Rețeaua care domolește dorul
Ieșeam de la noi din scară, apoi stânga pe strada noastră, treceam pe lângă farmacie, traversam o stradă mare, lăsam în urmă magazinul general, apoi mai mergeam câteva minute și eram acolo. Timp de câte trei luni, în fiecare sâmbătă, la ora 9 seara, același traseu, aceeași destinație, același telefon: “Alo? Tata?!”.
Tata a fost “căpșunar”, când încă nu se inventase termenul pentru românii plecați la muncă în străinătate.
Prima dată când a plecat la muncă departe de noi, în urmă cu 25 de ani, eu aveam 10 ani; țin minte exact, căci fratele meu era bebeluș, iar el e mai mic cu 10 ani decât mine.
Noi nu avem telefon fix acasă, așa că, atunci când tata era plecat, noi, cei rămași (o soție și patru copii) aveam acest ritual: în fiecare sâmbătă seara, după ce gătea și ne spală și ne prindea părul în coadă împletită, mama ne ducea la o prietenă de familie, ca să vorbim la telefon cu tata. Tata suna mereu la ora 21.00, de la un telefon public din Austria, pe telefonul fix de la tanti Ana. Noi toate, mama și cele trei fete ale ei, eu și surorile mele (frate-miu nu vorbea, era bebeluș, el doar pupa receptorul), vorbeam cu tata câteva minute doar, căci era scump ca să vorbești din Austria în România.
Vorbitul acela la telefon, cu tata, în fiecare sâmbătă, a fost salvarea noastră: ne-a ajutat, pe noi și pe mama, să nu murim de dor. Sigur că uneori mai mult plângeam decât vorbeam, dar tot ne făcea bine să punem receptorul la ureche și să-i auzim vocea, iar el să le audă pe ale noastre.
Apoi, roata s-a întors, iar acum părinții sunt aici și copiii dincolo. De peste 15 ani, ai mei vorbesc zilnic cu surorile mele și cu nepoții mei stabiliți în străinătate. Telefonul smart, cu internet nelimitat, îi ajută să treacă mai ușor peste toate zilele din an în care nu se văd, nu se strâng în brațe. Și acum, ca și atunci, cu ajutorul telefonului, familia mea se salvează de la a se topi de dor.
Așa că eu sunt prima care plânge atunci când vede imagini cu părinți de acasă care vorbesc cu copiii plecați; sau cu copiii rămași în țară ținând în față un ecran pe care se vede părintele plecat la muncă în străinătate; Mă bucur de bucuria tuturor acestor oameni, chiar dacă nu îi cunosc; mă bucur că tehnologiile sunt atât de avansate încât lucrurile sunt mult mai simple decât atunci când eram eu mică; mă bucur sincer fiindcă știu cât de tare doare dorul și cred că nimeni nu merită să fie chinuit săptămâni, luni, ani întregi, neputând să îi vadă la ochi pe oamenii pe care îi iubesc. Mă bucur când și oamenii de la țară, acolo unde și eu am copilărit, se bucură de avantajele tehnologice.
Deci, la filmul de mai jos, eu m-am emoționat. Căci nu mi se pare puțin lucru ca oamenii să scape de povara de a merge 4-5 km pe jos și de a urca trei dealuri ca să aibă semnal la telefon, ca să poată vorbi cu cei plecați în străinătate, cu cei dragi.
*Visuri împlinite acasă este povestea reala a locuitorilor din localitățile Drăghești, Busesti si Cerna-Vârf din județul Mehedinti, care, din martie 2021, beneficiază de servicii fixe si mobile la standarde similare mediului urban pentru a urma cursurile școlii online, dar și pentru a putea ține legătura cu cei aflați la sute sau chiar mii de kilometri distanță de casă.
Greu de crezut, din lumea în care telefoanele pare că sunt o continuare a mâinilor și din zilele în care deseori declarăm lejer că n-am putea trăi fără ele, dar încă există în țara noastră sate în care oamenii nu pot vorbi la telefon din casă, care nu au rețea de Internet pe care să o acceseze din fotoliu. Și este lăudabil faptul că Vodafone România face eforturi pentru a scădea numărul de gospodării care nu au acces la telefonie și Internet și duce rețeaua acolo unde nimeni nu a ajuns până acum.
Din martie 2020 și până în iunie 2021, Vodafone România a extins acoperirea rețelei mobile cu un număr de peste 700 de stații 4G, asigurând conectarea la servicii de voce și date mobile pentru aproximativ 150.000 de locuitori din 158 de localități din mediul rural.
În prezent, Vodafone asigură o acoperire cu servicii de comunicații pentru 96% din populația din mediul rural, oferind acces la servicii de voce și internet fixe și mobile pentru unele dintre cele mai izolate comunități din România.
În aceeași perioadă de timp, Vodafone și-a extins rețeaua fixă de înaltă calitate ca urmare a dezvoltării și extinderii pentru 21.000 de gospodării din mediul rural. Trei dintre aceste comunități sunt prezentate în filmul Visuri împlinite acasă, dar mai sunt și alți oameni fericiți, care au acum, în micul lor sat, semnal la telefon și Internet la computer.
* La trei ani de la lansarea primei rețele 5G din România, Vodafone a fost confirmată drept cea mai fiabilă rețea 5G din România, obținând totodată cel mai mare punctaj în ceea ce privește performanța serviciilor de date mobile.
* Confirmarea performanței serviciilor de date mobile oferite de Vodafone România vine în urma unor măsurători comparative efectuate asupra tuturor rețelelor mobile din România de către auditorul independent umlaut, în primăvara acestui an. Aceasta este cea de-a șaptea recunoaștere pentru rețeaua mobilă a Vodafone România în urma campaniilor de măsurare realizate de umlaut.
* În prezent, Vodafone asigură o acoperire cu servicii de comunicații pentru 96% din populația din mediul rural, oferind acces la servicii de voce și internet fixe și mobile pentru unele dintre cele mai izolate comunități din România.
* Supernet Fibră de la Vodafone oferă viteze de internet de până la 1Gbps, o conexiune stabilă și cea mai bună experiență Wi-Fi din România prin intermediul router-ului Super Wi-Fi.
Leave a Reply