#DarCuToc. Am o pereche noua, daruiesc o pereche mai veche

Pentru ca nu mai am loc in debara si mai ales pentru ca ma simt vinovata cand vad cate perechi nepurtate stau aliniate acolo cu lunile, am zis sa fac ceva. Ceva bun.

La fiecare pereche de incaltaminte noua, daruiesc o pereche din dulapul meu. Evident, voi darui o pereche de pantofi (ghete, botine, cizme) noi sau aproape noi sau, in orice caz, purtati de doar cateva ori si pastrati cu mare grija.

Am fost invitata de multe ori sa imi vand pantofii la targurile de tip garage sale, dar nu am avut niciodata timp pentru asta. Asa a fost sa fie. Bine, recunosc, nici nu prea m-a lasat inima.

Asa ca institui acest nou obicei: in semn de multumire pentru o pereche noua, daruiesc o pereche veche unei femei care imi spune o poveste frumoasa, care sa ma emotioneze (astept povestile pe mail, la office@happytude.ro sau in comentarii).

De data asta, imi doresc sa primesc de la voi povesti despre prima pereche de pantofi cu toc. Prima-prima. Cum era, cand ati cumparat-o sau cine v-a cumparat-o, cati ani aveati, ce amintiri va leaga, pe unde v-au plimbat pantofii in cauza. Ah, si cati centimetri avea tocul, desigur. Cel mai simpatic raspuns va fi premiat cu botinele rosii (fotografia este in deschiderea articolului, uita-te mai sus 🙂 ).

 

 

Perechea de botine vine la schimb pentru aceasta pereche de cizme de la Calvin Klein Jeans (cumparate la reducere de pe fashiondays.ro) cu toc de 10 cm (si platforma de 2), din care nu mai ies de vreo doua saptamani. 

 

cizme-calvin-klein-jeans

PS necesar: Este obligatoriu sa purtati marimea 36 ca sa vi se potriveasca botinele de la mine. 🙂

 

4 Comments
  • Carmen Moise
    November 2, 2016

    Primii mei pantofi cu toc n-au fost de fapt ai mei. Erau pantofii cei mai buni ai mamei, aia de nunti și petreceri, in cele mai multe cazuri, Guban. Faceam parada modei pe scara blocului. Cu rochii, poșete, tot tacâmul. Uneori și cu muzică. Cum se intampla apoi ca pantofii buni, nou nouti sau purtati cu grija doar la o nuntă de interior, sa apară in cutie cu o mare julitură pe toc sau in vârf era un mister care putea sa rămână neelucidat pana in zilele noastre dacă nu s-ar fi lăsat cu o palmă peste fund. Ma rog, n-a fost doar una dar nu mai are sens acum discutia despre asta :). Asa se face ca la Agapa de clasa a 8a eram atat de pregătită pentru primii mei pantofi cu toc doar ai mei ca nu am avut nici o ezitare. Păream ca m-am născut pe tocuri. Sau pentru a fi pe tocuri 🙂 Mi-i amintesc foarte clar – rosii, varf rotund, toc de 4, cam asa, nici subțire, nici gros. Perfecti erau. I-am purtat la orice, cu orice, in foarte multe ocazii. Inclusiv odata la Poiana Brasov, unde era programată o excursie la munte cu familia si, ce sa vezi, am uitat sa imi iau de acasa si adidașii. Am fost destul de convigatoare atunci așa ca n-as vrea sa ma dau in vileag tocmai acum … Ideea e ca am urcat cu telescaunul si am coborit pe jos. Da, pe tocuri, nu înțeleg care e problema, ce e de râs la faza asta… O diva am fost. Sigur, sigur, vreo 4 cuceriri am facut dar n-am putut sa fiu atentă la ele ca eram mai concentrată la tocuri. Asta a fost ultimul drum al pantofilor mei cu toc de 4. Praf i-am făcut:)))) Noroc ca au venit alții din urmă. Mai cu toc, si mai cu poveste…
    P.s. – ce mărime ziceai sa sunt botinele ? :))))

  • Diana Elena I.
    November 2, 2016

    Extrem de unteresant subiectul propus de tine, draga Oana. Prima data in viata mea cand am ales sa port pantofi cu toc a fost la banchetul din clasa a 12-a.
    Binenteles ca nu aveam o pereche si am gasit o pereche de pantofi de la o prietena a mamei mele care purtase acei pantofi cand a fost mireasa. Erau albi, clasici, cu toc de maxim 8 si nici nu ii purtasera noroc in casnicie. Asa ca mi i-a oferit cu drag ca poate cine stie.
    Insa privind in urma realuzez ca outfitul meu era mai mult pentru bal mascat, nu banchet. Noroc cu frumusetea varstei!
    Au trecut anii si pasiunea mea pentru tocuri a prins radacini din ce in ce mai puternice. Noul statut de mama ma face sa iubesc si mai mult pantofii si tocurile deoarece simt nevoia sa fiu mai feminina ca inainte de sarcina.
    O seara frumoasa!

