Ce am învăţat în aproape cinci ani cât am locuit în Abu Dhabi

Scriind titlul acestui articol, am conştientizat subit că am petrecut în Abu Dhabi aproape cinci ani de zile din viaţă mea. Mulţi, puţini? N-aş şti neapărat să răspund. Poate doar suficienţi. Doar la Bârlad, unde m-am născut, şi la Iaşi, unde mi-am petrecut anii de facultate, am trăit mai mult decât în capitală Emiratelor Arabe Unite. Cert este că Abu Dhabi ...

#Interviu. Sorina Fredholm: „Mai mult decât mâncarea din farfurie, cea pentru suflet ne menţine pe calea cea bună”

Urmăresc constant ce mai face Sorina și, chiar dacă nu mă dau în vânt după quinoa, când văd cum arată mâncărurile pe care le facea ea (și care conțin uneori și quinoa), mi se face poftă și aș încerca. Îmi place Sorina în primul rând fiindcă nu e o vegetariană extremistă și obositoare - nu încearcă să-ți bage cu forța ...

Grădinița, locul în care oamenii mici își găsesc echilibrul

„Și ce fac la pădure?”, m-au întrebat prietenii când au aflat că David, copilul meu de doi ani, își petrece în natură două, trei zile din săptămână, în timp ce merge la grădiniță. „Se joacă”, le-am răspuns. „Așa, pur și simplu, fără alte activități?” „Da, pur și simplu, cum făceam și noi când eram mici.” :) În completarea răspunsului pe care îl ...

#Interviu. Vivi și Mario, cei doi care „n-au furiș”

Vivi mi-a fost colegă de facultate, nu am fost în aceeași grupă, dar o știam bine după hohotele de râs cu care spărgea ecoul de pe holul nostru, de la etajul șase. Mai târziu, am descoperit-o pe blogul ei, apoi pe Facebook, unde posta perlele fiului său, Mario, și mereu îmi ziceam că trebuie să fie tare fain să ai ...

#Interviu. Adina Horga, un om fericit care educă oameni mici

Îmi place să îi prezint aici pe oamenii faini pe care îi întâlnesc. Adina este unul dintre ei, și „fain” e un cuvânt care i se potrivește perfect, doar e din Arad, noh. Este una dintre educatoarele lui David și cea datorită căreia copilul nostru merge fericit la grădiniță în fiecare zi (când nu merge, plânge :)), dar și fondatoarea ...

Interviu cu un bijutier. Angela Ciobanu, o meserie “murdară” și niște creații minunate

Pe Angela Ciobanu nu o cunosc personal, dar sunt mari șanse să bem o cafea, cât de curând, în Viena, acolo unde ea locuiește și unde mie îmi place să merg vara. Ne știm însă de pe Facebook, cred că am înnebunit lumea cu replica asta (dar chiar așa e, știu multă lume faină de pe Facebook) și am un ...

Ada Condeescu iti arata „Colentina”

M-am intalnit cu Ada Condeescu cu trei zile inainte de vernisajul primei sale expozitii de fotografie, numita „Colentina” pentru ca, simplu, fotografiile sunt facute in cartierul bucurestean Colentina. Stiam de pasiunea Adei pentru fotografie de ceva timp, dar tot am ramas surprinsa sa aflu ca, de fapt, nu e doar o pasiune, nu sunt doar niste fotografii, nu e doar ...

Post cu rost. Atat de simplu

De ceva vreme, oamenii cu care ma intersectez virtual distribuie un link ce contine niste cuvinte cu care eu rezonez: "rost" si "post". Un site pe care, daca intri, gasesti mancare virtuala si esti indemnat sa alegi la ce poftesti si ce ai manca daca ai putea, dar nu poti fiindca tii post. Cu toate astea, iti alegi meniul si ...

#Fericirile. Elena: “Sunt fericita. Motivul e simplu – am invatat sa nu am asteptari nerealiste”

Sunt unii oameni pe care ii admiri si ii apreciezi fara sa ii fi cunoscut vreodata. Facebook-ul, cu toate "relele" pe care (se spune ca) le genereaza, mie mi-a adus cumva aproape tot felul. Elena, pe care nu a cunoscut-o (inca) in viata reala, sper sa remediem asta la urmatarea ei vizita in Romania, este unul dintre ei. Imi place ...

#Fericirile. Alina, voluntar la o gradinita din Letonia: “Fericirea e peste tot”

Am citit nu demult un anunt la Alina pe Facebook, cum ca se cauta oameni care sa faca fix ce a facut ea in ultimul an: voluntariat la o gradinita din Letonia. Mi s-a parut simpatic cum a schitat profilul persoanei care s-ar potrivi jobului, asa ca am rugat-o sa imi povesteasca ce a facut in ultimul an. :) Mai intai, ...

#Fericirile. Rodica Lazar: “Cred ca am noroc la oameni”

Vineri a intrat in cinema filmul Orizont, in regia lui Marian Crisan, cu Rodica Lazar in rol principal. Motiv numai bun pentru mine sa vorbesc cu Rodica despre oameni, roluri si fiica ei, Dora. :) Cine esti, ce faci si ce vrei in "Orizont"? In "Orizont" ma numesc Andra. Impreuna cu sotul meu, Lucian, interpretat de Andras Hathazi, ne intoarcem acasa dupa cativa ...

#Fericirile. Catrinel, fata de la Richis

Pe Catrinel am cunoscut-o intr-o vara, intr-o casa veche din cartierul Cotroceni. Casa in care isi lucra colectiile, pe atunci, designerul Adrian Oianu. Ne-am mai intersectat de cateva ori, dar, drept sa spun, Facebook-ul ne-a adus din nou aproape. Acolo am citit prima data despre viata la tara a lui Catrinel, despre Casa Noah, despre Paul, despre fericirile femeii asteia ...

#Interviu. Arpeggio, scoala de muzica fondata de o avocata

By , , , , Permalink 1

Cand eram mica, am studiat vioara. Cu domnul profesor Spataru Aurel, la cercul de muzica aflat la jumatate de ora de mers pe jos de acasa. Dupa ce m-a testat profesorul sa vada daca am ureche muzicala, m-a intrebat ce instrument vreau sa studiez. „Eu vreau sa fiu solista”, am zis. „Nu se poate, solista avem deja. La vioara mai avem nevoie”, ...

#Interviu. Povestile romancei care a vizitat peste 60 de tari

Roxana e unul dintre oamenii dragi mie, chiar daca nu ne-am mai vazut de foaaaarte multi ani (ultima data cand a ajuns in tara, luna trecuta, eu nu eram in oras, asa ca nu-mi mai ramane, cred, decat sa merg sa o vizitez in Abu Dhabi :) ). Am facut acelasi liceu din Barlad, dar apoi ea a plecat la ...

#Interviu. Noemi Meilman: “Daca esti alaturi de familie, esti acasa oriunde in lume”

Recunosc, sunt geloasa uneori pe prietenii lui Noemi. Sunt tare norocosi ca au aproape un om ca ea: cald, bun, simpatic, vesel si de la care inveti ceva si numai dupa zece minute de conversatie. Si care are mereu timp pentru toti prietenii si cunoscutii si amicii si colegii, desi acestia sunt foarte multi. :) Pe Noemi - zisa si "Noemi connecting ...