Manifest pentru simplitate

By , , , , Permalink 4

Pe primul copil – timp de un an şi mai bine – l-a crescut singură. „Romanul” ei era la război, Al Doilea Război Mondial, plecat dinainte de a veni pe lume pruncul cel dintâi. Florica, căci așa o cheamă pe bunica, nu a ştiut multă vreme dacă bărbatul ei este viu sau mort. Scrisorile nu ajungeau aproape niciodată acasă de pe front. După vreo doi de la plecarea lui, când nu mai spera la vreo veste de la el, lumea din sat a început să-i spună să-şi facă alt rost – și mama, şi soacră, şi vecinii îi ziceau că trebuie să găsească un tată pentru copil și un om bun pentru ea. Florica era tânăra, frumoasă şi vrednică, n-ar fi fost greu să-şi ia un alt bărbat. Dar ea nu a vrut. A ales să (mai) aștepte. Și a așteptat fiindcă undeva într-un colț de suflet știa că el nu e mort și că va veni.

 

Într-o zi, a plecat la târgul din Bârlad că să dea porumb pe alte de-ale gurii. Aşa se făcea atunci: troc, schimb pe schimb – dădeai porumb, primeai fasole. Ţine minte bine că îi trebuia, pe lângă mâncare, și o lingură de lemn. Dar cumva s-a trezit că a luat două. Acolo, la târg s-a întâlnit cu un om din sat care i-a spus că tocmai a sosit un transport de deţinuţi de la ruşi. „O fi şi Ion al meu printre ei”, şi-a zis.
S-a făcut seară, a ajuns acasă, a hrănit copilul (copilul era mic și nici nu vorbea), a încuiat ușa şi s-au culcat în chilerul ei. În miezul nopţii a bătut cineva în uşa. “Fă Florica, sunt eu, am venit acasă. Pune nişte apă la încălzit, că sunt plin de păduchi”. A aprins focul în sobă, a încălzit apă, a ieşit afară şi l-a spălat, apoi i-a dat schimburi noi. Românul a intrat în odaie şi şi-a luat băiatul în braţe, pe Paul. Pentru prima dată.
„L-am iubit mult, mama”, mi-a zis atunci când mi-a povestit. „L-am iubit mult și îl iubesc și acum, chiar dacă sunt peste 30 de ani de când s-a dus.”

Mamaia Florica, bunica mea din partea mamei, a născut şi a crescut 11 copii, i-a dat la casele lor, pe unii – o zice plângând – i-a şi îngropat. A crescut zeci de nepoţi şi a ţinut în braţe zeci de strănepoţi. E mică acum şi-i tremură mâinile de bătrâneţe, şi nu ne mai ştie, din prima, numele fiecăruia dintre noi. Dar, de fiecare dată când ne strânge în braţe, ochii i se scaldă în lacrimi.

 

Povestea asta nu are o morală, sau cel puțin nu acesta e scopul ei și nici motivul pentru care am scris-o. Sinceră să fiu, am scris-o fiindcă azi-noapte am visat-o pe bunica și mi-am adus aminte cu ce lumină în ochi povestește despre bărbatul ei, chiar și după 30 și ceva de ani de văduvie. O lumină pe care mi-aș dori și eu să o am ani mulți de acum încolo, când vorbesc despre dragostea vieții mele și tatăl copiilor mei. 🙂

 

Povestea asta este despre cât de simple și frumoase erau lucrurile odată, cu oameni care se iubeau cu adevărat și care puneau dragostea și respectul mai presus de orice. Erau complicate și grele viețile și în alte timpuri, poate mult mai complicate și mai grele decât sunt ale noastre acum, doar oamenii nu se plângeau niciodată că sunt obosiți, stresați, uitați de Dumnezeu, nu se plângeau că plouă prea mult sau că e prea cald. Nu se plângeau nici măcar când nu aveau ce pune pe masă și mereu căutau soluții în loc să caute vinovați. Bunica mea a crescut 11 copii și niciodată, dar niciodată, nu și-a culcat copiii flămânzi, iar ca să gătești zi de zi, trei mese, pentru atâtea guri, era cu adevărat o încercare și un maraton de răbdare și de imaginație.

 

Mă uit la fotografia-colaj cu bunicul (pozat înainte să plece pe front) și bunica (în prima poză după ce a devenit mamă prima dată) și nu îmi doresc decât să am și eu puterea să îmi amintesc, în fiecare dimineață, de seninătatea cu care priveau viața oamenii aceștia. Să îmi amintesc, de fiecare dată când deschid ochii, că bucuria fiecărei zile ține numai de noi.

Și să-mi mai amintesc ceva: că simplitatea – în dragoste, în frumusețe, în viața de zi cu zi, în orice – e mare lucru.

 

Be happy & nice,
Oana

1 Comment
  • o femeie
    July 17, 2017

    Povesti diferite si atat de asemanatoare si la bunica mea. Care a avut si 3-4 nepoti in batatura, la o varsta cand nu mai era tanara, mai avea si animale si muncea si cu ziua, si mergea si la targ sa vanda una alta pt un ban. Cu electricitate pe saritelea, cu foc facut in soba pt fiecare masa, sau cu mamaliga rece. Copiii liberi si totodata pe langa sortul ei. Fara ton ridicat sau nervi aiurea.
    Eu o am pe ea exemplu de viata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *