Voi fi mamă de doi, vine sfârșitul lumii

Mă atenționează toată lumea că, din septembrie, vine sfârșitul lumii.

Mă amenință toate mamele și mai ales ne-mamele – nu știu cum se explică asta 🙂 – că, din toamnă, nimic nu va mai fi la fel, că e timpul să dorm acum mai mult ca să am atunci rezerve babane de odihnă.

Mă sfătuiesc necunoscuții să mă înarmez cu multă răbdare și mai ales cafea, ca să rămân vie și întreagă la minte.

Mă trage toată lumea de mânecă – de la cei care mă știu bine, la cei pe care nu i-am văzut niciodată la ochi – că e cazul să sun de pe acum pe mama, pe soacra-mea, să apelez mătuși, poate vreo bonă, în orice caz, să găsesc pe cineva, oricine, care să se mute la noi ca să ne salveze.

Mă pregătesc toți, cu liste și recomandări de medicamente și de doctori, pentru bolile care vor sălășlui în apartamentul nostru de două camere, din septembrie încolo.

 

Habar n-am cum de știe toate lumea ce va fi din toamnă în casa noastră, când nici eu, nici noi, nu știm. Habar n-am de unde e nebunia asta teribilă de a-ți face probleme pentru ceva ce încă nu s-a întâmplat. Habar n-am de ce sunt alții mai impacientați și mai stresați decât mine, decât noi, de ceva ce nu le aparține, de fapt. Habar n-am, în principiu, de ce oamenii au mai multă grijă de viața altora decât de viața lor proprie și personală.

 

Din toamnă voi fi mamă de doi. Doi copii. Unul va avea 2 ani și șase luni, celălalt abia va începe numărătoarea. Ne-am dorit copiii aceștia și i-am așteptat cu inima deschisă, ne-am propus să îi creștem, pe cât posibil, singuri, așa cum ne gândim noi că ar trebui. Nu sunt niște copii veniți pe lume din întâmplare, ni i-am asumat și i-am așteptat.

Nu vreau să țin o pledoarie despre cât de ușor să crești un copil, doi, trei sau mai mulți. De multe ori, chiar nu e. Când devii părinte intri într-un carusel. Urci și cobori și urci și cobori, non-stop, din prima zi până la sfârșit. Bucuriile și problemele nu se vor termina niciodată, decât atunci când se termină viața în această lume. De la primul dinte la prima febră, de la prima zi de școală la prima plecare în tabără, de la primul plânset la primul iubit, grijile nuvor dispărea niciodată. În același timp, dacă știi să le apreciezi pe fiecare în parte, și bucuriile vor fi cu duiumul.

Nu țin deci o pledoarie despre cât de simplu e să fii părinte. Vreau însă să spun doar atât: suntem atât de stresați de tot ce ne înconjoară și de tot ce ne așteaptă încât uităm să ne bucurăm de ce ni se întâmplă.

 

Hei, voi fi mamă a doi copii, nu sunt pe moarte! Nu sunt nici prima și, cu siguranță, nici ultima femeie care crește mai mulți copii. Probabil că e mai greu să crești doi copii în loc de unul, dar nu am auzit pe nimeni să nu se descurce, sub o formă sau alta, cu ajutor sau fără.

Sunt pregătită pentru ce va fi din toamnă. Pregătită la cap, vreau să spun. Și am maturitatea de a cere ajutor atunci când nu voi mai putea. Dar mai mult ca sigur că voi putea. Și știți de ce?

Pentru că voi fi femeia care va deveni mamă a doi copii pe care îi va crește împreună cu bărbatul care va deveni tatăl a doi copii. Mamele care își cresc singure copiii sunt, în mintea mea, niște eroine. Eu chiar nu am nicio scuză să mă victimizez și să mă pregătesc de sfârșitul lumii.

Pentru mine, din septembrie, nu vine sfârșitul, ci începutul. Începutul unei vieți noi, în patru, o viață pentru care sunt pregătită să dau tot.

 

Be happy & nice,
Oana