#CeCitim. (11) Idei de lectură de la Natalia Ștefăniță
Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de pierdut în povestea asta, așa că m-am gândit că n-ar fi rău să adun aici recomandări de lectură ale unor oameni faini pe care îi știu – va fi o agendă mereu actualizată de lectură pentru mine și pentru cine mai dorește.
În fiecare săptămână, vinerea, va exista pe Happytude un top 5 recomandări de carte de la câte cineva. Sper să vă placă și să vă inspire la lecturi cu miez.
Săptămâna asta, idei de lectură de la Natalia Ștefăniță, avocat.
Natalia și cărțile ei, deci:
Regret că am redescoperit plăcerea cititului abia la 30 de ani, dar sunt fericită că sunt încă multe cărţi bune pe care abia aştept să le citesc în ritmul meu, pe malul marii, în tren, în avion, cu creionul în mână, cu zâmbetul pe buze. După ce am renunţat la televizor şi la butonatul obsesiv al telefonului, am descoperit că am mai mult timp pentru lectură. Chiar şi după o zi agitată, mă furişez să citesc câteva pagini. Tristă este ziua în care nu citesc nimic.
Am un carneţel în care îmi notez cărţi pe care le recomandă persoanele care scriu pe bloguri, oameni care mă inspiră, oameni din radio sau, pur şi simplu, cei pasionaţi de cărţi. Ador cărţile cu personaje complexe, cărţi din care să extrag un gând, o frază, o emoţie nouă sau chiar un mod de viaţă.
Lista cărților pe care le recomand cu multă plăcere este:
„Eleganţa ariciului”, Muriel Barbery
Când am cumparat-o, librarul mi-a spus că este o carte care-mi va schimba perspectiva asupra vieţii. Deşi începutul m-a cam plictisit, recunosc, pe măsură ce dădeam paginile, nu mai puteam lăsa cartea din mână. De obicei, îmi imaginez în cele mai mici detalii fiecare personaj, iar personajele acestei cărţi m-au pus în dificultate. Jonglam între Renée Michel, portareasa cultă care vrea să fie lăsată în pace de toţi oamenii, ursuză şi plicitisită, şi tânăra de doar 12 ani, Paloma Josse, fiică de oameni bogaţi care se ascunde în gândurile ei suicidale cu o maturitate „exagerată”. Ambele personaje îşi schimbă cursul vieţii când îl cunosc pe noul lor vecin, care le suprinde gândurile şi le dă un nou sens vieţii.
Este una dintre acele cărți pe care să o citeşti cu creionul în mână pentru a nota idei, filme, melodii, cărţi pe care să le ai în vedere pentru a înţelege cât mai bine trăirile personajelor. Finalul surprinde.
„O sută de zile de fericire”, Fausto Brizzi
Acestă carte era notată pe lista mea de multă vreme. Ai recomandat-o chiar tu, Oana, aici, pe blog. Deşi intuiam subiectul, am aşteptat starea de spirit necesară să o răsfoiesc. Chiar dacă are multe pagini, se citeste uşor, cu multe zâmbete la început şi cu multe lacrimi la final. Cartea este despre italianul Lucio Battistini, care descoperă că are cancer, dar care se „împrieteneşte” cu acest nou amic al sau într-un mod admirabil. Doctorii îi spun că mai are de trăit 100 de zile, iar el decide să scrie despre fiecare zi într-un mod haios, dureros şi autentic. Cartea m-a ajutat să apreciez mai mult ce am şi să preţuiesc clipele unice pe care le trăiesc alături de oamenii mei dragi. Am terminat de citit cartea într-o seară de duminică, iar luni, la prima oră, i-am dat-o şi soţului meu. Până şi el a vărsat câteva lacrimi, pe ascuns, ce-i drept.
„Tatăl celuilalt copil”, Parinoush Saniee
O carte atât de emoţionantă. O carte cu un limbaj simplu, dar cu un subiect complex. Deşi atinge corzile sensibile ale părinţilor, prietenii mei care nu au copii au fost şi ei impresionaţi de poveste. Este o lecţie de viaţă dată de Shahab, copilul care nu ştie să vorbească şi din acest motiv este înjosit brutal de tatăl său. De aici apar toate frustările şi situaţiile neplăcute pe care le trăieşte în relaţia cu cei din jur. Prin vocea lui Shabab sunt spuse multe replici pe care eu, ca mama, le-am simţit şi trăit cu lacrimi în ochi.
