Gură de oxigen pentru (sal)Valea Jiului

Ca miner salvator, când intri în mină ca să salvezi vieți, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le ai de făcut este să nu-ți scoți din gură muștiucul de la aparatul de oxigen. Oxigenul te ține în viață pe tine, salvatorul. Și doar așa poți salva viețile colegilor prinși sub pământ.

Ca să salvezi comunitățile vulnerabile din Valea Jiului, tot de oxigen ai nevoie. Dar oxigenul capătă alte forme. Nu e doar un simplu tub la capătul căruia se află un muștiuc ce trebuie ținut în gură, ci un sistem format din oameni care își suflecă mânecile și-și pun inimile aproape pentru a face bine. Și nu în ultimul rând fac rost de bani pentru a putea face bine. Doar cu ajutorul acestor oameni și al intervențiilor pe care le au în miezul comunităților extrem de vulnerabile din Vale, copiii de acolo pot respira. Mai pot respira.

Am asistat, timp de trei zile, la o operațiune de salvare în Valea Jiului.
Nu sub pământ, ci deasupra lui.
Nu în mină, ci lângă mină.
Și am văzut de aproape cum arată un aparat de salvare a copiilor din Valea Jiului. Salvare care se întâmplă cu ajutor din partea unor ONG-uri și al multor voluntari. Salvare pentru copii născuți și crescuți într-un loc din care abia așteaptă să plece.

În prima zi de “intervenție”, copiii au venit la întâlnirea cu actorii Alexandra și Ștefan cu toate scuturile la ei. Țipau, vorbeau urât, se îmbrânceau, se loveau, se jigneau, zbierau și nu înțelegeau ce caută ei acolo, de ce le trebuie și mai ales ce vor de la ei acești doi oameni tineri. Ce actorie, ce teatru, ce improvizație, lor le trebuie teatru de improvizație? “Toți erau timorați și speriați și nesiguri. Iar când trebuia să lucrăm, reticenți”, spune Alexandra.

Alexandra și Ștefan, profesorii de teatru ai copiilor din Vale

Deși proveniți din același mic cartier sărac din Valea Jiului, cartier numit Bosnia (căci primii mineri aduși aici erau din Bosnia), copiii făceau parte din două tabere diferite. Tabere care în mod tradițional nu se tolerează. Nici la nivel de adulți și, desigur, nici la nivel de copii.
“După primele două zile, am început să ne calibrăm. Iar în momentul în care copiii s-au deschis și au început să-și împărtășească poveștile de acasă, s-a schimbat tot. S-a născut empatia între ei. Au început să se accepte, au început să lege prietenii”.

S-au scurs, una după alta, șase zile în care Alexandra și Ștefan au lucrat cu peste 20 de copii (unii urmau să fie actori într-un moment artistic sugerat chiar de copii, alții – să ajute la decor, afișe etc.). Șase zile în care copiii s-au întâlnit și s-au jucat împreună și au învățat mai multe despre prietenie și cum se naște ea, despre toleranță, despre bine. Și, la fiecare sfârșit de întâlnire, au primit ceva dulce – un corn, o pungă de pufuleți, un baton de ciocolată. Au râs și au fost fericiți.

De obicei, copiii din comunitățile vulnerabile din Valea Jiului nu sunt cei mai fericiți de pe Pâmânt. Crescuți de părinți foști mineri sau doar de bunici ori alte rude (căci părinții, foști mineri, au plecat în străinătate după ce s-au închis minele în care lucrau), crescuți în nevoi și expuși la agresivitate și violență, copiii din Vale nu mai apucă să fie și fericiți. În aceste șase zile au fost.

Iar în a șaptea, au jucat într-o piesă de teatru de improvizație. Au jucat scene din viața cartierului Bosnia, sugerate chiar de ei: furtul de mașini, furtul de fier vechi, munca în mină etc. Și au mai jucat ceva, ceva ce nu prea li se întâmplă: au jucat mersul la plajă.

“A fost frumos, doamna!”

