Cadoul din cutia de pantofi. Atât de simplu, atât de frumos
Prima dată când am trimis un cadou într-o cutie de pantofi, David avea doar opt luni. Eram singuri acasă și afară era destul de iarnă. M-a asistat curios piticul, apoi, când s-a plictisit, a început să intervină: eu umpleam cutia, el o golea. Într-un final, după lungi negocieri, am reușit să pun capacul cutiei, nu înainte de a strecura înăuntru o scrisoare. Scrisă de mână, cu stiloul. Scrisoarea, ca și cadoul, erau pentru o fată. O fată pe care nu o cunoșteam și nu o cunosc. Am scris pe foaia aceea roșie ce mi-ar plăcea să mi se scrie și mie. Despre ce contează cel mai mult în viața de aici și despre cum, pentru fiecare răutate primită, mereu va exista și ceva bine întâmplat. Nu știu nici până azi ce copilă a primit cutia de pantofi de la mine, nu știu dacă i-a plăcut eșarfa, dacă a citit cartea, dacă ciocolata neagră cu portocale a bucurat-o, dacă cele câteva cosmetice i-au fost de folos. Și nici nu-mi pasă că nu știu, important e dacă acel cadou primit într-o cutie de pantofi i-a adus un zâmbet pe buze, de Crăciun. Sper că așa a fost.
În anul acela, cutia de pantofi care a plecat sub formă de cadou de la mine a fost una între alte câteva sute donate, primite și date mai departe în cadrul proiectului Shoebox.
Povestea Shoebox a început în 2006, în Cluj-Napoca. Împreună cu alți prieteni, care aveau un băiat cam de vârsta lui Luca, copilul său, Valentin, fondatorul ShoeBox, a plecat de la ideea că ar fi frumos să îi învețe pe copii să împartă din ce aveau ei (jucării, hăinuţe, dulciuri) cu alţi copii săraci din oraş.
Tot mai mulţi prieteni au început să afle despre ideea lor, așa că în 2007 au afișat o descriere a acțiunii la status-ul de pe Yahoo Messenger. Nu aveau însă spațiu destul pentru a scrie în status toată descrierea, aşa că soţia lui Valentin a venit cu ideea de a-i spune proiectului doar „ShoeBox“, la care Valentin a adăugat şi o explicaţia necesară pentru generaţiile părinţilor şi bunicilor noştri – „cadoul din cutia de pantofi“. Așa a apărut denumirea pe care proiectul o poartă şi astăzi.
Valentin, soția sa, fiul lor și prietenii care le-au fost alături de la bun început habar nu aveau cât de multă lume se va alătura, peste ani, proiectului-minune. Acum, pentru ShoeBox se lucrează nu numai în luna decembrie, care este blocată total pentru cei implicați direct, ci și alte trei luni înainte de decembrie, când vin cererile dinspre voluntari sau dinspre oameni care cunosc cazuri de copii în nevoie, și încă trei luni după decembrie, când se adună pozele de la împărțirea cadourilor și se fac rapoarte. Sunt zeci de voluntari care muncesc în cadrul acestui proiect, devenit între timp internațional.
Cadourile din cutiile de pantofi au trecut deja de multă vreme de 100.000 și au fost distribuite nu numai în România, în cătune în care nici curent electric nu există, ci și în Republica Moldova, Kenya, Albania sau India. „Reacțiile copiilor care primesc cutiile sunt copleșitoare. Dar se întâmplă și momente mai puțin plăcute, mai ales legate de conținutul cutiilor. Repet și pe această cale: NU facem curățenie de iarnă și donăm la ShoeBox ce ar fi de aruncat la gunoi”, spune Valentin Vesa.
Din 2006 și până în prezent, mii de oameni (din țară și din străinătate) au donat pentru această ambițioasă campanie de bine. Și mii de oameni o vor face și anul acesta. Mă alătur lor și eu, din nou. De ăsta dată, cu două cutii, la care voi lucra împreună cu cei doi băieți ai mei. David deja înțelege cam ce facem noi cu un cadou; micul, Cristianul, încă nu, dar exercițiul acesta îi prinde bine chiar dacă nu îl înțelege, eu așa cred. 🙂
Dacă vi se pare o idee bună sa faceți acest mic bine, dacă aveți o cutie de pantofi pe care sa o ambalați frumos și în care să puneți un mic dar (sau mai multe), mă bucur și vă mulțumesc. Dar cel mai mult vă vor mulțumi niște copii pe care nu-i cunoașteți. 🙂
Pun mai jos informațiile esențiale despre cum trebuie pregătit cadoul acesta special, informații pe care le-am cerut în urmă cu ceva timp de la Valentin.
