Hei, ce mai faci?

De vreun an și mai bine mi se întâmplă un lucru minunat: din când în când, o tipă cu care m-am împrietenit acum, la 30 de ani, îmi scrie sau mă sună fără motiv. Doar ca să vadă ce fac. La început, mi s-a părut ciudat. Nu mi se întâmplase prea des chestia asta până să o cunosc. Până la ea, eram mai degrabă în filmul în care oamenii mă sunau să vadă ce fac, dar cu un scop precis și dat pe după vișin: în secunda doi, mă rugau să îi ajut cu ceva. Tot până la ea, nici eu, la rându-mi, nu prea puneam mâna pe telefon ca să sun pe cineva așa, degeaba, cum ar veni.

Oamenii știu despre mine că sunt sociabilă și foarte vorbăreață, și chiar sunt. Știu multă lume, multă-multă, dar am puțini prieteni. Multe cunoștințe, puțini prieteni – așa a fost dintotdeauna la mine. Chiar și așa, cu puțini prieteni, nu pot să mă laud că am mare grijă să îi sunt constant, doar ca să îi aud. Asta și fiindcă, la modul cel mai serios, nu îmi place să vorbesc la telefon. De foarte mult ori aleg să le scriu, și le scriu mesaje kilometrice pe telefon. E bine și așa, mi-am zis.

De când a intrat Laura în viața mea, mi-am dat seama cât de mult înseamnă să te caute cineva și să te întrebe de sănătate, să fii pe lista unui om care te întreabă „Ce faci?” fiindcă chiar vrea să știe despre tine ce faci, cum îți este, ce te doare, ce te bucură. Așa că, de la o vreme, am început să îmi impun să fiu și eu mai atentă la oamenii din jurul meu și să le arăt că îmi pasă de ei chiar dacă nu avem timp să ne vedem atât de mult și de des cum ne-am dori și cum ne-ar prinde bine.

De multe ori mi s-a întâmplat să aud povești despre oameni prieteni care au aflat unii de alții vești bune sau vești proaste. „Hmmm, habar nu aveam că e însărcinată, deși mi se pare că ne-am văzut de curând. Ah, stai, cred că totuși au trecut vreo doi ani de când nu au mai vorbit.” „Ah, nu știam că e bolnavă, dar parcă mă întâlnisem cu ea la un moment dat, în urmă cu ceva vreme, nu mi-a zis nimic. Ba nu, greșesc, cred că e mai bine de jumătate de an de când nu ne-am văzut.”

E o nebunie de viață asta în care trăim, avem o mie de lucruri de bifat în fiecare zi, facem liste cu ce să gătim, cu ce mâncăm, unde să ieșim, când și unde să ne plimbăm, ce să vizităm, ba chiar și când să ne iubim punem în agendă, așa încât pierdem noțiunea timpului și uităm de oamenii care ne iubesc, chiar dacă nu ne sunt aproape în fiecare zi. Atâtea lucruri de făcut, și atât de puțin timp pentru toate – asta e drama vieților noastre.

Din când în când, apare câte o campanie care te emoționează, un viral care îți aduce aminte s-o suni pe mama, să-l suni pe tata, să-ți suni bunicii. Sună-i cât mai sunt aici, acesta e reminderul. Și asta ar trebui să ne amintim și legat de prietenii, amicii, cunoștințele pe care le avem. 🙂

Pentru mine, reminderul a fost Laura (mulțumesc, Laura!). De la ea încoace mi-am propus să nu treacă zi să nu arăt celor din jurul meu că îmi pasă. Să-mi sun surorile fără motiv, să-mi sun o prietenă din când în când, să pun mâna pe telefon și să sun la cele două bunici pe care am bucuria să le am încă. Pe mama și pe tata îi sun constant, această problemă e rezolvată. 🙂

Profit de gândul bun și dau reminderul mai departe. Sunați-i pe cei dragi și arătați-le că vă pasă, că vă gândiți la ei, că le sunteți aproape, chiar dacă nu fizic. Nu trebuie să aveți cine știe ce motiv. Începeți simplu, cu „Ce mai faci?”, iar de aici totul va curge natural. 🙂

 

PS: În apărarea mea, vă las mai jos și un articol cu niște motive pentru care e frumos să vă sunați prietenii mai des. 🙂

 

Be happy & nice,
Oana

 

Foto: arhiva personală, eu și niște prietene, la o lansare H&M

3 Comments
  • Ioana
    June 19, 2017

    Da, Laura e o minune!

  • o femeie
    June 20, 2017

    Nu sun. deobicei scriu si ne dam intalnire 🙂

    • OanaBotezatu
      June 27, 2017

      Bravo! Tin pumnii sa ai mereu timp sa te vezi cu cei dragi. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *