Cele mai frumoase amintiri. Scrise mai demult, așa, cum o fi, cum mi-au venit prima dată în minte: Când plouă și te culcușești sub pătură, ții afară doar mâinile, iar mâinile țin o carte. Ai fereastra deschisă, că nu ți-e frică de tunete. Când găsești în sertar un singur pătrățel de ciocolată, pe care ți-e milă să-l mesteci, așa că îl ții ...
Nu știu. Nu pot. Nu vreau
NU știu să înot, dar vreau să încep în curând să învăț. Poate mai am o șansă. să fac cozonaci, torturi sofisticate, tarte cu pere. Dar ăsta nu e neapărat un lucru rău. Oricum îngrașă. să economisesc banii. Bine, nu e ca și cum aș avea de unde economisi mii de euro într-un an, dar, zic și eu așa, ca idee. să refuz oamenii ...
Cui i-e frică de eșec? Eu, prima!
Am încurcat o comandă zilele trecute: în loc de o lumânare cu parfum de liliac, i-am trimis persoanei respective una cu vanilie, iar celei care trebuia să primească lumânarea cu vanilie - pe cea cu liliac. Nu s-a supărat nimeni până la Dumnezeu, încurcătura nu a fost colosală, problema s-a rezolvat repede și toată lumea a fost mulțumită. Toată lumea mai ...
Anul în care voi cere
Gata. De acum înainte voi cere. Am ajuns la 32 de ani cerând prea rar și prea puține lucruri, de la mine, de la cei din jur, de la stat, de la politicieni, de la viață. De azi înainte voi cere mai mult. Mi-a trebuit ceva timp că să învăț că doar dacă ceri ți se va da. Multa vreme am ...