Ashlan Cousteau (SHARK WEEK): „Am facut scufundari cu marii rechini albi, iar asta mi-a schimbat viata”
Am invatat sa inot (desi e mult spus ca am invatat 🙂 ) in urma cu doi ani. Am inotat cateva zile bune in mare, apoi am luat pauza (sunt inca in pauza), iar acum inca imi este frica de apa si de tot ce vietuieste acolo. Mi-e foarte greu de explicat, deci, cam cat de curajos mi se pare cineva care face scufundari cu rechinii si inoata pe langa ei, fara frica. 🙂 Mi s-a oferit sansa unui interviu cu o astfel de persoana.
O femeie. Ashlan Cousteau, cea care, impreuna cu sotul ei, Philippe Cousteau (nepotul legendarului Jacques Cousteau, exploratorul și cameramanul care a studiat viața subacvatică), au realizat documentarul „Rechini în zone nucleare”. Filmul va putea fi vazut in cadrul Shark Week, cel mai longeviv program al verii de pe Discovery Channel, care sarbatoreste a 28-a aniversare cu noi povesti extraordinare cu rechini, ce vor fi disponibile atat pe Discovery Channel, cat si online, gratuity, in weekendul 27-28 august* (detalii despre program – la finalul articolului :)).
Iar acum, interviul:
Care a fost cea mai mare aventura a vietii tale?
Sincer, cred ca a fost calatoria in Insulele Marshall, cu Philippe. De-a lungul timpului, am trait o multime de aventuri trasnite, minunate, dar asta a fost de departe cea mai dificila din punct de vedere fizic. Nu numai ca a trebuit sa zburam pana in Insulele Marshall, dar pe urma am fost nevoiti sa navigam inca vreo doua zile pline, pe un mic vas de pescuit creveti, unde am locuit apoi timp de aproape trei saptamani. Eram 17 oameni in total, dar aveam o singura toaleta si un singur dus. Din fericire, mai era o femeie la bord, in afara de mine, dar categoric nu a fost o experienta incantatoare, din punctul asta de vedere… Insa eram departe de tot si de toate, in mijlocul Oceanului Pacific, ceea ce era minunat! Oriunde te uitai, nu vedeai decat o intindere albastra. Evident, nu exista semnal la telefonul mobil, nu aveai acces la e-mail, la Wi-Fi sau la retelele de socializare… Nimic.
Din fericire, eram acolo impreuna cu Philippe, iar echipajul a fost minunat. Eram in mijlocul naturii, am facut niste scufundari extraordinare si am vazute cele mai spectaculoase animale cu putinta. Sincer, au fost cele mai grozave scufundari pe care le-am facut in viata mea, iar pentru Philippe sigur s-au clasat pe locul al doilea sau al treilea, in topul lui personal al celor mai reusite scufundari. As spune deci ca asta a fost una dintre cele mai mari aventuri ale vietii mele in Insulele Marshall, fiindca totul a fost foarte greu – inclusiv drumul pana acolo… Dar expeditia s-a incheiat cu niste rezultate stiintifice adevarate, deci pot sa spun ca a fost una dintre cele mai tari experiente ale vietii mele.
Rechinii sunt considerati animale feroce de cand s-a lansat filmul ”Falci”. Cum incerci sa modifici aceasta perceptie a publicului?
Trebuie sa spun ca atunci cand am fost cu Philippe in Insulele Marshall, si eram inconjurati de sute de rechini, nu ne-am temut de ei, ci de radiatiile inca ramase pe insula dupa testele nucleare facute acolo in perioada Razboiului Rece. Statisticile spun ca anul trecut, in toata lumea au murit doar 6 oameni in urma atacurilor de rechini, insa cel putin 12 persoane au murit incercand sa-si faca un selfie cu telefonul…
Care a fost cea mai grava distrugere provocata de testele nucleare de pe atol? Ceva ce nici macar natura sau trecerea timpului n-ar mai putea sa repare?
La momentul cand am ajuns noi acolo, nivelul de radioactivitate nu era foarte mare in ocean, fiindca volumul acela urias de apa poate ”spala” relativ rapid orice, dar insulele in sine si diverse structuri de pe ele, chiar si la 70 de ani dupa testele nucleare, inca sunt radioactive, inca sunt considerate locuri contaminate. Nu poti sa mananci nimic din ce creste pe aceste insule, in special pe Atolul Bikini si pe Atolul Rongalac.
Care dintre vedetele pe care le-ai cunoscut este cea mai implicata in protejarea mediului?