I-am întrebat pe copiii actori cum a fost pentru ei să facă aceste exerciții de teatru timp de o săptămână. Și mi-au răspuns simplu: a fost frumos, doamna, a fost frumos și mai vrem.

I-am întrebat și ce au învățat în tot acest timp. Mi-au răspuns la fel de simplu: să fim un pic mai buni și să nu ne mai urâm unii pe alții, noi între noi.

Iar la final i-am întrebat ce să se facă atunci când vor crește. Să plecăm, au răspuns toți. Unde, am întrebat. Oriunde, dar să fie departe de aici, mi-a zis Gaby.

Copiii din Vale (cu Gaby în centru), prinși în cercul prieteniei cu profesorii lor de improvizație

“Sunt povești grele, crunte”

Poveștile copiilor din Bosnia sunt atât de dureroase, căci nici nu pot fi povestite, îmi spune Ștefan. După ce le afli, îți dai seama cât ar trebuie să fii de bucuros cu tine.

“Plec de aici foarte recunoscător. Pentru tot ce sunt, tot ce am. Dacă acasă, la București, simt uneori că lucrurile nu au sens, că poate nu fac tot ce trebuie și cum trebuie, după ce lucrezi câteva zile cu copii din Valea Jiului, îți dai seama că tu chiar ai tot. Vii aici și primești foarte multă căldură și iubire, dar și o puternică aducere cu picioarele pe pământ”, spune Ștefan.

“Sunt povești foarte grele, crunte. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am și nu mi-aș dori decât să mai existe astfel de proiecte pentru ei. E un plus mic, dar care ajută. Un plus mic și cu un plus mic poate duce ca, la un moment dat, ei să primească o nouă șansă. Alta decât asta pe care o au acum”, zice și Alexandra, cu ochii în lacrimi.

Un plus mic echivalează cu o gură de oxigen. Sigur, pentru ca un om să fie bine, el trebuie să respire. În fiecare zi. Pentru ca o comunitate vulnerabilă să fie bine, și ea trebuie să respire. În fiecare zi. Din păcate însă, în lipsa unor politici sociale coerente la nivel de țară, singura salvare a celor precum copiii din Valea Jiului rămâne pe umeorii ONG-urilor și a voluntarilor.

Comunități Vibrante în Valea Jiului s-a numit proiectul sub care au fost reunite exercițiile de teatru din cartierul Bosnia din Petrila, dar și alte evenimente din alte două cartiere sărace din Valea Jiului (instalarea unui loc de joacă, prânzuri comunitare pentru oameni mici și oameni mari, concerte și schimburi de jucării, realizarea de picturi murale pe zidurile fostelor mine sau pe clădiri din inima cartierelor, în Ștefan din Lupeni și în cartierul Dallas, din Vulcan). Și chiar dacă vizita noastră acolo a fost de doar trei zile, proiectul derulat în cadrul programului În Stare de Bine s-a derulat pe parcursul a șapte luni.

Pictură murală semnată de Cristian Scutaru, în cartierul Ștefan din Lupeni. Pictura o înfățișează pe cântăreață de folk Tatiana Stepa, născută în Lupeni

Oamenii În Stare de bine și câțiva copii fericiți, în fața picturii murale care înveselește azi cartierul Dallas din Vulcan

M-au secătuit emoțional cele trei zile petrecute atât de aproape de acei copii din Valea Jiului. Și poveștile pe care le-am aflat de la voluntarii celor trei asociații implicate în acest aparat de salvare comunitară.

Și, pe parcursul evenimentului, eram de-a dreptul furioasă. Copiii aceștia nu au cum să respire constant, zi de zi. Ceea ce li s-a întâmplat în aceste luni e doar o gură de aer, nu e pe viață. Și ce se întâmplă cu ei după ce pleacă ONG-urile și voluntarii? Cine îi mai salvează?

