Viața la țară, de 1 Mai și nu numai

Poate dintr-un soi de dor, poate dintr-un soi de poftă pe care mi-au făcut-o câteva poze zilele astea, poate pentru că știu cât de frumos e acolo, cât de liniște, de bine și cât de minunat e sentimentul de a fi împreună cu adevărat, pentru că acolo beau cafeaua pe prispă cu aceeași plăcere mereu, poate fiindcă omleta cu ceapă și mărar nu-mi iese niciodată ca acolo, poate pentru că acolo îmi limpezesc cel mai bine mintea, plivind roșiile și căpșunile, poate fiindcă acolo îmi e cel mai bine sau pur și simplu. Poate pentru toate cele de mai sus puse laolaltă sau pentru alte motive decât acestea, am rugat câțiva dintre prietenii mei de pe Facebook, care se află la țară zilele astea, să-mi scrie câteva vorbe despre escapadele lor „undeva la țară” și să-mi trimită câteva poze de acolo. Dorul nu mi-a trecut cu totul, dar măcar mi-am făcut o bucurie.

 

GABRIELA, din Suhaia, Teleorman:

Aici aflu trăiri noi de fiecare dată

La ţară, înainte de toate, găsesc linişte. Liniştea aceea sufletească, pentru că sunt alături de ai mei, în casa în care am copilărit, unde tot ce mă înconjoară îmi este familiar, unde simt foarte intens sentimentul de apartenenţă. Pentru mine, «la ţară» înseamnă singurul acasă, chiar dacă de-a lungul timpului am locuit în foarte multe case. Şi mai este vorba şi de acea linişte în contrast cu zarva oraşului. Aici totul este atât de simplu şi nealterat încât nu ai cum să nu te încarci cu energie bună.

Sunt multe bucuriile unei escapade la ţară. Şi mă voi rezuma chiar la ce se întâmplă acum, în jurul meu, când, în timp ce îmi beau cafeau sub vişinul care ne ştie toate poveştile, o adiere blândă îmi mângâie părul şi frunzele din jur valsează domol după ritmul ei. Unul dintre căţei stă cu capul pe piciorul meu şi îmi urmăreşte degetele pe tastatură, ceilalţi patru dorm la soare, iar lâncezeala lor mă îmbie şi pe mine să îmi trag sufletul puţin pe pajiştea din faţa casei, după ce voi sfârşi aceste rânduri.

În depărtare, doi guguştiuci repetă neîncetat o coregrafie a aripilor, iar liniştea este spartă de o ciocănitoare care lucrează de zor în scoarţa unui corcoduş bătrân şi de cântecul neobosit al păsărilor. Şi totul e verde în jur şi miroase a pământ ud şi a viaţă.

Aici, mâncarea are alt gust. Poate şi pentru că ne strângem cu toţii în jurul mesei şi simţim momentul acela ca pe o sărbătoare. Însă, mâncarea e specială şi pentru că aproape toate ingredientele sunt crescute în această curte. Nu am o perferinţă anume în materie de mâncare, absolut tot ce găteşte mama e delicios!

Eu m-am născut la ţară, am crescut la ţară şi mă întorc aici cât de des îmi permite timpul. Locul acesta e parte din mine. Însă adevărata bucurie am văzut-o la partenerul meu de viaţă, care s-a născut şi a copilărit între betoanele Bucureştiului şi, de când a descoperit viaţa la ţară, adică în jurul vârstei de 30 de eni, efectiv nu se mai sătură de ea.

În toate celelalte călătorii, explorez locuri. Aici aflu trăiri noi de fiecare dată. Ieri, de exemplu, am ţinut în palmă un pui de curcă, adică o viaţă, care în urmă cu doar câteva minute era doar un ou. Alăltăieri, am plantat fasole şi porumb. Şi mă gândesc cu bucurie că familia mea se va hrăni mai târziu cu ceva însămânţat de mâna mea. Apoi, poveştile bunicii, seara, înaintea de culcare, întregesc tabloul care îmi bucură sufletul. În plus, nicăieri pe unde am călătorit în lumea asta, nu am adormit seară de seară pe triluri de privighetoare. Nu e nimic extravagant, dar e ceea ce contează. E bucuria pură pe care ţi-o dă simplitatea. Zilele acestea, pe pagina de Facebook a blogului meu (Pe şaua din spate) chiar ţin un #jurnaldetaranaca. Pentru a vă reaminti că drumul către împlinire e pavat cu bucurii simple.”

 

 

SORINA, din Richiș, Sibiu:

Am descoperit bucuria asta convinsă de soțul meu, care e suedez

„La țară găsești liniște, găsești natura în toată splendoarea ei și lucrurile simple care contează în viață. Și te poți găsi și pe tine. Când sunt plecată la țară, îmi place să petrec timp afară în natură, să fac drumeții, să descopăr clădiri sau lucruri vechi, cu istorie, și să le văd pe Kaila și Tokyo (labradorii mei) atât de fericite! 3.

Cu mâncarea am o problemă deoarece este câteodată dificil să mă hrănesc la fel cum o fac acasă și de fiecare dată merg pregătită cu ceva provizii. Însă vara îmi place să merg prin grădinile oamenilor de la țară și să mă bucur de legumele crescute într-un mod natural.

Am descoperit viața la țară nu foarte demult – când eram mică nu aveam bunici la țară. Prima oară am ajuns la sat, la niște rude, în urmă cu vreo șapte ani, de Paște, convinsă de soțul meu Mikael, care este suedez. Străinii apreciază câteodată mai mult tradițiile noastre.”