Categoric, Leonardo DiCaprio! E un luptator curajos, implicat de foarte multi ani in eforturile de protejare a mediului. Eu si Philippe am lucrat cu el la cateva dintre proiectele lui si trebuie sa spun ca Leo crede foarte tare in ceea ce spune. A strans milioane de dolari prin fundatia lui si a donat aceste fonduri pentru crearea unor grupuri de sustinere. Lui Leonardo ii pasa cu adevarat de soarta Pamantului. In timpul ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar, l-am vazut tinand un moment de reculegere… A jucat in filmul ”Necazurile lui Gilbert Grape”, iar faptul ca a tinut sa marcheze acel moment si sa vorbeasca despre schimbarea climei a fost fantastic. A povestit cum a fost nevoit sa mearga efectiv pana la capatul lumii ca sa gaseasca o zona cu zapada pentru filmul lui. Il respect enorm pentru asta, pentru faptul ca intotdeauna incearca sa atraga atentia asupra acestor subiecte: in toate marile lui momente in fata presei, cand toti ochii sunt atintiti asupra lui, el muta intotdeauna ”reflectorul” de pe el insusi pe lumea naturii. Pentru mine, e un adevarat erou al eforturilor de conservare a naturii – si e un tip extraordinar!
Care sunt partile bune si mai putin bune, atunci cand lucrezi cu sotul tau?
Pentru noi, a fost o experienta foarte buna. Nu au existat parti mai putin bune. E minunat, cand ajungi in astfel de locuri uluitoare, sa ai pe cineva cu care sa imparti experienta. Sa poti sa stai langa cineva la sfarsitul zilei si sa iti treci cumva in revista aventurile, sa admiri un apus superb si sa ai alaturi de tine omul cu care sa vrei sa imparti asta. Chiar si atunci cand sunt calatorii mai dificile, cand traiesti momente de frustrare dupa ce ai schimbat sase avioane, ai trecut prin trei zone diferite de fus orar si esti epuizat, e grozav sa poti sa te uiti la cel mai bun prieten al tau si sa incerci sa faci haz de necaz. Cred sincer ca noi suntem un yin si un yang bun, ne potrivim… Cand unul dintre noi are un moment mai dificil, celalalt incearca sa-l faca sa rada sau ii ridica bagajul care tocmai ii cazuse… Ne ajutam intre noi si astfel de experiente mi-am dorit sa traiesc inca de la inceputurile relatiei noastre, fiindca amandurora ne place enorm sa calatorim.
Mi-am dat seama ca in viata e foarte important sa calatoresti si sa-ti deschizi ochii catre diverse culturi si diversi oameni. Ca sa ii intelegi, trebuie sa ajungi acolo unde traiesc si sa vezi ce e important pentru fiecare. Stilul acesta de viata ni se potriveste perfect si sper ca va continua sa fie totul la fel de simplu pentru noi.
„E minunat, cand ajungi in astfel de locuri uluitoare, sa ai pe cineva cu care sa imparti experienta. Sa poti sa stai langa cineva la sfarsitul zilei si sa iti treci cumva in revista aventurile, sa admiri un apus superb si sa ai alaturi de tine omul cu care sa vrei sa imparti asta.”
Care a fost cea mai periculoasa situatie pe care ai trait-o sub apa? Si care ar fi un Top 3 al lucrurilor pe care oamenii ar trebui sa le faca si respectiv sa nu le faca sub apa, cand se intalnesc cu un rechin?
In aceasta expeditie, am intalnit rechini cenusii de recif, care pot ajunge pana la 1-1,8 metri lungim. Nu sunt cei mai mari rechini din lume, dar le place sa vaneze in grup si pot deveni foarte agresivi. Interesant la acesti rechini este faptul ca postura lor se schimba cand sunt agresivi, adica ei chiar isi dezvaluie emotiile prin pozitia corpului: isi incovoaie spatele si isi misca rapid capul dintr-o parte in alta. Cand vezi acest comportament, stii ca rechinul a devenit agresiv si trebuie sa fii foarte atent. Chiar si atunci cand eram inconjurati de sute de astfel de rechini, singura noastra protectie era un mic betigas de metal care arata cam ca o bagheta de zana.
Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci cand vezi ca un rechin adopta postura de care spuneam, daca se apropie prea mult de tine, este sa-l lovesti usor peste nas cu vergeaua de metal, care ii va perturba senzorii electrici. Rechinului nu ii place senzatia si se va indeparta imediat. Eu am facut asta doar de doua ori, cred ca Philippe a fost si el obligat s-o faca o data, dar dintre toate sutele acelea de rechini care erau langa noi, doar trei au avut curajul sa se apropie atat de mult de noi. Am trait un usor sentiment de spaima, dar nimic exagerat, cat am stat sub apa…
Cat despre cele trei lucruri pe care oamenii ar trebui sa le faca sau sa nu le faca atunci cand sunt sub apa, in preajma rechinilor… Primul este sa fii foarte atent in jur. Sa te asiguri ca nu inoti in preajma unui curent pe langa care alti oameni pescuiesc sau arunca in apa maruntaie de peste, fiindca evident ca atunci rechinii vor deveni mai agitati. In plus, sa nu incerci sa inoti in larg in zori sau la asfintit, fiindca atunci vizibilitatea e scazuta, iar rechinii nu vad prea bine si deci risti sa nu-si dea seama ca esti alta specie decat ce contine meniul lor obisnuit…
La fel ca in interactiunea cu orice alt animal, trebuie sa fii atent si sa-ti folosesti tot timpul bunul-simt. Nu ai alerga prin Africa, prin mijlocul unei familii de lei, tinand in mana o halca de carne cruda, nu ? Deci foloseste-ti mereu acest tip de bun-simt si nu uita ca rechinii sunt pradatori de top si trebuie sa fie respectati ca atare.
„Chiar si atunci cand eram inconjurati de sute de astfel de rechini, singura noastra protectie era un mic betigas de metal care arata cam ca o bagheta de zana.”
Ne poti dezvalui cate ceva din ce vom vedea in SHARK WEEK?
Intr-una dintre secventele mele preferate, i-am montat un dispozitiv de urmarire unui rechin, folosind o prajina de aproape 9 metri lungime. A trebuit sa-i montez dispozitivul intr-o anumita zona, chiar sub inotatoare. A fost cel mai greu lucru pe care l-am avut de facut vreodata, dar am fost extrem de mandra ca am reusit. Si sper ca multi dintre tinerii care urmaresc programul vor vedea ca stiinta e cool si poate fi o experienta bestiala, nu inseamna doar un grup de oameni in varsta, purtand halate albe… Stiinta inseamna aventura si, daca le putem insufla copiilor ideea ca stiinta e cool, cred ca ne-am indeplinit misiunea.
„Intr-una dintre secventele mele preferate, i-am montat un dispozitiv de urmarire unui rechin, folosind o prajina de aproape 9 metri lungime.”
Care e programul tau zilnic, in astfel de expeditii de explorare prin toata lumea?
Acum, cand calatoresc atat de mult, rutina e importanta ca sa reusesc sa-mi mentin cumva organismul pe linia de plutire, dar si ca sa am cumva sentimentul ca nu m-am ”rupt” de tot de acasa. In general, incerc sa ma sincronizez cat mai rapid cu orice nou fus orar in care ajung, chiar daca asta inseamna sa nu dorm deloc pe durata unui drum cu avionul, ca sa pot sa ma sincronizez cu noua ora imediat ce ajung la destinatie. Asta mi se pare foarte important. De asemenea, incerc sa gasesc tot felul de unghere cu specific local, restaurante sau cafenele mici, pe care nu as avea cum sa le gasesc si acasa. Pentru mine, e important sa fac asta cand calatoresc. In plus, incerc sa dorm astfel incat sa am energie pentru activitatile de peste zi, dar ma si plimb cat pot de mult.
Si nu ma simt prost fiindca stau la o masa si beau o cafea sau un pahar de vin intr-o cafenea micuta, iar oamenii se uita la mine. Uneori, astea sunt cele mai frumoase parti ale unei calatorii: stai acolo, te uiti la copiii care se joaca, la oamenii care ies sa-si plimbe cainele… Si iti dai seama ca, desi vorbim limbi diferite, facem cu totii cam aceleasi lucruri si ne dorim aceleasi lucruri. Astea sunt niste momente aparte pentru mine, cand pot sa stau si sa privesc oamenii vazandu-si in liniste de treburile lor de zi cu zi, prin diversele locuri pe unde ajung in calatoriile mele.
Cum te organizezi in vederea unei noi calatorii ?
A fost un efort serios sa ajungem in Insulele Marshall. Stiam ca vom sta la bordul unui vas mic timp de aproape trei saptamani, stiam ca probabil vom fi la zile intregi distanta de civilizatie, iar cel mai apropiat spital era la cateva ore de mers cu elicopterul… Si doar pentru urgentele grave am fi fost dusi cu elicopterul la baza militara respectiva… Asa ca ne-am asigurat ca am luat cu noi cam toate medicamentele posibile, pentru orice, de la raceli pana la infectii sau reactii alergice serioase. Am avut la noi o trusa uriasa de prim-ajutor. De asemenea, ne-am asigurat ca aveam echipamentele de scufundari complete si ca ne-am luat masuri de precautie pentru orice problema ar fi putut sa apara cu aceste echipamente. Ne-am asigurat ca aveam tot ce trebuia ca sa le putem repara noi insine, la nevoie. Am mai luat si alte lucruri importante, ca de pilda cateva sticle de vin si lucruri bune de mancat, dar usor de pregatit.
