#VacanteSiCalatorii. Vacanta in Myanmar (II)

Roxana continua calatoria saptamanala si te invita sa-i fii alaturi pentru a afla, in detaliu, ce poti face intr-o vacanta in Myanmar. Citeste astazi partea a doua a unei vacante frumoase. 🙂

 

Citeste aici primul articol al Roxanei despre Myanmar: 10 MOTIVE PENTRU O VACANTA IN MYANMAR

Iar aici, prima parte a calatoriei, pe zile, facute de Roxana: VACANTA IN MYANMAR – EPISODUL 1. 

 

Ziua 5:

Inainte de a intra in Baganul Vechi (Old Bagan), am oprit intr-un mic satuc, al carui nume nu il mai retin. Am ajuns undeva pe la orele amiezii, cand soarele ardea puternic, iar pe drumurile prafuite nu se vedea tipenie de om. Cativa caini lenevind la umbra si cateva gaini ne-au dat de inteles ca cineva totusi locuieste in micile case de chirpici si nuiele, acoperite cu stuf. N-am vazut niciunde porti, asa ca am putut pasi in voie in curtile catorva dintre ele; saracia ne-a intampinat la tot pasul.
Mai apoi am dat peste un mic atelier, un fel de sezatoare, unde femei de toate varstele se aduna laolalta si tes. Din mainile lor ies covoare, paturi de lana sau articole de imbracaminte. Ne-au primit cu zambetul pe buze, mi-au facut nenumarate complimente si m-au poftit sa servesc ceaiul cu ele, invitatie pe care nu am putut-o refuza.

De aici pana in Bagan drumul a fost scurt. Trebuie sa marturisesc ca am vazut sute de fotografii infatisand Baganul, cu miile sale de pagode si stupe imprastiate oriunde vezi cu ochii.  Mi l-am imaginat in fel si chip si am asteptat cu emotie ziua in care aveam sa ajungem intr-unul dintre cele mai grandioase situri arheologice ale lumii. Se crede ca in perioada de glorie a regatului Pagan, intre secolele XI si XIII, peste 10 000 de temple au fost ridicate aici. Dintre acestea doar 2300 mai stau inca in picioare, rasfirate pe o suprafata de aproximativ 42km patrati.

Am inceput sa exploram Baganul cu Payathonzu Temple, sau “3 Pagode” asa cum e cunoscut local, un complex construit spre sfarsitul  secoului ai XIII-lea si abandonat la scurt timp, datorita invaziei mongole. Templul e celebru pentru picturile murale budiste, cu influente tibetane si chinezesti.

Urmatoarea pe lista a fost manastirea Kyat Kan, localizata intr-o pestera si devenita una dintre locatiile sacre de meditatie ale Baganului; de aici am mers la Thatbyinnyu Temple, cu forma sa de cruce asimetrica, iar mai departe ne-am delectat cu o noua plimbare cu trasura printre palcurile de palmieri si tamarini, care populeaza campia Baganului.

Am stat pe zidurile masivului Dhammayangyi Temple si am asteptat apusul, alaturi de multi alti turisti nerabdatori, dar si de localnici si calugari budisti. Incet, incet, soarele a coborat intre munti, lasand in umbra prafuita campie a Baganului cu oamenii sai, care isi incheie activitatile de peste zi, dar si cu templele rosiatice de caramida, care stau neclintite de mai bine de 1000 de ani.

Ziua 6:

Am inceput ziua in forta, imediat dupa micul dejun, intrucat urma sa fie o zi dedicata templelor. 

Primul a fost Sulamani Temple, construit in 1183. Acesta a suferit numeroase avarii de-a lungul timpului, mai ales in urma cutremurului din 1975 (cand foarte multe pagode si stupe din Bagan au fost facute una cu pamantul), dar a fost reconstruit in 1994 si e, probabil, unul dintre cele mai vizitate temple din Bagan, datorita frumoaselor fresce care impodobesc interiorul.