 

 

LIGIA, din Crevedia Mică, Giurgiu:

Fugim de la oraș într-o căsuță retrasă pe un deal, într-un colț de uliță

„Toată copilăria mea înseamnă vacanță la țară, înseamnă libertate, înseamnă interacțiune cu oameni mult mai relaxați decât cei de la oraș. Acum trei ani, ne-am hotărât să renovăm casa bunicilor mei, casa vacanțelor din copilărie. Nu este departe de București, iar acum s-a transformat în refugiul nostru la sfârșit de săptămână și în timpul vacanțele școlare.

Un sat înconjurat de păduri, pe malul Neajlovului. O căsuță retrasă pe un deal într-un colț de uliță, cu o curte suficient de mare cât sa te simți liber, fericit, relaxat și în care sa încapă, cu mic, cu mare, mulți prieteni. O curte întreagă cu iarbă verde și mulți copaci numai pentru noi. Liniște, intimitate, animale, plante, aer curat, fructe și legume pe care să le culegi cu mâna ta, toate într-un singur loc.

În primul rând, marea bucurie este fuga de oraș, de poluare, de aglomerație, de zgomot și de stres. Încercăm să lăsăm la oraș, pentru câteva zile, tot ce înseamnă tehnologie, politică, problemele urbei. Bine, mai punem câte o poză pe Facebook și Instagram, să vadă lumea cât e de frumos la sat.

Când sunt aici, îmi place să mă ocup de casa și de curte, să recondiționez mobilă veche, să grădinăresc – e un soi de relaxare mentală care la sfârșitul zilei te epuizează numai fizic. Mihai, soțul meu, vrea să doarmă, să stea, să nu facă nimic. Nu-i iese tot timpul, mereu mai apare câte ceva: o iarbă de tuns, un copac uscat de tăiat, un cui de bătut.

Copiii noștri, Maya și Toma, aleargă, se joacă cu Puf, se cațără, scormonesc pământul, caută râme, se plimbă pe dealuri, dau cu pietre și bețe în bălți, cam tot ce pot face niște copii când sunt la țară. În vacanțe, când suntem doar eu și copiii aici, Dada, vecina de peste drum, ne aduce ceva bun de fiecare dată când gătește.

Ce găsesc aici și nu găsesc îl alt loc din lume? Oricât de mult ai călători și oricât de multe locuri minunate ai vedea, simți întotdeauna nevoia de acasă, de apartenență, de un loc numai al tău pe care să nu fie nevoie să îl împarți cu necunoscuții, ci numai cu oameni dragi.”

 

 

OANA, din Căpâlna, Sebeș:

Ce simt aici e atât de simplu, încât nu știu să definesc

„La țară, pentru mine, este un cătun în munte, în Alba. Un loc minunat, cocoțat în vârful dealului, unde mă înconjoară munții și apa Sebeșului. Bucuria pe care o simt aici este un sentiment atât de simplu, încât nu știu să-l definesc, ci doar să-l trăiesc. Să stau la umbra unui nuc și să-mi treacă o căprioară prin curte e o stare absolută de bine pentru mine, pe care n-aș înlocui-o cu nimic în lume.

Căsuța și locul de la Alba e un cuibușor pe care îl avem de puțin timp, dar la care visăm de fiecare dată când suntem în oraș. Ce fac când vin aici: citesc în hamac și fac excursii pe munte. Data viitoare, vreau să urc la Cetatea Căpâlna, aflată pe dealul de lângă mine, și la care mă uit din curte.

Vacanță la țară este un fel de catharsis, la țară este locul acela care îți aduce aminte cine ești și te ajută să-ți descoperi adevărata identitate. Aici mă pot deconecta complet, îmi pot da un hard restart.

 

 

DIANA, din Măgura (Bezdead), Dâmbovița:

Aici îmi iau porția de citit pentru aproape tot restul anului

 

„În general mă feresc de locurile care sunt aglomerate în anumite momente, dar și de statul în trafic peste măsură, așa se explică de ce sunt aici de 1 Mai.

Când eram adolescentă, nu prea mă dădeam în vânt după țară, deși aici era la fel de frumos. La momentul respectiv, nu aveam calculator aici, Internet, apă caldă și nici prietenii mei de la oraș. Deși îmi făcusem amici și la țară, ei făceau de multe ori mișto-uri la adresa mea, că sunt orășeancă. Acum savurez cu nesaț orice loc liniștit, verde, în care s-a intervenit cât mai puțin asupra naturii și visez să mă mut la un moment dat într-un astfel de loc sau măcar să lucrez part-time așa.

Care sunt bucuriile mele aici? Micul dejun mâncat pe terasă – omletă cu slăninuță și ceapă călită și cacao cu lapte, cu alimente procurate dis-de-dimineață de peste gard, de la vecinii care locuiesc tot restul anului aici.

Aici îmi iau porția de citit pentru aproape tot restul anului. E incredibil de liniște și eu doar așa pot citi.

Colțul meu preferat este, de fapt, o întreagă căsuță. Fostul bordei bătrânesc în care găteau bunicii, când eram mică, a fost transformat de nașul meu într-un mini-muzeu cu acces restrâns, un muzeu în care a adunat piese de mobilier și imagini cu diverse rude d-ale noastre. Tot el a adus și un calculator acolo și plănuiește să deruleze pe el imagini de arhivă din sat.”

 

 

Dacă vrei să știi și cum e la mine la țară, poți citi acest text, scris anul trecut: Vacanță de vară la țară

 

Fotografii: arhivele personale

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *