Micile victorii care-l fac om mare

Primul lui cuvânt a fost „a-pa”. Apoi a urmat „ta-ta”. Al treilea la rând abia a venit magicul „ma-ma”. Nu m-am supărat că a zis „mama” târziu, cum aș fi putut să mă supăr, ci m-am bucurat odată cu el (sau chiar mai mult) de începutul vorbirii, care este o minune în sine.

Primii lui pași au fost într-o dimineață de vară târzie. După câteva luni de-a bușilea, a căpătat atâta încredere cât îi trebuie unui pui de om să pornească, în sfârșit, singur, pe două picioare – ale lui. Nu m-am supărat că a făcut primii pași târziu, la 1 an și două luni, mai târziu decât alți copii, ar fi fost nedrept din partea mea să fac asta, doar el nu e alt copil, el e Copilul, ci m-am bucurat că s-a întâmplat și am fost acolo cu mâna întinsă, ca să-l pot ridica la nevoie.

Prima intrare în apa de mare s-a petrecut într-un septembrie cald, la Vadu. Mai întâi timid și cu frică, apoi din ce în ce mai curajos, cu încredere. Nu m-am supărat că în primele patru zile a fugit de apă, oricât am încercat noi să-i spunem că totul e bine, că nu se întâmplă nimic, ci m-am bucurat când, intrat pentru prima dată în Marea Neagră, a început să râdă în hohote și să nu se mai dea plecat.

Prima lui excursie la munte, fără noi, s-a întâmplat la 2 ani și 8 luni. A plecat doar cu educatorii și cu colegii de la grădiniță, iar noi am știut că și asta va fi, pentru o el, încă o mare victorie. Nu m-am supărat că am uitat să-i pun mănușile, ci m-am bucurat când l-am văzut cu mănușile educatoarei în mâinile lui mici, când am aflat că a mers pe jos la fel ca oamenii mari și mai ales când am văzut cât de fericit era pe munte, printre brazii plini ochi de nea.

 

Primul dinte, prima măsea, prima alergare, prima dată pe trotinetă, primul cuvânt în engleză, primul colind, prima poezie, prima dată când și-a dus ciorapii la coșul cu rufe de spălat, prima dată când și-a dus piciorul la gură, prima rostogolire, prima dată când a mâncat cu tacâmurile, prima zi de grădiniță, prima serbare ne-serbare, prima plimbare cu trenul. Toate primele dăți, de care nu-mi amintesc niciodată cronologic, au fost pentru el niște mici victorii mari și ne-au umplut de bucurie. Cumva, ni s-a părut că sunt și victoriile noastre.

 

Ca părinți și oameni, avem tendința de a trece la victorii doar lucrurile pozitive care i se întâmplă copilul nostru. Dar, hei, tot niște victorii sunt și celelalte, mai puțin pozitive (dacă-mi permiteți formularea 🙂 ).

Poate-i greu de crezut, dar, mai ales pentru ei, e o super performanță și să prima dată când se cocoață pe masa de cafea, și prima dată când sunt sus pe canapea, și prima dată când sar într-o baltă și se udă până la piele, și prima dată când intră cu tot cu haine în fântâna arteziană din centrul unui oraș de provincie, și prima dată când se urcă în bibliotecă (de unde doar printr-o minune nu cad), și prima dată când descuie ușa de la intrare, și prima dată când se urcă într-un sertar de bucătărie ca să caute o farfurie, și prima dată când aleargă prin noroi și cad în fund, murdărind pantalonii bej, și prima dată când urcă într-un copac și-și agață geaca, și prima dată când elimină, pe rând, globurile din brad, și prima dată când mingea cu care se joacă sparge o vază. Primele dăți sunt niște victorii pur și simplu, indiferent dacă fapta în sine cuprinde și vreo așa-zisă ispravă.

Am zis mereu că prefer să cresc un copil curios decât să cresc un copil curat, iar asta se aplică și aici. Descoperirea, potolirea curiozității, încrederea – pe toate și nu numai pe acestea mi le doresc din plin pentru copilul meu și voi fi acolo de fiecare dată când va face ceva pentru prima dată, să râdem sau să plângem împreună.

Și dacă tot scriu despre victoriile lui David (căci la Cristian abia a început aventura și nu sunt așa de multe de povestit 🙂 ), nu pot să nu spun nimic despre cele mai mari și cele mai importante. Știu că nu-s bune catalogările, știu că topurile sunt subiective. Dar.

 

De aproape trei ani încerc, pe cât posibil, să nu uit (iar pentru asta fac tot posibilul să imortalizez momentul sau povestea prin poze și scris) bucuria enormă pe care mi-o aduc mai ales realizările nepalpabile ale copilului. Căci viața, dincolo de orice lucru material, este o imensă emoție, care, după mine, contează infinit mai mult.

 

Eu voi trece întotdeauna în capul listei (într-o ordine aleatorie): primul „te rog”, primul „mulțumesc”, primul „cu plăcere”, primul „sărut mâna, mamaie”, primul lucru donat, prima îmbrățișare a unui copil orfan, prima dată când a dăruit ceva făcut de el unui necunoscut, primul zâmbet trimis, din zbor, femeii de serviciu de pe scara noastră, prima dată când s-a oprit să stea de vorbă cu un cerșetor, în fața bisericii din cartier, prima vizită la un spital, ca să ducem mâncare unor bolnavi, primele „bezele” trimise vânzătoarei de la pâine, primul „mulțumesc” pentru băiatul care ne aduce pizza, prima mângâiere necerută de nici un adult pentru fratele lui mai mic, primul „besc, tati”, primul „besc, mami”, prima dată când m-a rugat să-i dăm de mâncare câinelui, căci sigur vrea și el supă, prima dată când i-a dat jucăria lui unui coleg care o dorea, prima dată când a împărțit brioșele.

 

Mai mult decât orice cred că ce e în lista de mai sus îl face om mare – mare și bun.

E important să știe să meargă, dar e și mai important să știe să meargă drept.

E bine să aibă, dar e și mai bine să aibă și alții.

E frumos să știe să mănânce cu tacâmurile, dar e și mai frumos să-și dorească să împartă ce are în farfurie.

E fascinant să călătorească, dar e și mai fascinant să aibă cu cine să se bucure de călătorii.

E minunat să primească, dar e și mai minunat să dăruiască.

 

Be happy & nice,

Oana

 

***

Am scris acest text în cadrul campaniei AQUA Carpatica Kids, „Micile mari victorii ale copilăriei”. AQUA Carpatica a lansat pe piață în luna decembrie 2017 un nou produs nou destinat copiilor, AQUA Carpatica Kids, iar eu m-am bucurat că în sfârșit am găsit o sticlă de apă care nu curge. David bea apă cu paiul de la 7 luni, iar de la aproape un an a refuzat orice sticlă care nu semăna, cât de cât, cu sticla din care beau oamenii mari. Așa că, până acum, am testat cam toate sticlele cu apă pentru copii care se găsesc în magazine. 🙂

• Trebuie să recunosc că m-am bucurat în primul rând de faptul că, în cazul AQUA Carpatica Kids, apa NU curge decât atunci când copilul bea (dopul special are o supapă de silicon ce determină curgerea controlată a lichidului). Numai părinții care s-au trezit că micuțul a turnat toată apa pe canapeaua cea nouă mă pot înțelege cu adevărat. Și cei care au alunecat pe parchet după ce un pitic „a plouat” în sufragerie. Și cei care au găsit apă în geanta de birou. Și cei cărora li se udă hainele din rucsacul de grădiniță fiindcă iar a curs din sticlă. 🙂

• Știți care a fost prima grijă a lui David când a băut din apa asta? Să vadă dacă pentru a o vărsa e nevoie doar să o întoarcă sau trebuie să o și scuture. Nu a mers nici așa, nici așa. Chiar m-am amuzat observându-i intrigarea. 🙂
• Sticla de 250 ml e perfectă pentru noi, și pentru acasă, și pentru la grădiniță, și pe timpul zilei, și pe timpul nopții (fix 250 de ml de apă bea David noaptea). Mă bucur că în sfârșit cineva a gândit o sticlă de apă pe care cei mici o pot mânui ușor. Ba chiar au pus pe etichetă și niște personaje colorate, ca să poți încropi mereu câte o poveste, la nevoie.
• Cu un conținut redus de minerale, AQUA Carpatica este o apă minerală naturală, neprocesată sau purificată în mod artificial, alcalină în mod natural.
• AQUA Carpatica Kids are o cantitate foarte mică de sodiu și cel mai scăzut conținut de nitrați dintre toate apele îmbuteliate din România și poate fi folosită cu încredere pentru hidratarea celor mici.
• De Sărbători, găsiți noua apă la o promoție specială, 20 de sticluțe + 4 cadou.
• Produsele AQUA Carpatica Kids sunt disponibile în lanțurile marilor magazine precum: Auchan, Kaufland, Carrefour, Cora, Profi, Penny, Real, Selgros, Mega Image, Metro și Supeco, iar ediția specială pentru sărbătorile de iarnă, cu 20 de sticluțe și 4 cadou, este disponibilă în Auchan, Cora, Carrefour, Kaufland, Mega Image, Metro, Real și Selgros.