecologic, în sănătate, medicină etc. Copiii sunt minuni, capabili să învețe singuri dacă sunt lăsați și li se oferă cadrul potrivit. Deci tot ceea ce putem face este să nu-i stricăm, să le oferim posibilitatea de a se descoperi și dezvoltă natural, în ritmul lor, iubiți cât de aproape de necondiționat suntem în stare, să îi ajutăm să fie buni și empatici, să le păstrăm sănătatea fizică și emoțională astfel încât să fie încrezători în forțele proprii și adaptabili la orice ar putea urma.

 

Adina: Eu sunt educator și director educațional. După Bergman Arad, am deschis Bergman București, o grădiniță cu abordare holistică asupra educației și dezvoltării umane (povestea Adinei o puteți (re)citi aici).

 

Cât de pregătită credeți că e România pentru astfel de proiecte și de abordări noi în educația preșcolară?

Oana: Cred că suntem doar la începutul acestei povești minunate numite forest kindergarden, și nu doar în România. Citeam un articol în care se menționa că numărul acestui tip de grădinițe a crescut, din 2012 până în prezent, cu 500%, în SUA. Suntem la faza de early adopters, adică avem un grup de familii cu valori diferite față de majoritate, care nu apar în nicio statistică sau standard, cărora de adresăm noi, cu câte una, două grădinițe private, tipuri de grădinițe care vor apărea, probabil, în toate marile orașe din țară în următorii ani. Pe măsură ce acești copii cresc și schimbă lumea în jurul lor, iar numărul celor care au șansa să pornească altfel la drum crește, o să atingem un tipping point în care și sistemul educațional clasic va fi forțat să facă schimbări majore. Pentru moment, însă, suntem private ca niște personaje exotice care vor să își crească copiii izolați de lumea reală, în loc să îi adapteze la societate și la ce zice lumea.

 

Liviana: Cred că suntem aproape de acel moment în care, inevitabil, se va produce schimbarea. Există, desigur, inerție și teama de orice pare diferit. Însă ceea ce poate părea o extravaganță sau nesăbuință este, de fapt, doar o întoarcere la modul simplu de a da piept cu lumea – direct, prin propria experiență, chiar de la vârsta când ea ni se descoperă, și pe toate planurile – fizic, cognitiv și spiritual. Și acesta ar trebuie să fie modelul de funcționare a oricărei abordări în educația preșcolară.

 

Adina: Oricât de multă informație am avea, există în continuare o teamă a părinților din România, când e vorba despre grădiniță, despre cât de mult e stimulate partea academică, ce învață ei acolo. Părinții de azi, foști copii ai grădinițelor pe care le știm cu toții, sunt încă destul de mult ancorați în modelul de educație din communism. Se duce, în mulți dintre ei, o luptă între dorința de nou și modelul grădiniței pe care ei o știu bine, doar au fost acolo. Trebuie să acceptăm cu toții că generațiile se schimbă foarte repede. Cea mai mare criză, la nivel mondial, este cea educațională: nu există timp suficient pentru a studia generațiile de azi, pentru a trage concluzii și pentru a vedea ce li se potrivește, ritmul schimbărilor este foarte accelerat, generațiile noi sunt supra-stimulate, nu poți face planuri pentru generațiile de mâine, căci deja se schimbă totul. Cee ace e important, atunci când prezinți un sistem nou pentru o țară, este să ajuți și părinții să se ajusteze pe model. Nu poți implementa un model revoluționar (care, da, e adevărat, în țări precum Suedia există deja din 1982) până nu ajuți părinții să înțeleagă, iar asta o faci informându-i în permanență și fiind foarte aproape de ei, explicându-i totul, pas cu pas, făcându-l să înțeleagă că modelele din trecute, cele în care am fost noi educați când eram mici, nu se mai potrivesc cu această societate ce se dezvoltă într-un ritm nebun. Noi, educatori și părinți, pregătim copiii de astăzi pentru o lume pe care nu o cunoaștem, habar nu avem cum va funcționa, o lume în care, asta știm sigur, intelegența artificială va contribui major. De aceea, este important ca cei mici să fie extrem de echilibrați pe partea emoțională și să fie obișnuiți din timpuriu să se conecteze cu natura, cu tot ce e viu. Pentru copiii noștri de azi va fi greu să găsească un echilibru între ceea ce este originar și ceea ce este artificial. Astăzi, în grădinițe, creștem oameni pentru comunitate, nu doar indivizi. Trebuie să îi învățăm mult mai multe decât altădată, iar grija pentru natura, dragostea pentru ce e viu, empatia – toate acestea sunt esențiale.