Pasul 1: de ce lucruri ai nevoie
- o cutie goală de pantofi (corpul și capacul)
- hârtie de împachetat cadouri; găsești o mulțime de modele de Crăciun/Sărbători de Iarnă.
- foarfecă
- timp și/ sau bani pentru a cumpăra lucrurile pe care vrei să le dăruiești unui copil de vârsta și genul ales de tine
- răbdare
Pasul 2: ce punem în cutii
Se învelește frumos în hârtie cutia și capacul ei, fiecare separat, apoi se pune în cutie tot ceea ce ai cumpărat pentru copil. Ai mai jos câteva sugestii:
- dulciuri (ex. ciocolată, biscuiți, napolitane), dar NU ceva perisabil (ex. banane, portocale, iaurt)
- articole școlare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva
- jucării potrivite pentru vârsta și genul copilului
- produse de igienă personală: perie și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș, absorbante (în fiecare an am observat că fetele aveau mare nevoie de așa ceva)
- o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (ești liber să pui datele tale de contact și să păstrați legătura în continuare, dacă dorești)
- articole de îmbrăcăminte: un fular, căciulă, ciorapi groși, mănuși sau orice altceva de acest fel
- orice alt cadou de care știți că s-ar bucura copiii voștri sau de care v-ați fi bucurat voi, dacă erați în locul lor
Pasul 3: conţinutul cutiilor şi termenul limită
Puteți pune în cutie tot ce intră, ce vreți și ce credeți că îi trebuie unui copil de vârsta și genul alese.
Având în vedere experiențele din anii trecuți, dați-mi voie să vă fac câteva specificații:
- Campania se numește ShoeBox (cutie de pantofi) – deci vă rog să vă limitați la lucruri care pot intra într-o astfel de cutie. NU aduceți pungi, saci, sacoșe, bibelouri, dulapuri, frigidere, televizoare sau cuptoare cu microunde. NU suntem asociație sau fundație și nu le putem primi legal în custodie. Dacă doriți să donați așa ceva, scrieți-ne un mail și vă punem în legătură cu partenerii noștri care pot primi și distribui legal, după nevoi, aceste produse.
- Dacă aveți aleasă o grupă de vârstă și genul copilului pentru care vă gândiți să faceți cutia, încercați să sortați produsele să poată fi folosite când sunt primite (mărimi corespunzătoare la hăinuțe etc).
- Nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiți. Toate lucrurile trebuie să fie noi. Fă un cadou așa cum ți-ar place să-l primești și tu!
Vă rog să nu puneți alimente perisabile (ex. portocale, iaurt) sau care s-ar putea deteriora/ desface în timpul manipulării (ex. compot de casă, în borcan de sticlă).
Copiii au între 2-18 ani, fete și băieți.
Nu lipiți capacele pe cutii, le vom lipi la momentul în care veniți cu ele, când vom lipi și etichetele speciale cu vârsta și genul copilului pentru care ați pregătit cutia/cutiile. Le puteți lega cu o panglică, însă.
Termen limită colectare cutii: 15 decembrie 2018.
Pasul 4: locaţiile de colectare
Pentru că numărul locațiilor și poziția acestora diferă de la an la an, le puteți vedea pe toate în pagina LOCAŢII, pe site-ul proiectului.
Pentru cei care sunteți din alte localități în care nu avem încă centre de colectare și doriți să trimiteți cutii prin poștă/ curier, vă rog să ne scrieți un email la contact@shoebox.ro și veți primi detaliile necesare.
Alte detalii, dacă mai aveți nevoie, găsiți pe site-ul ShoeBox.
Be happy & nice și cu alții, nu numai cu voi,
Oana
Foto: ShoeBox
Leave a Reply