#Fericirile. Elena: “Sunt fericita. Motivul e simplu – am invatat sa nu am asteptari nerealiste”

Sunt unii oameni pe care ii admiri si ii apreciezi fara sa ii fi cunoscut vreodata. Facebook-ul, cu toate “relele” pe care (se spune ca) le genereaza, mie mi-a adus cumva aproape tot felul. Elena, pe care nu a cunoscut-o (inca) in viata reala, sper sa remediem asta la urmatarea ei vizita in Romania, este unul dintre ei. Imi place cum gateste si mai ales ce crede despre mancare, imi place ca si ea, ca si bunica si mama, crede ca mancarea se face cu sufletul. Iar asta mi-a fost suficient ca sa o rog sa imi raspunda la cateva intrebari despre #fericiri. Voila!

 

Cati ani ti-au trebuit ca sa ajungi la Suflet pentru Hrana? Ce inseamna vorbele astea si mai ales in ce fel se traduc in viata ta? Cum adica si mai ales de ce „suflet pentru hrana”?
Blogul meu, Suflet pentru Hrana, a aparut in iulie 2009 dintr-o nevoie profunda de a face altceva decat ceea ce facusem in ulimii noua ani – folosit creierul pana la epuizare si niciodata mainile. I-am spus Suflet pentru Hrana pentru ca instinctiv simteam ca asa vor iesi toate mai bune – punand suflet in orice reteta. Adica trecand dincolo de tehnicalitatile unei retete, simteam ca e frumos si bine sa modific dupa bunul plac, sa adaptez, sa inventez si, in final, sa obtin ceva minunat pe care sa-l impart cu oamenii pe care ii iubesc. In timp, viziunea mea asupra gatitului nu s-a schimbat prea mult – in continuare retetele gasite sunt sursa de inspiratie si atat, nu le reproduc integral decat pe cele de prajituri (poate, foarte rar). Viziunea asupra hranei in sine este in continua schimbare, pentru ca citesc foarte mult despre alimentatie, de unde ne vine hrana, cum este ea crescuta sau produsa si ce efecte au toate acestea asupra noastra. Sufletul e mai extins acum, merge mai departe de masa din bucatarie sau sufragerie, dar este mai important decat oricand. Cred ca atata vreme cat fiecaruia ii pasa cu adevarat de tot ceea ce este uman, natural, firesc, de la tarcul in care tine porcul, pana la ce si cate pesticide foloseste la rosii, atunci avem o sansa sa ne hranim bine si sa ne bucuram din tot sufletul de ceea ce mancam.

Ce este mancarea pentru tine si cand a devenit ceea ce este ea astazi? Ai avut dintotdeauna aceeasi viziune asupra hranei?
Astazi este un motiv de bucurie, de la gasirea unei retete ca sursa de inspiratie, la punerea in practica si la urmarirea efectelor asupra celor din jur cu care impart hrana. Cand sunt singura acasa nu gatesc cine stie ce pentru mine, imi pare pierdere de vreme pentru ca mancarea este sursa de energie nu doar la nivel organic, ci si spiritual. Trebuie impartita, este intotdeauna mai buna cand se bucura un grup de ea. Viziunea asupra hranei este acum la polul opus decat a fost toata viata mea. Mica fiind, am aruncat kilograme de mancare, inventam in fiecare zi tot felul de metode de a-mi pacali parintii ca am mancat de pranz (singura fiind acasa pentru cateva ore dupa ce terminam scoala). Am aruncat in vasul de toaleta varza calita, am ascuns zeci de sandvisuri pe sub sifonier si pat. Odata am aruncat de la balcon mazarea, invelita intr-o foaie de caiet dictando, fara sa o observ pe mama care tocmai venise acasa si se indrepta spre intrarea in bloc. Din fericire, nu imi amintesc care au fost consecintele. As fi foarte trista sa am un copil ca mine, care sa nu inteleaga frumusetea gatitului si bucuria mancarurilor impartite cu cei dragi.

Salivez zilnic la pozele tale cu mancare. Ce iti place sa gatesti cel mai mult? Dar sa mananci?
Nu am vreun fel anume pe care imi place sa il gatesc. Bradut (partenerul Elenei – n.r.) mereu se plange ca nu prea fac de doua ori acelasi fel de mancare. Imi place sa ma joc cu ingredientele, in speranta ca va iesi ceva bun. Salate. Imi plac enorm de mult salatele, poftesc la ele ca (aproape) la nimic altceva.

Am vazut ca pui la cale o noua vacanta gastronomica (in principal) in Thailanda. Care e conceptul, cat timp ti-a trebuit sa pui in aplicare ideea?
Este o tura culinara gandita pentru oameni ca mine, care cred ca un loc nou pe care il viziteaza poate fi bine inteles prin intermediul mancarurilor, ingredientelor si cu precadere al oamenilor care cresc, vand, prepara toate acestea. Este o vacanta relaxata, cu multe bunatati, cu plaje frumoase, piete, gradini si livezi si alte minunatii food-related.