 

Ce credeți că e cel mai important să i se întâmple bun unui om mic la grădiniță?

Oana: Să-i fie respectat ritmul propriu, să fie tratat cu blândețe și lăsat să se joace liber în natură cât de mult posibil. Să-i sclipească ochii dimineața cu gândul la acel loc magic unde, împreună cu mulți prieteni mari și mici, descoperă zilnic minunile simple ale lumii: o floare colorată și parfumată, un viezure grăbit, un brotăcel simpatic, norii în forme de ursuleț sau avioane sau gustul unei roșii din grădină cu telemea de oaie, după o dimineață petrecută la râu, în pădure.

 

Liviana: Pe scurt, să descopere și să se adapteze la lumea mare de la nivelul lui, fiindu-i observate și încurajate pornirile naturale și emoțiile neprogramate de adulți pricepuți să le fie prieteni și super-eroi protectori deopotrivă.

 

Adina: Să absorbă un stil de viață, asta trebuie să facă un copil la grădiniță în aceste vremuri pe care le trăim. În acești primi ani de grădiniță vor fi așezate valorile și principiile de viață, niște semințe din care, dacă vor fi udate și îngrijite așa cum trebuie, de părinți și educatori deopotrivă, vor crește niște copaci minunați. Copiii stau astăzi la grădiniță de dimineața până seara, căci așa e stilul nostru de viță acum, la grădiniță e o parte importantă din universul lui, de aceea e important cum arată grădinița, cât de mult frumos are în jur, dar și cât de mult bun-simț au oamenii din grădiniță, care se pun în slujba copilului, câtă empatie există între pereții grădiniței. Totul contează și contribuie la modul în care e șlefuit și pregătit pentru viață omul mic.

 

Ce vă doriți să se întâmple în următorii cinci ani? Cum vedeți transformarea Bergman Sibiu pe termen mediu?

Oana: Mi-aș dori să avem părinți care își doresc să continuăm împreună acest tip de educație astfel încât să putem oferi continuitate copiilor crescuți aproape de natură.

Liviana: Îmi doresc să avem la Sibiu o comunitate tot mai mare de părinți care decid să-și crească copiii mai aproape de natură. Și ca toți acești copii, trecuți prin copilăria mică în grădinița noastră, să fie școlari într-un spațiu educațional care să continue experiența Bergman, la școală.

 

Care sunt fericirile voastre, cu sau fără legătură cu educația?

Oana: Cea mai mare bucurie a mea este când fiecare dintre noi, părinții, are câte un băiat în brațe și dansăm în pridvorul casei, uitându-ne la dealuri, la soare sau la nori, în timp ce câini și pisici aleargă în jurul nostru.

 

Liviana: Fericirile mele sunt de toate felurile – simple, la o cafea bună sau o înghețată cu fistic în toiul verii; ușor utopice, visând la dimineți leneșe, numai pentru mine; mici și neprețuite, când copiii dorm liniștiți la un drum lung, cu mașina; mari și adevărate, când ceea ce fac, pe plan personal sau profesional, servește în orice fel unui plan mai important, care urmărește să facă lumea noastră bine.

 

Adina: Eu simt nevoia să creez emoție, de aici și visul meu de a construi și de a da mai departe filosofia Bergman. Pentru mine, e important să mișc lucruri, dar mai ales să mișc inimi.

 

 

 

Fotografii: Bergman Sibiu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!