Am sperat că voi citi un final fericit, dar comportamentul agresiv al tatălui îi pecetluise deja viitorul. După ce am citit cartea, am realizat ce rol important am ca mamă şi ce importantă este iubirea părinţilor şi modul în care aceasta este dăruită copilului.
„Sfârşitul nopţii”, Petronela Rotar
Mi-a plăcut atât de mult stilul în care a fost scrisă această carte cu proză scurtă. Am tot citit despre femeia mişto din Braşov care scrie şi mai mişto. Mi-am dorit să-i citesc gândurile şi, prin împrejurări miraculoase, am primit cartea, cu tot cu autograf, chiar de la autoare. Petronela scrie despre toate, dar are o pasiune pentru femei şi emoţiile lor. Scrie autentic, cu inima deschisă, fără să ascundă suferinţa, furia, invidia, tristeţea şi alte asemenea emoţii şi trăiri.
Foloseşte un limbaj simplu, adaptat fiecărei povestiri, nu se abţine să folosească un limbaj deocheat, ceea ce dă savoare lecturii.
Abia după ce am terminat cartea am înţeles de ce se numeşte „Sfârşitul nopţii”, dar nu aş vrea să divulg motivul, tocmai pentru a lăsa fiecăruia plăcerea descoperirii. Apropo, cartea a luat premiul de Cea mai bună carte a anului 2016, conform bookaholic. Mă bucur că avem români care scriu atât de cool.
„Spovedania unui preot ateu”, Ion Aion
O carte pe care nu aş recomand-o fanaticilor religioşi şi nici habotnicilor. Este o carte care mi-a plăcut într-un sens pentru care oamenii religioşi s-ar putea să mă condamne. Este povestea unui fost preot ortodox care, după 11 ani de slujit în biserici ortodoxe, povesteşte cu mult umor despre viaţa de preot în România. Am citit cartea pe nerăsuflate. Am râs mult, am empatizat, am fost tentată să-l iau în braţe pe „părinţelul” şi, uneori, chiar am vrut să-i dau o mână de ajutor. Cartea începe brusc, continuă lin şi sfârşeşte cu o concluzie surprinzătoare. Mi-a plăcut să aflu povestea dincolo de altar, spusă chiar de omul din sistem.
Altfel, aş citi oricând tot ce scrie japonezul Haruki Murakami, pe care l-am îndrăgit într-un mod ciudat şi diferit de ceilalţi scriitori. Cel mai mult mi-a plăcut romanul „Pădurea Norvegiană”. Recomand cu sufletul deschis povestea sensibilă şi emoţionantă a tânărului Toru Watanabe, care trăieşte între speranţe şi dezamăgiri pe acorduri de Beatles.
De asemenea, îmi plac mult subiectele profunde abordate de psihoterapeutul Irvin D. Yalom. Cartea pe care am citit-o cu mult interes a fost „Privind Soarele în faţă”. Pentru că limbajul folosit nu a fost unul sofisticat, am extras răspunsurile de care aveam nevoie şi am înţeles că, aşa cum spune chiar autorul: „Ideea de moarte ne salvează, deși moartea, ca proces fizic, ne distruge.”
Te invit să citești și episoadele anterioare din seria #CeCitim, cu recomandări de lectură de la oameni faini:
(1) Propuneri de la Ana-Maria Onisei, aici
(2) Propuneri de la Alexia Udriște-Olteanu, aici.
(3) Propuneri de la Petronela Rotar-Cotoban, aici.
(4) Propuneri de la Liviana Rotaru, aici.
(5) Propuneri de la Anca Neagoe, aici.
(6) Propuneri de la Corina Bratu, aici.
(7) Propuneri de la Jamilla Azazi, aici.
(8) Propuneri de la Ana Barton, aici.
(9) Propuneri de la Irina Ionescu Homoriceanu, aici.
(10) Propuneri de la Raluca Buzea, aici.
Leave a Reply