Îmbrățișarea cu totul
Îmbrățișarea aia cu totul, întreagă, fără cuvinte sau cu două cuvinte anapoda, spuse în șoaptă, eventual un “ce faci?” aiurea; îmbrățișarea aia cu toată ființa, zdravănă și cumplită și pe dinăuntru, și pe dinafară; îmbrățișarea aia care ține loc de tot ce nu am apucat să ne spunem și tot ce nu ne vom spune vreodată. Îmbrățișarea aia când e mai bine să taci și să fii acolo — umăr pentru capul plâns, mână de ținut mâna fără vlagă, suflet de sprijinit sufletul pus la pământ. Îmbrățișarea aia care ne doare și ne face bine deodată.
O știu de mult.
O țin minte de când eram adolescentă. Se lăsa mereu cu plâns în hohote, și la cei de vârsta mea, și la oamenii mari, ba chiar și la tata.
În zilele de după #colectiv, am aflat că pot împărți îmbrățișarea aia cu niște străini. Și am împărțit-o. În curți de spitale, pe holuri de spitale, la marșuri, la mitinguri, la comemorări. Dimineața, la prânz și seara.
Îmbrățișarea aia am retrăit-o acum două seri, la premiera colectiv film. Cu Laura, Ligia, Oana, Alina, Dorian, Roxana și încă vreo trei oameni.
Cu fiecare om îmbrățișat după vizionare, m-am trezit că sunt iar pe holurile spitalelor, în curtea de la Sf. Ioan, de la Universitar, de la Floreasca, că suntem împreună să facem bine și să ne fim aproapele. Și nu știu dacă și cel din brațele mea a simțit așa, dar eu mi-am luat putere din întâlnirea asta de trupuri, mâini, ochi, inimi, amintiri dureroase, putere să fiu mai om în fiecare zi.
E promisiunea pe care mi-am făcut-o atunci, la fiecare îmbrățișare în parte. Să fiu mai om și să nu uit. Să fiu mai om și să nu uit.
De asta și scriu, să nu uit. ❤️
Cât despre Colectiv, filmul regizat de Alexander Nanau, am scris, imediat ce l-am văzut, asta:
Nu e despre #colectiv, nu așa cum vă imaginați că ar putea fi. Nu e despre cum au ars și cum s-au stins, așa cum vă imaginați că ar fi. Nu este despre cei 64 + 1 luați pe rând, fiecare în parte, și luați toți împreună, așa cum vă imaginați că ar fi. Nu e despre foc, fum, durere, groază, chinuri, moarte, nu așa cum vă imaginați, știind subiectul și văzând afișul.
Dar este despre #colectiv și mai ales despre #dupaColectiv. Despre cum au ars, de ce s-au stins și cum nu am știut să îi salvăm. Despre toți 64 + 1 și fiecare dintre cei care au rămas în urma lor, aici, printre noi, târându-se prin viață și încercând să găsească un sens în durerea fără margini. Este despre foc, fum, durere, groază de toate felurile, chinuri, moarte pentru mulți, în toate modurile posibile. Este despre adevăr. Este despre oameni care nu mai suportă să tacă, așa că ies din culcuș, spun ce nu e bine, urlă adevărul și nedreptatea, și alți oameni care caută să arate adevărul.
colectiv film este despre ce s-a întâmplat după noaptea aceea. Uitasem multe dintre cele întâmplate după, iar acest film tocmai asta face: ne aduce aminte. Că putem, că putem împreună, că trebuie să ne ridicăm și să facem.
Dar nu, acesta nu e un film care te liniștește, nici nu ar fi avut cum. La final, când începe să curgă lista de nume pe ecran, îți dai seama că un nou colectiv ne găsește tot acolo, tot așa, tot cu ei înfipți într-un sistem putred până la măduvă. Pentru că da, putem să ne ridicăm și să facem și să nu mai tăcem și să urlăm ce nu e bine, dar nu vrem. Sau poate că nu ne pasă. Doar tragediile nu ni se întâmplă nouă, ci altora.
Mergeți să vedeți acest film. Nu e așa cum vă imaginați. E cum merităm.
Filmul #colectiv intră în cinema de azi, 28 februarie, și va rula până pe 5 februarie. Găsiți programul complet, orașe și cinematografele, bilete, aici: www.badunicorn.ro/colectiv/
Mergeți să vedeți acest film, ne privește pe toți.
Be happy & nice,
Oana
____
*foto din afișul filmului, afiș gândit și realizat de Eugen Erhan (când veți vedea filmul, veți înțelege și afișul)
Leave a Reply