“În intervențiile acestea comunitare noi nu facem altceva decât să plantăm semințe. Sigur că nu toate se vor prinde, dar poate că una se va prinde. Și aceasta va fi șansa ei. Intervențiile în zonele vulnerabile, cu aceste proiecte comunitare precum Comunități Vribante în Valea Jiului, trebuie însă continuate mereu și mereu. Noi ne-am oprit din a mai cere și aștepta soluții de la alții, facem noi tot ce putem. Dar da, ca să fie bine, mai bine, munca aceasta este de durată”, spune Anca Iordănescu, de la Asociația Copii pentru Viitor, una dintre cele trei asociații care fac lucruri împreună în Valea Jiului.

Ion Barbu, caricaturistul care a fondat Planeta Petrila, într-o lucrare murală semnată de artistul Cristian Scutaru, pe un zid al fostei mine Petrila. Pictura aceasta nu era în planul evenimentelor din cadrul proiectului Comunități Vibrante în Valea Jiului, ci a fost un dar oferit comunității de artistul Scutaru. A fost realizată în ultima zi.

Trebuie început de undeva

Că nu se schimbă lumea peste noapte în Valea Jiului este de acord și Laura Cireașă, de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, coordonatoarea programului In Stare de Bine , proiectul care a adus oxigen în Vale cu ajutorul finanțării oferite de Kaufland România.

“Nu s-a schimbat (lumea) și nici nu se va schimba și va dura zece ani și tot nu se vor schimba viețile copiilor de aici. Dar aceste intervenții sunt mici guri de aer. Trebuie început de undeva și trebuie să avem încredere că se poate construi doar dacă se începe. De obicei, în astfel de locuri precum cele trei cartiere – Dallas din Vulcan, Ștefan din Lupeni și Bosnia din Petrila – se începe de la copii. Cu ei lucrezi cel mai ușor și prin ei ajungi apoi la părinți, la adulți. Dar da, e un pic frustrant că nu există fonduri pentru ca aceste proiecte să aibă caracter permanent. Kaufland, pentru proiectele desfășurate în cadrul programului În Stare de Bine, oferă bani cu care reușim să finanțăm 30 de proiecte. Însă 30 de astfel de proiecte în fiecare an reprezintă puțin, raportat la cât de multe comunități vulnerabile sunt în România”, spune Laura.

Am plecat din Valea Jiului mai tristă decât m-am dus. Dar, datorită oamenilor ca Ștefan, Alexandra, Anca și Laura, nu m-am abandonat deznădejdii. Ca să poți schimba ceva, orice, trebuie să începi.

Pentru mine, aceste trei zile petrecute în Valea Jiului sunt începutul. Odată cu primele colete pe care le-am pregătit împreună cu băieții să le trimitem în Valea Jiului. Nu, hainele și cărțile și jucăriile pe care noi, prin intermediul Ancăi, le vom trimite în Vale nu vor salva copiii de acolo. Dar e foarte posibil ca, pentru câteva clipe măcar, să-i facă foarte fericiți. Ceea ce nu e deloc puțin lucru.

Copii de pe Planeta Petrila

ÎN STARE DE BINE
În Stare de Bine este un program de finanțare ce oferă granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale din România, lansat în 2018. De la începutul programului și până acum au fost alocate peste 6,4 milioane de euro. Sute de ONG-uri din toată țara au depus proiecte care acoperă domeniile cultură, sport, viață sănătoasă.

Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

În 2023, au fost lansate două apeluri (Apel 1 2023, 3.000.000 lei, Apelul 2, 2023, 1.755.528 lei și Apel 3, în octombrie; în total, 1,2 mil euro).
Anul acesta a fost lansat și un apel suplimentar, În Stare să Ajut (aveți detalii AICI).

În Stare să Ajut este un apel suplimentar al programului În Stare de Bine, cu un buget total de peste 1.000.000 lei
Tematica abordată de acest apel se referă prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor între 12-18 ani din România
Vor fi finanțate proiecte cu o durată maximă de 5 luni și un buget maxim de 175.000 lei
Propunerile de proiect pot fi transmise în perioada 1 – 3 noiembrie 2023

Credite foto: Alexandru Bogye, Vlad Ursu, Pavel și Petruța Curagău