Sunt dependenta

Stau de 20 de minute cu telefonul, cu ochii pe Facebook. Închid telefonul, ca sa scap de Facebook, deschid laptopul ca să lucrez. Dau trei e-mailuri, apoi, aproape din instinct, deschid Facebook-ul pe laptop și mă uit pe pereți. Stau așa vreo zece minute, fără să citesc ceva anume cu vreun mare interes, mai deschid un link – pentru mai incolo, când voi avea timp -, mai dau un like, wow ce poze faine, like & share, ia să văd ce a mai scris soră-mea și tot așa. Îmi dau seama că nu fac, de fapt, nimic, și închid Facebook-ul.

Deschid, inevitabil, telefonul pe Instagram și mă uit la pozele celor pe care îi urmăresc aici. Inimă, inimă, inimă, dublu click pentru o inima – îmi petrec așa vreo cinci minute. Închid, sunt chiar culmea, am atâta treabă.

Deschid Messengerul, mi-as scris cineva pe Facebook. Vorbesc cu omul și mai pierd câteva minute, deși nu era nimic urgent. Închid Messengerul și deschid iconița albastră din nou. Ce interesant, ce multe știri, Facebook-ul îmi ține loc de televizor, wow, ce replică bună, poze cu iarna, poze cu deszăpezirea, ce simpatic e copilul verișoarei mele din Spania pe care nu am mai văzut-o de mai bine de zece ani, like, like, like, share, share, aaah, a înghețat apa în Veneția, merită un share, mai bine să pun o poză, e ora prânzului, poate ar fi frumos să dau mai departe niște rețete rapide pentru o masă la birou, like, share, like, share.

E aproape ora 13.00 și, de dimineață, de când m-am întors de la grădiniță, nu am reușit să bifez mare lucru de pe lista pe care mi-am făcut-o pentru astăzi. Duc telefonul în bucătărie și îl exilez acolo și decid ca în următoarea oră să trimit măcar cele zece emailuri pe care le mai am pe lista urgențelor. Încep. Ah, nu am adresa de e-mail a tipei ăsteia, trebuie să intru pe Facebook și să i-o cer, nu, nu stau decât preț de câteva secunde, cât să îi cer contactul. Intru deci pe Facebook și încep să derulez în jos, pe ecran, să văd ce am ratat cât am lipsit, poze, poze, bancuri, linkuri, poze, știri, știri, poze, like, like, share, share, like, like, like. Uit pentru ce am intrat și pierd câteva minute citind niște comentarii. Ba chiar și comentez. Ah, adresa. Cer adresa, dar până o primesc mai dau un like, încă un like, aaah, neapărat un like. Primesc adresa, închid, gata, e prea de tot.

Trimit cinci e-mailuri și decid să iau o pauză. Ce să fac, ce să fac? Ah, da! Pregătesc masa. Îmi scrie cineva, stau pe Messenger, e obligatoriu să răspund acum, căci am dat seen, răspund, mă lungesc la vorbă, e important. Mâncăm, strângem masa, stau pe Facebook. Primesc mesaj de la grădiniță, David a dormit, s-a și trezit, e la gustare. Cum e la gustare? Cât e ceasul, trei? Mă pregătesc să ies pe ușă. Până la grădiniță, mai dau câteva telefoane și, habar nu am de ce, mai stau pe Facebook. “Ce e așa important?”, mă întreabă E. “Ah, nimic, mă uitam așa.”

 

Plus, minus, cam așa decurg unele zile din viața mea. Sunt dependentă de Facebook – sunt, nu? -, pierd destul de mult timp online, dând like & share. E adevărat, Facebook-ul îmi e și de ajutor, îmi aduce știrile – o parte dintre ele – și, grație lui, reușesc să descopăr povești și personaje și să iau legătura cu persoane despre care scriu sau care îmi sunt surse. Mă ajută, dar parcă prea abuzez de lumea asta virtuală. E adevărat, multe dintre întâlnirile mele din online se concretizează și dincolo de ecranul laptopului, dar chiar și așa simt că e prea mult.

La un moment dat, în 2010, am luat o pauză de o săptămână de Facebook. Mi-a prins bine, m-am plimbat mai mult și am făcut mai multe interviuri față în față. Nu știu dacă acum aș putea – sau aș vrea să iau o astfe de pauză -, dar știu sigur că îmi doresc să petrec mai puțin timp online. Să folosesc Facebook-ul mai cu cap, să îmi fac un fel de orar, să nu mai pierd chiar tot timpul cu lucruri (aproape) inutile.

Pentru prima dată în mulți ani mi-am dat seama că timpul chiar costă. Nu am încă planul pus la punct, încă mă mai documentez (dacă aveți sugestii, vă roooog, nu vă sfiiți 🙂 ).

Primii mei pași timizi sunt aceștia: fără Facebook în pat, înainte de culcare (de fapt, de aseară, telefonul a rămas la bucătărie până dimineață, și nu am murit 🙂 ) și fără Facebook – deloc – în prezența copilului, fără Facebook în mașină, în drum spre grădiniță (mai bine citim ceva sau ne jucăm cu mașinile) și fără Facebook în mașină în prezența soțului – mai bine povestim amintiri din vacanțele de vară sau facem planuri pentru cele viitoare.

 

PS: Promit să revin curând și cu câteva sfaturi de câștigare a timpului. 🙂

 

Be happy & nice,

Oana 🙂

 

 

FOTO: cdn.architecturendesign.net