Scuze, eu nu fac politică

Te duci la spital – inevitabil, ajungi și la spital la un moment dat – și mergi pe un hol care, în loc să fie spălat cu dezinfectant, e spălat cu detergent de vase. Dacă ai ghinion, când pleci din spital, vindecat de ceva, primești la schimb altceva: infecții nosocomiale. Dacă ai și mai mult ghinion, ești nevoit să revii la același spital – sau poate la altul? – pentru alte tratamente. Medicii care te au în grijă își spală mâinile cu dezinfectant diluat de zece ori. Știi care-i faza cu treburile astea? Știi unde-i buba? În politică – numiri politice, manageri care nu sunt competenți, dar sunt înscriși în partidele care împart puterea, licitații trucate și furate, câștigate de cine trebuie. Politică, da?

 

Îți place să alergi în parc și o faci de câteva ori pe săptămână, de câțiva ani încoace. De ceva timp, în loc să respiri aer curat, respiri mici și ulei rânced de la gogoși înfuriate și cartofi spiralați. Altădată, în parcul tău preferat erau doar două terase, acum e plin. Parcul nu mai e parc, e circ. Știu că tu nu-i zici așa, dar tot politică e și chestiunea asta. Primarul care decide soarta parcului tău preferat e unul dintre cei mulți cărora nu le pasă de aerul pe care tu îl respiri, care știe că lumea vrea circ, nu pâine, spectacole, nu grădinițe, artificii, nu curățenie pe străzile dintre blocuri. Politică, da?

 

Te uiți la televizor (sau pe net, când te mai uiți la știri) și vezi oameni cum stau cu ochii în soare și cu mâna întinsă după un voucher de vacanță în Grecia. Vacanțele se dau ca pâinea caldă, sunt multe, dar nu ajung la toată lumea. Costă mai mult decât o vacanță cumpărată de la o agenție de turism, dar e gratis. E gratis pentru ei, dar o plătești tu, de fiecare dată când îți plătești taxele locale. Nu te interesează, știu, tu nici nu ești pensionar, nici nu stai la coadă în soare, și poate nici bunica ta nu e printre amărâții ăia care stau cu mâna întinsă. Dar ar cam trebui să te intereseze: vacanțele alea sunt cadou de la tine și alții ca tine, care munciți cel puțin opt ore pe zi și, uneori, chiar mai mult, de nici nu mai apucați să vă vedeți copiii înainte de culcare. Vacanțele alea moca sunt politică pură, chiar dacă tu nu le spui așa.

 

Prietena ta din copilărie a venit din Canada pe 10 august 2018, ca să participe la un protest al diasporei. Nu vine să protesteze ca să-și ia țara înapoi, mai ales că țara ei e acum alta decât asta, ci vine mai mult dintr-un dor de a fi împreună cu alții ca ea, vine de drag și de bucurie că diaspora nu e importantă doar atunci când trimite bani acasă, ci mereu. Prietena ta avea de gând să protesteze pașnic, dar a primit gaz lacrimogen în ochi, mai multe jeturi la rând, iar prietenul ei – vreo două bastoane peste picioare, căci era prea pașnic și la locul lui. Știi cum se cheamă ce a pățit prietena ta din copilărie? Abuz de putere. Știi de ce? Fiindcă niște oameni politici și niște oameni cu funcții publice și niște instituții ale unui stat de drept au decis că nu e nicio problemă dacă o calcă pe cap pe prietena ta. Știu, știu, tu nu ai fost acolo. Dar ai fi putut fi. Iar ce pățeai era o chestiune cu rădăcini în – ai ghicit – politică.

 

Îți faci cumpărăturile de la Mega în fiecare zi, sau o dată la două zile. Cel mai mult stai la raftul de brânzeturi. Faptul că tu poți să alegi astăzi dintre câteva zeci de sortimente are legătură, ai să râzi, cu o revoluție. Revoluția care ți-a adus libertatea de exprimare, libertatea de a asculta ce muzică vrei, de a purta părul cât de lung îți place, căci nu contează cât de lung ai părul, ci cât și cum gândești, nu? Nu e puțin lucru să fii liber. Iar asta înseamnă democrație, deci e vorba, din nou, de politică, dacă te gândești bine.

