Acum, nu mâine

By , , , , Permalink 3

De fiecare când se întâmplă ca cineva să plece spre altă lume fără să anunțe în vreun fel sau fără să fi dat semne, îmi aduc din nou aminte că viața e acum și că nicio bucurie nu ar trebui amânată. Niciodată. Nicio cafea, nicio vorbă bună, nicio strângere de mână, nicio felicitare, nicio îmbrățișare, nimic.

Am mai scris despre asta, dar simt nevoia să scriu mereu când mă apasă gândul: într-o clipă putem să nu mai fim, deci chiar nu e cazul să stăm bosumflați tânjind după ce nu avem, chiar nu e cazul să nu zâmbim dimineața, să nu mulțumim că respirăm – respirăm, ce minune simplă! -, să nu spunem ce ne doare, să nu spunem ce ne bucură inimile și ochii, să nu le spunem celor dragi că îi iubim și îi apreciem, să nu ne acceptăm și să nu ne iubim pe noi și pe cei din jurul nostru.

 

Viața e acum și nimic, aproape niciodată, nu te pregătește pentru când nu va mai fi. Știi că se duce, dar nu știi cât de repede. Nimeni nu îți spune când rămâi fără ea și când cineva drag pleacă de lângă tine. Și dacă tot e așa, și dacă tot nu putem schimba nimic în povestea asta, poate ar fi o idee să o prețuim mai mult.

Nu când se duce, ci când o avem în palme. Nu când e prea târziu, ci când e mai devreme. Nu când nu mai contează, ci când e cel mai important.

 

Nu ne anunță nimeni când se pune punct poveștii noastre sau a celui drag de lângă noi, și-atunci poate e o idee să te privești cu îngăduință și cu dragoste și să îi spui celui de lângă tine că îți e important. Să-i spui că îți pasă de el cât încă poate să te strângă la piept. Să îi spui că înseamnă mult pentru tine cât încă respiră. Să îți faci timp să îl apreciezi cât încă e aici, te vede, te aude, te simte. Să nu mai amâni cafeaua sau ceaiul promise, plimbarea de mână prin parc, vizita pe care te ții să o faci de un an și mai bine, datul în leagănul din spatele blocului.

Știu că știm și știu că știți și mai ales știu că sună a clișeu – și poate că chiar este un clișeu notoriu -, dar lucrurile trebuie făcute acum, nu mâine. Mai ales cele care țin de suflet.

 

 

Raluca, îmi pare rău că nu ți-am spus niciodată ce om special ești. Îmi pare rău, dar acum e și prea târziu, și prea degeaba.

 

 

 

Be happy & nice, oameni buni, și nu mai amânați,

Oana

 

 

 

Foto: imagine dintr-o plimbare pe lângă Sibiu; happytude.ro

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!