Am crezut că sunt om

Te știu de când erai cât un vârf de ac. Ai fost apoi, pe rând, cât o boabă de rodie, o zmeură, o cireașă de vară, o prună, o smochină, o lămâie, o piersică, un măr, un avocado, o pară uriașă, un mango, o vânătă, un pepene galben, un dovleac, un pepene roșu uriaș.

 

Te știu bine dintotdeauna, dinainte să te cunosc.

 

Înainte să-ți mângâi eu pielea fină, mi-ai mângâiat-o tu pe-a mea, pe dinăuntru. Înainte să stau cu capul pe pieptul tău, ca să-ți aud inima, ți-am simțit inima cum bate în mine. Am trăit, o vreme, cu două inimi. Înainte să-ți văd ochii, am știut că vor fi cei mai frumoși ochi din lume. Înainte să te aud cum râzi, mi-am imaginat cum zâmbeai când îți povesteam lumea. Înainte să știu să te țin în brațe, te-am lăsat, câteva luni bune, să-ți cauți locul înăuntrul meu și să mă ții tu pe mine.

 

Până la tine, am crezut că sunt om. Abia după ce te-am avut, după ce ți-am simțit pielea, după ce ți-am auzit inima cum bate dincolo de mine, după ce ți-am iubit ochii, obrajii, gura, bărbia, după ce te-am auzit cum râzi, după ce m-a durut cum plângi, abia atunci am știut că nu mai sunt om.

 

Sunt leoaică, sunt vultur, sunt tigru, sunt panteră, sunt dinozaur, sunt dragon care scuipă foc. Sunt fiecare în parte și toate împreună, iar uneori, mai mult decât atât. Sunt orice îți imaginezi tu, copile, că a venit pe lumea asta ca să sară, să lupte, să apere. Menirea mea pe lume e să fiu scut, aici, mereu, pentru tine; și când vei avea nevoie, și când nu. Iar când se va termina lumea pentru mine – căci, la un moment dat, se va termina –, să știi că mă voi fi transformat în pasărea Phoenix de pe umărul tău drept.

 

Sunt aici și te iubesc, puiul meu. În viața aceasta și în toate viețile ce ar putea să vină după.

 

*pentru puii mei, băieții