  • Alina Iulia
    November 9, 2016

    Aveam doar şaptişpe ani, am muncit nițel si aveam bani…

    Se apropia nunta unui verişor, prima la care au îndrăznit protagoniştii să mă scoată din papucii mei. Adică din teneşi.

    Aşa că am început să dau tarcoale magazinelor, în speranța că voi reuşi să găsesc ceva şi pe gustul meu şi pe nota evenimentului. Greu să găseşti tricou şi blugi de nuntă, mai ales că pe vremea aia se purtau paiete şi voaluri şi pene şi alte minunății în disperare.
    După un kil dat jos de atata umblatura( nu ca oraşul era aşa mare.. dar nu te poți hotărâ când nici nu vrei)am găsit un corset simpatic şi o fustă luuungă… pe negru.
    Să nu credeți că aş fi purtat doliu că mi se însoară vărul preferat, ci că viitoarea-mi verişoara a impus codul vestimentar.
    Programat o freză rebelă şi machiaj supărat, ca mine.
    Eu senilă, aş fi mers în teneşi, fiind sigură că nu se văd de sub fuştan.
    Da’ te pui cu mama, care vroia să mă facă domnişoară şi a prins momentul potrivit?
     Nu. Deci dă-i la cautat.
     Doamne, de ce să fiu şi eu pedepsită că alții vor să-şi jure una alta!?!?!
    Buuun, timpul limitat, aşa că am ales o pereche de sandale din piele întoarsă, cu bretele subțiri, negre cu ceva argintiu, cu toc de vreo 8cm.  Mă simțeam răzbunată la gândul că o să pic pe-acolo, peste tort eventual şi că o să le stric nunta. Hihi
    A venit si ziua cea mare.
    Să nu credeți că le-am făcut rodajul înainte. Au fost doar probate in magazin. Punct!
    Până la biserică am mers cu teneşii în picioare. Schimbat frumos în maşină şi am făcut primii pasi. Nimic. Norocul începatorului, îmi zic.
    Păşesc în biserică aşteptându-mă la ceva aplauze, dar aştia nimic. Fir’ați voi să fiți de ignoranți!
    Se spune da, se bucură lumea, se merge spre restaurant. În drum spre, salivam la teneşii mei care mă ispiteau din punga de plastic aflată pe bancheta, lângă mine.
    Îl atenționez pe taică’miu că, în caz de accident, e responsabil să mi-i livreze.
    Paşii spre sală, spre masă, apoi spre dans, paşi de dans, hopaaaa… mai oameni buni, voi vedeți de ce-s in stare eu?
    Dumnezeule, nici o fâsticeală, tortul şi gleznele intacte, mama mândră şi mirii fericiți.

    Asta a fost ziua în care am înțeles că sunt un talent înnăscut, că tocurile nu-mi ştirbesc din uşuratatea piciorului cu numărul 39.
    Da, candidez pentru o prietenă care poartă 36 şi nu are norocul de o poveste ca a mea.

  • Brassoi Silvia Maria
    November 13, 2016

    Ha 🙂 prima mea pereche de pantofi cu toc au fost acum 5 ani, la banchetul din clasa a 8 a. Fiindca aveam 1.55 (si inca mai am) vroiam neaparat pantofi cu toc, dar mama nu ma lasa nicicum sa imi cumpar o pereche, spunandu-mi ca o sa ma doara picioarele. Cu o zi inainte de banchet am primit bani de la bunica, si am plecat impreuna cu matusa mea prin oras sa vedem daca gasim ceva pe gustul meu. Am umblat o ora prin oras pana am gasit o pereche de pantofi cu toc de 8, frumosi, de catifea neagra, cu o fundita eleganta. Imi placeau la nebunie.
    Cand i-am zis mamei ca mi-am luat, nu a mai avut ce sa faca decat sa ma lase sa ii port 🙂
    Nu am rezistat mai mult de 3 ore si am purtat pantofiio singura data, dar pun pariu ca bunica inca ii are undeva pusi bine 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!