 

Stai într-un apartament la care plătești rate lunare. În ultimul an, s-au cam mărit ratele la casă. Știu că nu îți place să analizezi asta prea mult, mai ales că tu câștigi destul de bine, dar să știi că ratele cresc (și) din cauză că niște oameni politici nu-și fac treaba așa cum trebuie, când trebuie. De câte ori îți plătești rata, să știi că în ea e inclusă și o taxă pentru incompetența clasei politice care te conduce și te reprezintă. Chiar dacă nu ai fost la vot, căci oricum nu contează votul tău.

 

Îți place să mergi cu mașina la munte. Faci o oră până la ieșire din oraș și, dacă ai noroc, patru ore până la munte. Teoretic, drumul e de două ore și jumătate. Dar te-ai obișnuit să se circule prost, asta-i țara, îți zici, nu ai ce să faci. Ba ai ce să faci: să caști ochii la ce se întâmplă în jurul tău și să le ceri socoteală celor care fură din bani public. Sau, mă rog, să te duci la vot. Și iarăși ajung la politică.

 

Știu că ți se pare că politica nu te atinge, nu te afectează, că viața ta curge lin și fără să-ți bați capul cine e Viorica Dăncilă, cât de competentă este Carmen Dan sau cine o fi, în viitor, ministru la Interne, cine este prefectul Capitalei și de ce a semnat un ordin de intervenție în forță a Jandarmeriei Române asupra unor protestatari pașnici, ce promisiuni face Lia Olguța Vasilescu, pentru ce vacanțe mai dă bani Gabriela Firea, câți porci are la fermă băiatul lui Dragnea. E chiar mai simplu și mai bine pentru cap să nu te intereseze nimic din toate astea. Dar chestia e că viața ta depinde de politică, cursul ei e afectat de mișcările și deciziile de pe scena politică. Știu că cel mai ușor ar fi să stea fiecare în globul lui de sticlă, să iasă de acolo doar cât să-și încarce telefonul, ca să poată să intre pe Facebook și să pună ceva pe Insta. Dar nu se poate. Sau se poate, dar nu se cade.

 

De câte ori vei călca într-un spital, sau vei alerga în parc, sau vei vrea să-ți spui părerea în spațiul public, sau vrei merge cu mașina la munte, sau vei plăti rata la casă, sau vei sta în fața raftului cu brânzeturi, de câte ori vei face asta sau alte lucruri oarecare din viața ta normală, de atâtea ori ce ți se întâmplă depinde (și) de politică.

 

„Scuze, eu nu fac politică, nu mă interesează pe mine, unii dintre noi muncesc, nu pierd vremea cu chestiile astea.”

E dreptul tău să spui asta, un drept la libertate pe care l-au câștigat, pentru tine, niște oameni (unii dintre ei aveau vârsta ta), la Revoluția din decembrie 89.

Știi, nici ei nu făceau politică. Dar când și-au dat seama că viața lor depinde de politică, nu au mai stat deoparte.

Știi, și ei puteau să-și vadă de viață liniștiți. Dar când au văzut că cei de sus nu vor ezita să-i calce pe cap, dacă va fi nevoie, au ieșit în stradă.

Știi, nici lor nu le păsa prea tare cine e la conducere și de ce, dar când au realizat că unii sunt pregătiți cu mitraliera ca să-i pună la punct, au făcut gard viu în jurul unor idealuri.

Idealurile alea nu au murit, chiar dacă au trecut, de la Revoluție, aproape 30 de ani. Idealurile alea sunt tot aici, trebuie doar să-ți întorci fața spre ele.

 

 

 

Foto: unsplash