#RomâniaPlecată (5). Mihaela, Australia: „Îmi lipsea cel mai tare un dram de speranță că măcar suntem pe un drum”

Am în minte de multă vreme o serie cu povești ale românilor plecați. Acum a venit timpul ca ea să apară, poveste după poveste. Vor fi aici istorii de viață ale unor oameni pe care îi știu, dar și ale unor oameni pe care nu îi cunosc. Vor fi aici vorbe de la români din familia mea, dar și vorbe ...

#RomâniaPlecată (4). Alina, Paris: „Ar fi greu să mă întorc”

Am în minte de multă vreme o serie cu povești ale românilor plecați. Acum a venit timpul ca ea să apară, poveste după poveste. Vor fi aici istorii de viață ale unor oameni pe care îi știu, dar și ale unor oameni pe care nu îi cunosc. Vor fi aici vorbe de la români din familia mea, dar și vorbe ...

#RomâniaPlecată (3) Cristina Mehedințeanu, Londra: „Dacă las dorul să-şi facă de cap mereu, înnebunesc”

Am în minte de multă vreme o serie cu povești ale românilor plecați. Acum a venit timpul ca ea să apară, poveste după poveste. Vor fi aici istorii de viață ale unor oameni pe care îi știu, dar și ale unor oameni pe care nu îi cunosc. Vor fi aici vorbe de la români din familia mea, dar și vorbe ...

#RomâniaPlecată (2) Ioana Casapu, Berlin: „Când am ajuns la Control pașapoarte, vameșul mi-a spus «Nu plânge»”

Am în minte de multă vreme o serie cu povești ale românilor plecați. Acum a venit timpul ca ea să apară, poveste după poveste. Vor fi aici istorii de viață ale unor oameni pe care îi știu, dar și ale unor oameni pe care nu îi cunosc. Vor fi aici vorbe de la români din familia mea, dar și vorbe ...

#RomâniaPlecată (1) Andreea Molocea, Praga: „Speranța îmi lipsea cel mai tare”

Am în minte de multă vreme o serie cu povești ale românilor plecați. Acum a venit timpul ca ea să apară, poveste după poveste. Vor fi aici istorii de viață ale unor oameni pe care îi știu, dar și ale unor oameni pe care nu îi cunosc. Vor fi aici vorbe de la români din familia mea, dar și vorbe ...

Ce găsești în „mahala” și nu găsești la Pippidi

La doi ani și puțin, stătea minute lungi în fund pe prispă, cu capul între palme și, la fiecare 30 de secunde, zicea doar atât: „ma-ma”. Încercam să-l luăm la joacă, îi făceam toate poftele, însă nimic nu îl interesa. Zilnic, stătea și tânjea. La ziua lui de 3 ani, i-am cumpărat un tort mare și frumos și i-am organizat o ...

error: Content is protected !!