Dacă aș avea o fată, i-aș spune să nu stea preș

Se făcuse bucăți. Dacă ar fi putut, cumva, să iasă din ea însăși, s-ar fi aplecat plângând și s-ar fi strâns de jos, bucată cu bucată. Ar fi măturat pe jos, prin curtea cu dâre de nisip, cu poalele rochiei galbene, dar cui îi mai pasă de rochie când e făcut numai cioburi?! Nu numai că nu avea cum să se adune, dar nici să plângă nu a putut. Cum să plângă în fața lor? A tăcut și a zâmbit, a băut o gură din apa plată cu lămâie și a plecat în cameră. „Mi-e somn”, le-a zis. „Haide, mă, doar nu te-ai bosmuflat”, i-au răspuns. Ah, „bosumflat” chiar era un cuvânt pe care-l detesta. Bosumflată e mă-ta, a zis în gând.

 

În camera mică din satul acela de la mare, a plâns apoi cu capul în pernă. „Boul”. Și l-a înjurat pe bou. Plângea tare și înjura în gând, deși ea, de obicei, nu înjura deloc. Și pe bou, care-i aruncase vorba aia urâtă, și pe văr-său, care trebuia să o apere, că doar de aia era iubitul ei, dar nu a făcut-o.

 

Atunci a înțeles că, uneori, când ceva te fărâmă, e bine să ai putere să te descurci de unul singur, să te iei ciob cu ciob și să te repari ca pe un vas japonez de kintsukuroi.

 

A durat câțiva ani până și-a lipit cioburile la loc. A durat și a durut. Dar fata aia de atunci, femeia care sunt eu azi, a învățat că, de multe ori, fără timp și fără durere nu se pot întâmpla unele vieți. Nu știu dacă toate, dar unele sigur da.

 

***

Dacă aș avea o fată, aș învăța-o să nu accepte în viața ei oameni care nu o respectă, oameni care nu o apreciază, oameni care nu știu să îi vorbească așa cum i se vorbește unui om – cu dragoste, cu blândețe, cu omenie, cu iubire.

Dacă aș avea o fată, i-aș zice clar și des să fugă mult și mereu de oamenii care calcă în picioare alți oameni, de iubiții care nu știu să respecte înainte să se bată cu pumnul în piept că știu să iubească, de prietenii care nu te smulg din ghearele celor care îți fac mai mult rău decât bine.

Dacă aș avea o fată, i-aș zice să plângă, căci plânsu-i bun, dar să nu-și verse lacrimile pentru oricine.

Dacă aș avea o fată, i-aș spune că-i cel mai important să aibă mereu încredere în ea; în ce poate, în ce simte, în ce putere ține captivă în cele două mâini și-n inima ei mare.

Dacă aș avea o fată i-aș zice nu doar să plece la prima palmă, așa cum mi-a spus mama mie, când am împlinit 18 ani, ci să plece la prima vorbă rea și grea. Pentru că vorbele dor la fel de tare ca palmele. Uneori, chiar mai rău, și, uneori, mult mai mulți ani la rând.

Dacă aș avea o fată, i-aș spune să nu stea preș.

 

Dar nu am fată, am băieți. Ce i-aș spune unei fete, dacă aș avea-o, sigur le voi spune și băieților mei.

Dar, în plus, celor doi băieți voi avea grijă să le spun și că femeile trebuie apreciate și iubite frumos, că jignirile nu sunt glume, că nepăsarea de suprafață față de o femeie din viața ta nu e o virtute, ci o tâmpenie.

Am doi băieți pe care, sper, îi voi învăța să respecte înainte să iubească, căci, le voi spune mereu, fără respect nu există iubire, iar fără iubire nu există nimic.

Băieților mei le voi aduce aminte, cât timp voi fi aici, pe lângă ei, să nu jignească niciodată o femeie – să nu-i spună că-i grasă, slabă, urâtă, lălâie, are brațele prea groase, fundul prea mare sau prea plat. Dacă nu le place cineva, căci se poate întâmpla și așa și nu e nicio tragedie, să nu se uite și gata. Dar nu-i treaba lor pe acest pământ să judece pe nimeni. Niciodată.

 

Și nu în ultimul rând, pe băieții mei îi voi învăța, de la bun început, că nu-s perfecți. Dacă vor ști asta, înainte să devină adulți, și mai ales dacă vor conștientiza acest lucru, vor trece mai ușor peste faptul că oamenii pe care îi vor întâlni în viață nu sunt perfecti. Iar când știi că, de fapt, nimeni nu-i perfect, parcă ești mai îngăduitor. Și cu tine, și cu ceilalți.

 

 

 

Be happy & nice,

Oana

 

 

 

 

Foto: unsplash