Minunea

By , , , , Permalink 14

La o lună de la lansarea în România, cu o întârziere datorată faptului că nu-mi ajunge niciodată timpul să aflu tot ce trebuie și să fac tot ce îmi doresc, am văzut și eu filmul Minunea (Wonder), în regia lui Stephen Chbosky. Mi-a plăcut mult de tot povestea și îi iubesc mesajul. Mesajele, de fapt. Și abia aștept să crească ...

#ExercițiideBunătate. O donație de 1.500.000 de lei și tot atâtea picături de mai bine

„Un român din doi e sărac”, citeam într-o știre zilele trecute. Simplificând la maximum, în timp ce unul mănâncă, altul moare de foame. Sunt, în țara asta, copii care se culcă flămânzi și copii care nu pot merge la școală din cauza sărăciei, copii care nu au cum să creadă în magia Sărbătorilor, când ei nu au pus niciodată gura pe ...

#FăBineFiiBun. Listă de bine

By , , , , Permalink 39

În fiecare zi îi dau puiului de om (care are două luni acum) două picături de Vigantol. Am început din a 14-a zi de viață a lui, la recomandarea medicului. Două picături e ceva foarte, foarte puțin. Dar cu puținul acesta, administrat zi de zi, i se va închide fontanela, ceea ce e foarte important. Deci cele două picături nu ...

Mame mai bune. Între ele.

By , , , , Permalink 4

Când am născut prima dată, în urmă cu vreo doi ani și jumătate, ca orice mamă „nouă” cu acces la Facebook, am „aderat” și eu la câteva grupuri „de sprijin”. Unul pentru alăptare, unul pentru diversificare, unul pentru autodiversificare, unul pentru purtarea bebelușului, unul cu rețete de mâncare pentru bebeluși, încă unul cu rețete, cu poze mai apetisante :), unul ...

Exercițiu de bunătate. Cost: 0,00 lei

M-am născut la oraș, dar am copilărit la țară. Multe weekenduri și în special vacanțele de vară le-am trăit pe ulițele satului în care s-a născut tata, pe dealuri, cu gâștele și mai ales în drum, la joacă. Verile erau calde, frumoase și pline, le umpleam cu multe râsete, cu lapte dulce mâncat cu mămăligă rece, cu porumb copt și ...

Eterna dilemă a celor șapte ani de acasă. Și a lipsei lor

Cu un copil în burtă (destul de mare și vizibilă) și unul în brațe (12 kg, fără haine), am mers săptămâna trecută cu metroul prin București, vreo trei zile, de două ori pe zi, în picioare. Nu mă plâng, că nu am murit, sunt încă bine-mersi, dar constat că, uneori, oricât am vrea să vedem jumătatea plină, tot cea goală ...