A urmat Tayoke-Pyay, unul dintre ultimele temple construite in Bagan, iar apoi Shwezigon Pagoda, ridicata in 1102 si poleita in intregime cu foita de aur. Despre aceasta, situata in Nyaung-U, se spune ca ar adaposti un os si un dinte apartinand lui Gautama Buddha.

In Nyaung-U am vizitat si prima piata locala, una uriasa, intesata cu oameni si produse de tot felul. Nu am vazut niciodata o asemenea varietate de plante, radacini, frunze, condimente si preparate ca in aceasta piata. Cu greu ne-am facut loc printre localnicii care isi negociaza marfa, dar si mai greu a fost sa ramanem indiferenti mirosurilor care te izbesc la tot pasul (cel de peste marinat sau uscat e de-a dreptul insupotabil). Odata iesiti din imbulzeala din piata, am continuat cu Wetkyi-In Gubyaukgy, un templu pestera, si cu Htilominlo Temple, construit din caramida rosie, pe trei nivele si cu o inaltime de 46 de m.

Dupa masa de pranz ne-am oprit la o fabrica de lac, unul dintre produsele de mare succes ale regiunii, obtinut prin dizolvarea într-un solvent volatil a unor rășini. Ni s-a explicat intregul proces, am vizitat magaziile, iar mai apoi am mers in atelierele de lucru. In ultima faza a procesului, obiectele lacuite (de la vase, decoratiuni si pana la imense piese de mobilier) sunt gravate si pictate manual de catre birmaneze iscusite, care stau inghesuite pe jos intr-o camera de cativa metri patrati.

Ultimul templu pe lista a fost Ananda Temple, ridicat in 1105, supranumit Westminster Abbey-ul Myanmarului. Legendele spun despre acesta ca arhitectul principal, impreuna cu un copil, ar fi fost ingropati de vii in interiorul sau, pentru a-l proteja permanent.

Apusul ne-a surprins iarasi pe raul Irrawady, unde ne-am bucurat de o croaziera relaxanta si de sutele de nuante rosiatice care au invaluit usor orizontul si vechile pagode ale Baganului.

Ziua 7:

La 07.50 ne astepta deja un alt zbor catre statul Shan, asa ca am convenit cu ghidul nostru sa fim preluati de la hotel ceva mai devreme si sa facem o ultima oprire in Bagan, pentru a vedea rasaritul. Am plecat din Bagan cu o imagine feerica, cu primele raze ale soarelui scaldand campia Baganului intr-o lumina calda si cu o puzderie de baloane cu aer cald ridicandu-se triumfatoare deasupra pagodelor. Am regretat sincer ca nu am reusit sa rezervam o plimbare cu balonul.

Zborul catre Heho a fost unul scurt (aproximativ 45 de minute) si odata ajunsi am fost intampinati de noul ghid. Fiind zi de piata in Heho, prima noastra oprire a fost una plina de culoare si arome.
Statul Shan e populat de noua grupuri etnice, intre care  Shan, Pa-O, Intha sau Lashu, iar reprezentantii acestor grupuri pot fi adesea indentificati dupa vesmintele pe care le poarta. De aceea, pe langa diversitatea alimentelor, de aceasta data la piata am avut ocazia sa facem cunostinta si cu membri ai catorva grupuri etnice.

Am strabatut apoi zone rurale ale statului Shan, am oprit la o ferma unde oamenii sortau cartofi, am vizitat atelierul unei birmeneze care facea palarii din bambus, dar si al unei familii de localnici care se ocupa cu obtinerea hartiei din scoarta de dud.

Celebrele umbrele rosii-caramizii purtate de calugarii birmanezi sunt confectionate din aceasta hartie din scoarta de dud, obtinuta manual.

