Pizza, dar nu prea

Îi vom spune pizza-dar-nu-prea. Pentru că-i ca o pizza, ține perfect loc de ea, dar nu-i chiar pizza; ar putea fi o frittata, dacă vreți neapărat un nume, dar nici frittata – așa cum o știți – nu-i, fiindcă i-am pus și câteva linguri de faină, ca să aibă mai multă consistență și să nu aibă gust de omletă, căci atunci sigur s-ar fi prins copilul cel mare că nu are în farfurie ce a dorit. Și nu se dorea scandal.

 

În fine, fără artificii inutile, că doar scriem rețete, nu facem compuneri, ideea e că pentru o zi în care nu aveți timp de gătit, poate nici chef prea mult, această „pizza” poate fi o variantă de prânz, ba chiar și de cină.

Foarte pe scurt, căci așa e când gătești cu ochii la ceas și cu doi copii în zonă, iată care-i marea filosofie cu pizza-dar-nu-prea.

 

Vă trebuie:

3 ouă

3 linguri de lapte

4-5 linguri de faină (pot fi 4, pot fi 5, nu e nicio problemă nicicum)

150 gr de carne de curcan gătită (eu aveam fiartă)

2-4 linguri de spanac din conservă (evident, poate fi și proaspăt)

legume proaspete (fix ce vreți) – eu am pus dovlecel, ceapă roșie și ardei gras verde; dar puteți pune și broccoli, ardei gras roșu, roșii proaspete

mozzarella/ cașcaval (n-am cântărit, puneți din ochi vreo 20 de cubulețe, cam așa)

2-3 linguri de ulei de măsline/ unt topit

ierburi aromatice

sare (eu n-am pus deloc, voi faceți cum considerați)

 

Am pus în robot ouăle, laptele și faina și l-am lăsat pe David să învârtă de buton și să „amețească” bine compoziția vreo 2 minute (desigur, puteți face amestecul și la mână, folosind un tel).

Cât s-a ocupat Dav de „blat”, eu am tras un pic în unt (am pus cam două linguri) ceapa, dovlecelul, ardeiul gras, spanacul și carnea de curcan (legumele bine spălate, doh!, și tocate mărunt; tocată mărunt a fost și carnea fiartă, pe care, inițial, o pregătisem pentru o salată, dar n-a mai fost să fie).

 

La final, într-o tavă de tartă (a mea are vreo 30 cm diametru și-aș recomanda să nu fie mai mare, că iese pizza prea subțire), pe hârtia de copt unsă cu puțin unt topit, am pus întâi compoziția cu ou, apoi am adăugat mixul de legume și carne, împrăștiat cumsecade, uniform. N-am amestecat, că nu era cazul. Retușul final a fost adăugarea de ierburi aromatice (busuioc, oregano) și cubulețe de mozzarella; ceea ce poate face, din nou, copilul din dotare, ca să nu se plictisească pe lângă tine.

 

Când am băgat tava, cuptorul era încins bine (nu mă întrebați cât de bine, căci eu am aragaz old school; ideea e că am aprins cuptorul când m-am apucat de treabă). Am lăsat pizza la cuptor vreo opt minute, sau poate zece, n-am cronometrat exact, dar vă prindeți voi când e gata, că se vede. Sau, dacă nu se vede, ridicați un pic, cu o spatulă, pizza, că nu-i foc, și vedeți precis.

 

La noi s-a mâncat caldă, dar merge și rece. Evident, poate fi făcută și fără carne și, în principiu, cu orice fel de legume de prin frigider. E bună pentru copii, dar experiența mi-a arătat că e bună și pentru părinți. Totul durează maximum 30 de minute, cu tot cu pune masa/ strânge masa. Și, dacă voiam, puteam să mă încadrez și cu spălatul vaselor. 🙂

 

 

Hai poftă bună, be happy & nice și gătiți de plăcere,

Oana