un altfel de dar de 8 martie

În primul salon erau două. Două femei și doi copii – unul de câteva luni, mic de tot, cu mama plânsă tare alături, sprijinind peretele, umăr la umăr lângă tatăl copilului, și unul mai mare, de 14 ani – femeia de lângă el ne-a urat nouă multă sănătate. Și noi ei, lor. În al doilea salon, alte două femei, cu doi bebeluși: unul de 1 an și o lună, internat de două luni. Mama lui ne-a primit bucuroasă și ne-a zâmbit: cel mic și-a revenit cum nu credeau nici medicii că se poate. Al doilea copil mic din salon dormea pe mijlocului patului, pe pernă, liniștit, cuminte. „Pentru mine? Vă mulțumesc, nu trebuia.” Apoi, într-un salon era un băiat mai mare, care făcea lecții împreună cu o doamnă, fostă profesoară, acum voluntar: scria după dictare. Nu a ridicat ochii din foaie când am intrat. Nici când am ieșit. Și mai era o fetiță, o fetiță frumoasă ca zânele, fără păr, dar cu niște ochi mari și buni cum rar vezi. Colora. Să îți alegi o brățară cu NEVER GIVE UP, i-a spus Mihaela. Și fetița a ales. O brățară NEVER GIVE UP a primit și mama ei. „Niciodată, niciodată”, ne-a spus mama.

Acolo mi s-a rupt filmul, iar în următoarele saloane am intrat ca teleghidată: am intrat, am dăruit, am zâmbit, am ieșit. Îmi venea să le iau în brațe pe toate, pe fiecare în parte și pe toate deodată, să le spun că va fi bine, dar ar fi fost o tâmpenie și ar fi fost o minciună. Nimeni nu știe cum va fi, căci acolo, chiar dacă la intrare scrie spital, e un fel de loterie de multe ori. Aș fi vrut să stau cu ele acolo și să plângem împreună, dar nu te duci la o femeie care stă internată cu copilul în spital, și a trecut ceva timp de când e acolo – câteva luni, două, trei, șase -, ca să plângi, ci ca să nu plângi. „O primăvară frumoasă” – m-am trezit spunând. Cum să zic asta, ce-o fi în capul meu? Nici primăvara, nici vara, nici vreun alt anotimp, să zicem că s-ar inventa unul special pentru femeile astea, nu are cum să mai fie frumos. Timpul există și atât. Pentru ele nu contează că-i februarie, mai sau august, pentru ele timpul se socotește în ore de neliniște, în nopți de nesomn, în luni de chin și de durere. Picioarele noastre îmbrăcate în botoși albaștri făceau pas după pas pe coridor, apoi doi pași în salon, iar pe coridor și tot așa. Până am terminat ce aveam de terminat.

Apoi, Mihaela a împărțit dintr-o cutie niște pinguini de pluș și niște costume de zâne bune și spiriduși veseli. Iar Oana, prietena mea, și-a luat geanta cu laptopul și a plecat la birou. Am ajuns la mașină, unde mă aștepta cuminte Cristian, și apoi acasă. Mă bucur că am făcut asta azi, iată un prim 8 martie cu folos, îmi spun în gând. Eugen se uită la mine, așteptă, probabil, să izbucnesc în plâns. Dar nu am plâns. Mai întâi să ajung acasă. El pleacă, are treabă prin oraș, eu rămân acasă.

 

Acasă, am pus copilul la piept și micuțul a început să-mi frământe pielea cu mâinile lui mici și să mănânce. Face șase luni peste câteva zile, e de două ori mai mare decât bebelușul din primul salon. Îi curge nasul, dar, altfel, e sănătos. Mănâncă și apoi adoarme, alintat de niște raze care s-au strecurat printre draperii. E un copil sănătos, iar eu, mama lui, sunt bine. Sunt bine. Și-abia atunci am plâns. În hohote, cum se plânge.

 

Anul acesta, pentru mine, 8 martie a avut mai mult sens ca niciodată. Cu un mic dar pentru mame de copii internați la oncologie (secția de oncologie de la Spitalul Marie Curie) și cu o scrisoare pe care le-am strecurat-o în pungă. Las mai jos rândurile pe care le-am scris dimineață pentru ele și pe care le-am semnat cu inimi. 🙂

 

Mă bucur că am putut face ce am făcut și le mulțumesc pentru asta Danielei și Dianei, de la NIVEA România, Teodorei, de la FCB Bucharest, prietenei mele Anca, florăreasa mea toată numai inimă, Mihaelei și oamenilor calzi de la Dăruiește Viață, care m-au ajutat să pun în aplicare ideea asta mică de bine, și Oanei, prietena mea, care mers cu mine la Marie Curie, în dimineața ei de 8 martie cald. Nu e cine știe ce gestul acesta, știu. Oricine îl poate face. De fapt, tocmai de aceea scriu, pentru ca tot mai multă lume să facă mici gesturi bune. Nu vom schimba lumea și cu siguranță nu vom învinge cancerul, dar nici nu e degeaba. Fiecare gând bun, fiecare fărâmă de bine, fiecare firicel de umanitate, fiecare strop de emoție – toate își au sensul lor pe lumea asta.

 

De 8 Martie, îmi doresc pentru toate femeile din lume ca, din când în când, să se gândească și la alte femei. Și, dacă se poate, dacă timpul le permite și inima le îndeamnă, să facă un bine mic pentru femeile de lângă ele, știute sau neștiute. Nu e în zadar, vă garantez.

 

***

Pot doar să îmi imaginez ce simți și, chiar și așa, mă doare. Pot doar să îmi închipui cum trebuie să fie de grele și de lungi nopțile și zilele și, chiar și așa, mi se pare îngrozitor de dus. Pot doar să îmi fac o idee cât de dificil este să găsești putere când puterea se scurge din tine odată cu lacrimile și, chiar și așa, mi se pare că scenariul acesta e cel mai nedrept din câte s-au scris vreodată.

Habar nu am cine ești, ce nume porți, unde stai, ce știi să faci, cine sunt cei dragi ai tăi. Habar nu am ce e în inima ta, ce ascunzi în cel mai ascuns ungher al sufletului tău, ce povești au de spus ochii tăi, de câte ori ai plâns și de câte ori vei mai plânge. Habar nu am nimic, de fapt, despre tine și lumea ta. Dar, fiindcă sunt și eu om, femeie, mamă, merită să încerc să-mi imaginez.

Și fiindcă și numai bănuiala tristeții care te apasă e insuportabilă, sper să primești acest mic dar așa cum l-am gândit: cu drag și cu un mic zâmbet. Sper să poți face o mică pauză de la toată durerea, o pauză de câteva secunde numai, să respiri adânc și să zâmbești. M-aș bucura să o poți face. Iar dacă nu poți, desigur, nu e nicio problemă. Poate data viitoare va fi mai ușor.

De Ziua Femeii, de ziua ta, îți doresc să ai parte, din când în când, de pauze care să te pună pe picioare. Să poți să duci mai departe ce scrie în scenariu, să poți să fii acolo pentru copilul tău, pentru familia ta, pentru tine. De ziua ta și a primăverii, îți doresc din suflet să nu îți fie sisific de greu să respiri. Adânc. În fiecare zi.

***

 

 

 

 

Be happy & nice,
Oana

 

Foto: Dăruiește Viața, arhiva personală