#FăBineFiiBun. Listă de bine

By , , , , Permalink 33

În fiecare zi îi dau puiului de om (care are două luni acum) două picături de Vigantol. Am început din a 14-a zi de viață a lui, la recomandarea medicului. Două picături e ceva foarte, foarte puțin. Dar cu puținul acesta, administrat zi de zi, i se va închide fontanela, ceea ce e foarte important. Deci cele două picături nu ...

Fărâme

O florăreasă sună un medic din Germania care să o ajute: vrea să trimită acolo o pacientă din România, ar putea avea mai multe șanse dacă pleacă decât dacă rămâne. O tipă aleargă în noapte la un cabinet veterinar deschis non-stop ca să salveze câinele găsit pe stradă. O asistentă botează un copil abandonat într-o maternitate de provincie. O mână ...

#Interviu. Locul din care cumperi fapte bune. Și zici „Merci”

Țara, per total, nu e bine deloc. Dar, pe bucățele, lucruri bune se întâmplă în fiecare zi. E plină România, vă zic, de oameni care fac bine în bucata lor din puzzle și, indiferent de cât de rău ne scoate din minți sistemul, oamenii aceștia continuă să spere, să creadă și mai ales să dea din coate. De câte ori ...

Mame mai bune. Între ele.

By , , , , Permalink 4

Când am născut prima dată, în urmă cu vreo doi ani și jumătate, ca orice mamă „nouă” cu acces la Facebook, am „aderat” și eu la câteva grupuri „de sprijin”. Unul pentru alăptare, unul pentru diversificare, unul pentru autodiversificare, unul pentru purtarea bebelușului, unul cu rețete de mâncare pentru bebeluși, încă unul cu rețete, cu poze mai apetisante :), unul ...

Exercițiu de bunătate. Cost: 0,00 lei

M-am născut la oraș, dar am copilărit la țară. Multe weekenduri și în special vacanțele de vară le-am trăit pe ulițele satului în care s-a născut tata, pe dealuri, cu gâștele și mai ales în drum, la joacă. Verile erau calde, frumoase și pline, le umpleam cu multe râsete, cu lapte dulce mâncat cu mămăligă rece, cu porumb copt și ...

În spital, ca în gară. Povestea unui taburet

Un taburet rotund, cu picioare din fier, mi-a fost pat timp de trei nopți într-un spital de stat din București, România lui 2017. Nu mă plâng, sunt vie și mă bucur că sunt vie, ca să pot să povestesc asta. Dacă ați dormit vreodată în gară, în sala de așteptare, sau în tren, pe un scaun cu spătar, buretat, sau ...

Eterna dilemă a celor șapte ani de acasă. Și a lipsei lor

Cu un copil în burtă (destul de mare și vizibilă) și unul în brațe (12 kg, fără haine), am mers săptămâna trecută cu metroul prin București, vreo trei zile, de două ori pe zi, în picioare. Nu mă plâng, că nu am murit, sunt încă bine-mersi, dar constat că, uneori, oricât am vrea să vedem jumătatea plină, tot cea goală ...