In Pindaya, locul unde ne-am si cazat, am vizitat Pesterile din Pindaya, un complex alcatuit din trei pesteri, in interiorul carora pot fi admirate peste 8000 de statui ale lui Buddha, de vechimi si dimensiuni diferite. Cea mai veche statuie dateaza din 1773. La intrarea in pestera se afla statuia unui paianjen gigant, menit sa sprijine legenda conform careia sapte tinere fete au fost capturate de pe malul lacului Pindaya de catre un paianjen urias si inchise in pestera, de unde aveau sa fie salvate de un print.

Spre seara ne-am bucurat de o plimbare imprejurul lacului Pindaya, din apele caruia multe birmaneze ne-au zambit prieteneste in timp ce isi spalau rufele sau copiii.

Ziua 8:

Desi in cea de-a opta zi trebuia sa innoptam la o manastire in munti, am hotarat sa renuntam la cazarea la manastire, deoarece ghidul ne-a instiintat ca temperaturile coboara sub 0 grade pe timpul noptii, iar noi nu eram pregatiti corespunzator.

Asa ca ne-am bucurat de o zi de drumetii pe munte si de un pranz gustos in casa unei familii birmaneze, care ne-a intampinat cu bucurie si cu bucate alese.

In drumul nostru am admirat plantatiile de ceai si portocali, am vizitat o fabricuta in care femeile birmaneze sortau frunze de ceai pentru a le mura mai apoi.

Frunzele murate de ceai  sau “lahpet” sunt servite la sfarsitul fiecarei mese peste tot in Myanmar. Pot fi consumate ca atare sau amestecate cu diverse sortimente de nuci macinate, usturoi pisat, rosii uscate, ardei iuti pisati etc.  

Copii birmanezi cu obrajorii albiti cu thanaka ne-au iesit in cale prin satucurile rispite prin Muntii Pindaya. O bunicuta ne-a dat binete si si-a continuat sprintena drumul. Jumatate de ora mai tarziu am facut un scurt popas chiar la casa ei si ne-a invitat la un ceai. Am recunoscut plasa pe care o cara in spate pe munte, cand a scos din ea o punga cu cativa biscuiti pe care i-a impartit celor trei nepotei, aliniati pe o bancuta.

La masa de pranz, intr-o alta casa birmaneza, am fost tratati cu foarte multa generozitate si invitati sa luam masa in camera de oaspeti, in timp ce restul familiei si ghidul care ne-a insotit au servit pranzul in bucatarie. Intr-o camera modesta, dar foarte curata, am mancat asezati pe jos, pe o rogojina din frunze de palmier.

A fost una dintre cele mai gustoase mese servite in Myanmar: orez, pui de curte pregatit pe loc, cu un sos delicios, salata de avocado si multe alte amestecuri de frunze si radacini de-ale locului. Pe unul dintre pereti am remarcat cateva fotografii intatisand o ceremonie de absolvire a facultatii. Am presupus ca absolventul e unul dintre copiii gazdelor. Alaturi de fotografiile de la absolvire, insa, mi-a atras atentia fotografia lui Aung San Suu Kyi, “Doamna” Myanmarului. Aung San Suu Kyi e laureata Premiului Nobel pentru Pace (1991) si reprezinta speranta birmanezilor catre o viata mai buna.

 

P.S. Saptamana viitoare povestim despre ultima parte a vacantei in Myanmar – viata de pe Lacul Inle – si care sunt costurile unei astfel de calatorii.

 

 

La 31 de ani, Roxana – care traieste acum in Abu Dhabi, dupa ce a locuit in Belgia, Turcia, Tunisia, Egipt si Spania – este ghid de turism acreditat si a adunat, in ultimii ani, o multime de povesti din toate colturile lumii. A vizitat peste 60 de tari si sute de orase si a cunoscut mii de oameni (cititi mai multe in interviul de aici). 

Despre locurile minunate pe care le-a descoperit in lume va povesti, saptamanal, pe Happytude.

Pe Roxana o gasit si pe blogul ei, L’Atelier des Voyages (atraveler.eu).

Fotografii: arhiva personala