Trezirea, asta-i România reală dintotdeauna!

De unde stau eu, fată crescută la țară, chiar dacă născută la oraș, lucrurile se văd așa și sunt așa de când mă știu (și eu mă știu de 35 de ani):

— fetele sunt violate, de câte un individ sau mai mulți (de multe ori, mai mulți), iar șefului de post i se pare mereu amuzant și de hăhăială. El știe foarte bine că fata a vrut și că i-a plăcut, așa că le recomandă părinților victimei să o dea la pace cu violatorii. Trocul se face între familia victimei și a agresorului/ agresorilor: o dau la pace pe un lănțișor de aur cu cruciuliță, un lănțișor și o brățară, un vițel, un porc;

— evident, fata/ femeia violată primește, din start, titulatura de “curva aia”; așa e de cel puțin 30 de ani, știu eu. Dar ai mei spun că așa a fost dintotdeauna; nu, fata/ femeia nu e niciodată victimă și la ea nu se gândește nimeni;

— bărbații își bat femeile, și asta e doar treaba lor, iar părinții își bat copiii, iar asta e doar treaba lor. N-am auzit, în 30 de ani, în satul din Moldova pe care îl știu bine, de vreo plângere la poliție făcută de o femeie bătută de bărbat. Cel mult, a plecat femeia de acasă o noapte, două, la vreo rudă, până s-a “liniștit nebunul.” Oricum, orice s-ar fi întâmplat, tot satul știe că femeia e de vină, “îl vede beat și, în loc să-i facă în voie, are gura mare.”

— știrile cu mame minore nu sunt știri la sat; niciodată n-au fost;

— asistentul social al satului/ comunei, căci există așa ceva în primărie, nu face altceva decât să bea cafeaua în primărie, la birou, nu acasă, pe salariu, atât și nimic mai mult; probabil că face și niște rapoarte;

— microbuzul școlar sau mașina primăriei sunt pentru treburile personale ale primarului, și nimeni nu se supără;

— șeful de post, primarul, secretarul și preotul sunt dumnezeii pe care nimeni nu-i supără și cărora toți le vorbesc cu “sărut mâna”. Toți, cu foarte puține excepții, sunt niște misogini, chiar dacă nu spun tare ceea ce cred. Deși, nu au nicio rușine să spună;

— primarul e ales în funcție de cât de mult ține la caterincă, e singurul criteriu important;

— de copiii cu părinți plecați nu se ocupă nimeni niciodată, deși toată lumea din sat îi știe; nimeni, niciodată.

— oamenii se târâie de la o zi la alta, muncesc la câmp de dimineață până noaptea și visează, aproape toți, să plece “afară”. Cine a plecat e clar șmecher, cine a rămas e fraier. De mulți ani, asta e principala temă de discuție: emigrarea;

— oamenii, copii, femei, bărbați, merg la ocazie zilnic, 5, 10, 15 km, pentru că microbuzul circulă rar sau deloc;

— oamenii nu că nu ar vrea să le fie mai bine, dar habar n-au că poate să fie mai bine decât le este. Ei știu să facă ce zice primarul/ secretarul/ șeful de post/ preotul. Și mai știu ce zice la TV. Și nu se zbat niciodată să le fie mai bine. Totul se rezumă la ce mănâncă și ce beau. Mai ales la ce beau.

 

Așa e România reală, adică ce mai vedem noi, din când în când la știri, și, din păcate, la România aia nu se gândește nimeni și pentru oamenii aceia nu are nimeni niciun plan. Nici unul dintre partide. Nici măcar unul.

Când cineva va înțelege cu adevărat că lucrurile astea cumplite se întâmplă lângă noi de zeci și zeci de ani, poate că atunci va fi ziua schimbării. Până atunci, rămânem așa cum suntem acum: în cădere liberă.

 

 

Foto: unsplash