„Stiam ca vom sta la bordul unui vas mic timp de aproape trei saptamani, stiam ca probabil vom fi la zile intregi distanta de civilizatie, iar cel mai apropiat spital era la cateva ore de mers cu elicopterul… Si doar pentru urgentele grave am fi fost dusi cu elicopterul la baza militara respectiva…”
Ce sfaturi ai pentru oamenii din intreaga lume, cu privire la viata lor de fiecare zi si la Mama Natura?
Imi place teribil aceasta intrebare, fiindca tot ce facem fiecare dintre noi are consecinte – bune sau rele. Fiecare decizie pe care o iei, din clipa cand te trezesti dimineata si pana cand te duci la culcare, are un anumit efect asupra mediului. E foarte important ca oamenii sa tina minte si sa incerce sa cumpere lucruri care ii reprezinta, care reflecta principiile in care cred. Nu cumpara lucruri de plastic! Cumpara mancare din surse locale! Nu uita ce inseamna petrolul si benzina – cea mai poluanta industrie din lume!
Iar a doua industrie din lume ca agent de poluare este industria modei, deci hainele si accesoriile… Multi oameni uita asta. Ii implor pe toti sa se gandeasca mai bine la hainele pe care si le cumpara, in special cele care se vand ieftin, fiindca inseamna ca sunt produse ieftin. Nu poti sa faci un tricou care sa coste doar 3 dolari. Nu exista asa ceva. Asta inseamna ca probabil persoana care a facut tricoul respectiv nu e platita cu un salariu viabil. Probabil ca tricoul cu pricina a fost confectionat in conditii oribile sau e facut din titei brut, iar apa reziduala rezultata in urma fabricatiei tricoului a fost deversata direct in ocean. Cred ca e important ca oamenii sa se gandeasca serios la hainele pe care si le cumpara, iar sfatul meu e sa va cumparati doar haine care sa merite investitia. Dulapul de haine e un punct de plecare excelent in lupta fiecaruia dintre noi pentru protectia mediului!
Ce i-ai recomanda unei persoane obisnuite, care isi doreste sa intalneasca un rechin sau sa inoate alaturi de un rechin?
Am primit unul dintre cele mai frumoase daruri de ziua mea cand am implinit 30 de ani. Pentru acea aniversare, l-am rugat pe Philippe sa mergem sa facem scufundari cu marii rechini albi. M-a dus intr-un loc numit Insula Guadalupe, in largul coastei Mexicului si am stat trei zile pe un vas care avea niste custi speciale, pentru scufundari cu rechini. Intrai pur si simplu intr-o cusca si stateai acolo cateva ore, sub apa, privind frumosii rechini albi care treceau inot pe langa tine. A fost o experienta care mi-a schimbat viata, sincera sa fiu. Toate acele fapturi masive care se plimbau inot pe langa noi si veneau sa vada ce facem… Nu am avut deloc sentimentul de pericol, nu mi-a fost deloc frica. E una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele. Deci, daca cineva vrea sa mearga intr-o expeditie pe urmele unui mare rechin alb, de ce nu?
Pe 27 si 28 august, de la ora 23.00, fanii vor putea urmari pe Discovery Channel, doua programe despre cele mai recente descoperiri stiintifice despre rechini Tot sambata, 27 august, de la ora 00.00, minunatele povesti vor putea fi vazute si online. “Rechinofilii” vor putea viziona oriunde si oricand 15 programe pe website-ului dedicat sharkweekonline.com/ro. Ba mai mult, programele sunt disponibile si prin aplicatia de realitate virtuala Discovery VR, disponibila pe Android si iOS.
„Rechini în zone nucleare”, realizat de sotii Cousteau, va fi disponibil exclusiv online, incepand de pe 27 august, de la ora 00:00.
Philippe Cousteau porneste impreuna cu sotia sa, Ashlan Gorse Cousteau, si biologul marin Luke Tipple spre Atolul Bikini, ca sa exploreze un mediu marin distrus de teste nucleare in timpul Razboiului Rece. Dispozitivele nucleare detonate pe atol au pulverizat efectiv doua insule si au distrus orice forma de viata de aici. Intre timp, natura a refacut ecosistemul marin, repopuland atolul cu rechini de recif. Dar cum acestia sunt considerați o specie non-migratoare, de unde au venit? Dispozitivele de monitorizare montate pe corpul mai multor exemplare arata ca, de fapt, rechinii migreaza dintr-un atol in altul. Iar asta chiar este o poveste care merita toata atentia.
Foto: Discovery Romania
Leave a Reply