Care e parte cea mai grea cand organizezi un astfel de eveniment?
Combaterea asteptarilor cu care unii oameni vin aici; asteptari care ii impiedica sa se bucure de ceea ce li se intampla, de lucrurile la care sunt expusi. Se feresc sa gaseasca bucurie in nou, prefera sa confirme ceea ce si-au imaginat de acasa, bazat pe Internet sau spusele prietenilor.

Pentru ce vin oamenii in Thailanda? Ce vor sa gaseasca acolo?
Asta trebuie intrebati ei, nu stiu eu ce le trece prin cap, probabil sunt milioane de motive.

 

Cati ani sunt de cand locuiesti tu in Thailanda? Cum e viata ta acolo, ce iti lipseste de aici si ce iti prisoseste?
M-am mutat aici in aprilie 2010, am locuit in trei zone diferite din sudul si nordul tarii. Viata mea este o viata de om, cu bune si cu rele, probabil mai intensa ca a multor altor oameni datorita lipsei unui sprijin – suntem noi doi si atat, trebuie sa ne descurcam pe cont propriu de la A la Z. Imi lipsesc pomii infloriti primavara si culorile toamnei. Strugurii si mustul. Parintii, bunica, prietenii, Sophie – catelusa mea ramasa la curte la ai mei. Nu m-am gandit vreodata ca mi-ar prisosi ceva. Poate cerul. Am mult cer deasupra capului si mi-as dori ca oamenii care traiesc in Bucuresti, de exemplu, sa vada mai mult cer mai des.

Pentru cine te-ar putea judeca doar dupa poze, crezand ca esti intr-o vacanta continua, te rog sa povestesti ce faci in viata ta si cu ce iti umpli timpul?
Zilele trecute ma laudam unei prietene ca mi-am cumparat sandale cu toc si ea imi zicea ca i se pare ciudat sa ma auda vorbind de asa ceva, caci pentru ea Thailanda este destinatie de vacanta cu flip-flops si tenisi. Asa este pentru cei multi care vin in vacanta. Pentru mine, este acasa – aici muncesc, traiesc, iubesc, gatesc.
Timpul nu e suficient pentru cate imi propun sa fac – blogul Suflet pentru Hrana, site-ul Tedoo.ro la care il ajut pe Bradut cu tot felul de chestii administrative, organizatorice. De curind, am inceput sa fac si munca de voluntariat pentru fundatia unei prietene care se ocupa de elefanti. Ieri, zi sfanta de duminica, am dat cu var si am vopsit usi prin casa noua in care ne-am mutat. Maine o sa spal, calc si o sa fac bagaje pentru ca miercuri zburam la Bangkok, pentru un proiect, si vom sta acolo zece zile. In caz ca ma plicitisesc, au grija animalele sa-mi dea de lucru – cer mancare sau mangaiere, sparg vreo vaza sau aduc vreun pui de veverita in casa.

Esti fericita? Ce te face fericita? 

Sunt fericita. Din pacate inca mai invat cum sa ma manifest in aceasta privinta, dar, in adancul sufletului meu, sunt fericita. Motivul cred ca este ca am invatat sa nu am asteptari nerealiste.

Crezi ca ai fi fost la fel de fericita daca nu ai fi plecat din tara pe un taram de poveste, cum e Thailanda?
Cine poate sti?

Care sunt micile bucurii care iti umplu viata?
Vizavi de casa noastra e o curte mare pe care o vad in intregime de la etaj. Stau si ma uit, mereu apare cate o pasare, o veverita, o pisica ce nu e constienta ca celelalte doua umbla pe deasupra ei. Cam atat de mici sunt bucuriile mele mici. 🙂

Care e cea mai faina lectie de fericire pe care ai primit-o acolo si de la cine?
Cum am zis mai sus – am invatat sa nu am asteptari nerealiste. Stiu un lucru: cu cat ofer mai mult, cu atat mi se va intoarce mai mult si voi fi mai fericita.

Sunt una care nu a fost vreodata in Thailanda. Cum m-ai convinge ca merita sa vin?
Probabil te voi dezamagi spunand asta, dar nu am cum sa te conving eu asa, din oficiu. Ar trebui ca tu sa ai un motiv intemeiat pentru care sa bati drumul pana aici – mincarea, valva din Bangkok, observat un elefant de aproape, snorkelling, orice. Afla de ce vrei sa vii si apoi vorbim sa vedem daca ceea ce iti inchipui tu corespunde cu realitatea.

Ce iti doresti cel mai mult pe lumea asta?
Liniste si pace.

 

Pe Elena o gasiti, cu tot sufletul, pe blogul ei – aici. Tot acolo gasiti si datele ei de contact, daca vreti sa mergeti in Thailanda impreuna cu ea. 

 

Fotografii: Olesya, Brad Florescu, arhiva personala a Elenei