(1) Ce citim. Idei de lectură de la Ana-Maria Onisei

Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de pierdut în povestea asta, așa că m-am gândit că n-ar fi rău să adun aici recomandările de lectură ale unor oameni faini pe care îi știu - va fi o agendă mereu actualizată de lectură pentru mine și ...

O plajă sălbatică, un copil fericit și multe gânduri

Am ajuns la Vadu cu o zi mai târziu și ne-am întors cu două zile mai devreme decât ne planificasem, dar mă bucur că nu am cedat primului gând, acela de a anula scurta ieșire la mare. Fiindcă lucrurile nu se întâmplă aproape niciodată așa cum le punem pe hârtie, ba din contră, se petrec tocmai invers, în ziua în ...

Vacanță de vară la țară

Urcam în măr, până sus, pe creanga groasă dinspre casă, și aruncam câte un măr crud pentru toți prietenii mei care mă așteptau în drum, în fața porții verzi. Odată cu merele, culegeam și frunze și lăsăm urmă. Mereu îmi zicea mămaia, când se întorcea de la câmp, că iar vine Sf. Ilie și ne prinde fără mere dulci. La ...

Paste cu sos de mașini și piure de fructe

Azi, la prânz, David ne-a pregătit paste. Dar nu orice fel de paste, ci paste cu mașini. Rețeta lui: fierbeți bine pastele imaginare, iar când sunt gata adăugați mașinile. În funcție de câte porții doriți și în funcție de cât de mult vă place sosul, puteți adăuga de la patru-cinci la 15-20 de mașini de curse de jucărie, mici și ...

O cabană de poveste

Din când în când, în momente în care aș lasă totul și aș da fugă în lume (dar nu pot :) ), deschid câteva site-uri de deco și pierd un pic de timp imaginându-mi următoarea vacanță sau pe cea de peste un an, doi, nouă. De fapt, nu pierd deloc acel timp, ci îl câștig, reîncărcându-mi bateriile pentru zilele pline ...

Decor de poveste pe masa de Craciun

Mai mult decat mancare de Craciun mie imi place povestea din zilele acestea. Povestea, dar mai ales decorul de poveste. Stiu ca astazi si (mai ales) maine toata lumea e cu gandul la ce pune pe masa de Craciun, dar tare mi-ar placea sa stiu ca si mai multa lume da atentie modului in care arata masa si in special ...

#ImiPlace. Cum poti avea propria ta librarie

Daca ai visat vreodata sa ai propria ta librarie, la Open Book, in Wigtown, Scotia, iti poti indeplini visul. Pentru doar 57 $ pe noapte, poti inchiria un apartament in care este amenajata o librarie. Aceasta oferta vine, insa, cu o conditie: trebuie sa lucrezi si sa administrezi libraria, ca si cum ar fi a ta, pe toata durata inchirierii apartamentului, perfect ...

#Foto. Povestea unor picioare calatoare

Asta chiar e o idee faina de a pastra amintirile peste ani. Ideea ii apartine fotografului Tom Robinson si a prins contur in 2005, pe o plaja, cand Tom si prietena lui, Verity, si-au pozat picioarele. Fara sa stie atunci, aceasta a fost prima fotografie dintr-un lung sir de imagini cu niste picioare calatoare. De aici a pornit totul :)   In urmatorii ani, Tom ...

#VacanteSiCalatorii. Japonia

Daca va ganditi deja la vacanta de primavara, am o recomandare care sigur nu o sa va dezamageasca: Japonia. Nu exista perioada mai frumoasa ca primavara pentru a vizita Tara florilor de cires. Si va spun asta din proprie experienta. Milioane de turisti din toate colturile lumii isi dau intalnire in Japonia in perioada “Sakura”. Daca vrei sa te numeri ...

#VacanteSiCalatorii. Craciun in Tenerife

Am locuit aproape doi ani in Tenerife si iubesc din tot sufletul aceasta insula. Oricat m-as stradui, nu gasesc nici un motiv care sa ma tina sa nu recomand Tenerife oricand, oricui. Asa incat, daca frigul si zapada nu sunt ingredientele esentiale pentru vacanta ta de Craciun sau de sfarsit de an, Tenerife e cu siguranta o alegere inspirata. :)   Din punct de ...

