Călătorie în Kerrera, insula cu 36 de locuitori și o cafenea

Ieri s-au împlinit patru ani de când i-am spus „Da” lui T., în faţa ofiţerului de la starea civilă. Câţiva prieteni m-au întrebat cum şi mai ales când au trecut aceşti patru ani? Răspunsul e: habar n-am. Ştiu doar că mă bucur în fiecare zi de cel pe care l-am ales să îmi fie alături şi, deşi e o zi specială pentru noi, nici ieri, şi nici în anii anteriori nu am sărbătorit-o cu mare tam-tam. Bine, recunosc, mi-a adus flori, iar apoi am plecat să vedem apartamente în Frankfurt. După ce am terminat de vizitat, ne-am oprit la un restaurant japonez şi ne-am aniversat cu o cină şi cu un pahar de vin. Not very romantic, aş you can see! Şi poate nu a fost nici cea mai inspirată alegere restaurantul japonez, pentru că mie îmi era cam foame şi na, ştiţi cum e la japonezi cu porţiile miniaturale… Dar am fost împreună. Şi asta e minunat şi e tot ce ne dorim şi de aici înainte.

Dar nu despre mâncarea japoneză voiam să vă povestesc, ci despre aniversarea de anul trecut, care ne-a surprins într-un loc de poveste, unde pentru cei trei ani am sărbătorit cu ceai şi cu trei porţii generoase de prăjituri de casă, made in Kerrera. Made în where? o să mă întrebaţi.

Iar eu o să vă răspund cu bucurie că există un loc în Scoţia (bine, or există mai multe, nu ştiu, dar eu am fost doar într-unul) care pare desprins din basme; un loc unde e de găsit doar o cafenea la care ajungi după ce vei fi mers câţiva kilometri pe jos (sau cu bicicleta), urmând un traseu care, din câteva în câteva sute de metri, te îmbie cu promisiunea unui ceai şi cu superbe căni de porţelan şi ceainice care atârnă din copaci, într-o mare de verde. De cum păşeşti în Insula Kerrera, pentru că acesta e locul despre care vreau să vă povestesc, eşti întâmpinat cu un mesaj pe cât de simpatic, pe atât de original şi de tentant: Hello! Is it tea you’re looking for?

Şi după ce îţi răpunzi în sinea ta că da şi că n-ar strica deloc o cană de ceai, te pui pe mers. Şi mergi preţ de vreo oră şi jumătate, poate chiar mai bine, până când ajungi să te întrebi dacă mesajul de întâmpinare o fi pe bune sau doar o formă vicleană menită să te motiveze să străbaţi întreagă insulă.

Din fericire, Kerrera Island nu e foarte mare. Nu are decât vreo 7 km lungime şi, după statisticile cele mai recente, are doar 36 de locuitori care nu stau permanent în insula.

Kerrera nu are drumuri asfaltate, nu are magazine sau puburi şi nici măcar un supermarket. Noi nu am văzut nici un localnic, în afară de proprietarii cafenelei, la care am ajuns în cele din urmă. Da, da, ceaiul e pe bune! 🙂

Am văzut în schimb mii de oi păscând în voie pe pajiştile înverzite şi câţiva turişti veniţi să se bucure de natură, asemeni nouă. Am văzut zeci de bărcuţe cu velă navigând în apele aşa-numitului Sound of Kerrera. Şi am mai văzut un castel care străjuieşte de secole un promontoriu care veghează Firth of Lorne.

Gylen Castle a fost ridicat în 1582 şi, după mulţi ani de abandon, a fost resturat în 2006 şi deschis pentru vizitatori. Kerrera Island e celebră şi pentru faptul că în 1249 Alexandru al II-lea al Scoţiei a murit aici. Ar mai fi de zis şi că insula aparţine aproape în totalitate clanului McDougalls of Dunollie, descendenţi ai prinţului scoţian Somerled. Şi cam atât.

În rest, în Kerrera mergi de dragul de a merge pe jos, dacă iubeşti natura şi dacă vrei să te izolezi de civilizaţie pentru o zi sau chiar mai multe (cafeneaua oferă şi câteva camere disponibile pentru cei care vor să rămână peste noapte). Sau dacă vrei să serbezi o zi specială cu ceai şi carrot cake, pe care să ţi-o aminteşti mai apoi cu drag şi dor.

 

PS: În Kerrera se ajunge traversând Sound of Kerrera (aproximativ 500 m) cu feribotul din Gallanach Road, situat la vreo 3 km SV de orăşelul Oban.

 

***

La 32 de ani, Roxana este ghid de turism acreditat și a adunat, în ultimii ani, o mulțime de povești din toate colțurile lumii. A vizitat peste 60 de țări și sute de orașe și a cunoscut mii de oameni (citiți mai multe în interviul de aici). 

Pe Roxana o găsiți și pe blogul ei, L’Atelier des Voyages (atraveler.eu).

 

Fotografii: arhiva personală a Roxanei