#VacanteSiCalatorii. Djambo, Zanzibar!

Djambo! Hakuna matata! Asa am fost primiti la sosirea in Zanzibar, acum 6 zile. In swahili, cuvintele de mai sus inseamna “Salut! Nicio problema!” si, judecand dupa zambetele largi si voia buna de pe chipurile celor care ne-au intampinat, ai tinde sa crezi chiar ca, in acest colt de rai, orice problema ai avea poate fi uitata. Sau macar lasata de-o ...

#VacanteSiCalatorii. Ce poti face intr-o zi in Sao Paulo, Brazilia

Am auzit si am citit multe pareri care sustineau ca e un oras de evitat, intrucat nu are nimic de oferit unui turist, tocmai de aceea m-am gandit sa scriu despre ce poti face intr-o zi la Sao Paulo, Brazilia. Un oras monstru, crescut peste masura si menit mai degraba sa te sperie decat sa te atraga cu ceva anume. ...

#iDeco. Inconjurul lumii prin camere cu vederi superbe

Camerele cu vederi superbe fac toti banii si, mie, una, imi pot schimba vacanta dintr-una buna, intr-una perfecta. :) Stiu oameni care, in concediu, isi schimba hotelul daca nu le place ce vad pe fereastra camerii. Ii inteleg perfect. M-am bucurat de dimineata, cand am dat peste o selectie cu imagini - de la oameni din toata lumea - cu zeci de camere ...

#VacanteSiCalatorii. Vacanta in Myanmar (II)

Roxana continua calatoria saptamanala si te invita sa-i fii alaturi pentru a afla, in detaliu, ce poti face intr-o vacanta in Myanmar. Citeste astazi partea a doua a unei vacante frumoase. :)   Citeste aici primul articol al Roxanei despre Myanmar: 10 MOTIVE PENTRU O VACANTA IN MYANMAR Iar aici, prima parte a calatoriei, pe zile, facute de Roxana: VACANTA IN MYANMAR - EPISODUL 1.    Ziua 5: Invitatie la ...

#VacanteSiCalatorii. Vacanta in Myanmar (I)

Daca saptamana trecuta v-am povestit de ce m-am indragostit de Myanmar/Birmania si v-am incurajat sa mergeti sa o vizitati inainte ca aceasta sa fie invadata de turisti, astazi mi-am propus sa detaliez programul pentru care am optat. Inainte de toate, atunci cand planuiti o vacanta, primul lucru pe care ar trebui sa il aveti in vedere e perioada in care doriti ...

#VacanteSiCalatorii. 10 motive pentru o vacanta in Myanmar

Roxana revine si saptamana asta cu o destinatie povestita frumos - vacanta in Uniunea Myanmar (Birmania). Am citit zilele trecute un articol despre trei romani care si-au deschis o agentie de turism tocmai in Myanmar si m-am gandit ca e ocazia perfecta sa va incurajez sa vizitati aceasta tara. Si, de ce nu, sa apelati la serviciile lor (ii gasiti pe ...

#VacanteSiCalatorii. Vacanta in Sri Lanka si o poveste cu un hotel intr-o fabrica de ceai

By , , , , Permalink 0

Sotul meu uraste cafeaua, de la miros pana la gust. In schimb, e pasionat de ceai si ori de cate ori ajungem intr-un loc cu o puternica traditie a ceaiului, asistam la ceremonii si facem provizii pe viata. Eu, pe de alta parte, nu urasc cafeaua si mai ca as indrazni sa spun ca prefer ceaiul, dar ma tem ca ...

#VacanteSiCalatorii. Farmecul orasului Abu Dhabi

Pentru ca tot v-am povestit saptamana trecuta ca locuiesc in Abu Dhabi de doi ani, m-am gandit ca se cade sa deschidem rubrica de calatorii cu insasi capitala Emiratelor Arabe Unite. Poate asa o conving si pe Oana sa imi faca o vizita. :) Parerile sunt impartite cand vine vorba de Abu Dhabi. Multi il gasesc ca fiind un oras monoton, ...