Eu port amintiri, nu bijuterii. Trei povestiri intr-o cutie

De cand s-a nascut David port, mereu, aceleasi bijuterii: inelul de logodna, verigheta, patru bratari. Si cred ca va mai fi o vreme asa. Am insa o cutie plina cu zeci de bijuterii; chiar daca nu le port, simt nevoia sa le „rascolesc” cu drag.

iLUX.ro m-a invitat sa scriu despre cutiile de bijuterii, iar eu am scris despre cutiile de amintiri. Pentru mine sunt una si aceeasi chestie. Pun mai jos trei povestioare scurte. Si-ar mai fi multe. 🙂

 

 

Cerceii

Cand am implinit 18 ani, colegii mei au strans bani si mi-au cumparat o pereche de cercei din aur. Poate fiindca nu aveam. Dar eu nu sufeream din cauza asta, oricum, nici nu aveam gauri in urechi, nici nu imi placea aurul.

In orice caz, la 18 ani, colegii mi-au cumparat niste cercei. Frumosi, cu aur galben si un pic de aur alb. Micuti, delicati. Mi-am facut gauri in urechi si i-am purtat pana am terminat liceul, zi de zi, ca sa le arat ca imi plac. Cumva, chiar imi placeau – erau de la colegi, iar colegii imi erau dragi.

Dupa ce am intrat la facultate, am pus cerceii intr-o cutiuta de bijuterii luata dintr-un anticariat. I-am mai purtat o singura data, cred. Apoi, ca sa nu stea abandonati, i-am daruit surorii mele mai mari. Ii mai are si acum. 🙂

 

Bratara

La un moment dat, am primit o bratara. Finuta, cu niste bobite ca de catina, din loc in loc, pe lanticul impletit delicat. Persoana care mi-a daruit-o, la un Craciun, m-a lasat sa cred ca e ceva foarte valoros, ceva mostenit, ceva de care cu greu se desparte de dragul meu. Am purtat-o de cateva ori, dar, sa spun sincer, nu prea era pe gustul meu, nici nu se potrivea cu hainele mele – negre si largi – de la acea vreme. Am tinut bratara vreo doi ani ani in aceeasi cutie de bijuterii. O purtam doar la Craciun, cand ma intalneam cu persoana in cauza. 🙂

Dupa un timp, cand eram studenta in anul doi – si ma descurcam greu doar cu banii din bursa si, dintr-un soi de mandrie personala sora cu prostia, nu voiam sa le cer alor mei prea multi bani –, am avut nevoie de bratara asta.

Intr-o zi care m-a prins fara nici de unele, am vrut s-o amanetez. Si-asa nu imi prea placea. Am luat bratara si, in drum spre facultate, m-am oprit la amanetul de langa metroul de la Titan.

Buna ziua, vreau sa o amanetez, mi-a tremurat vocea.

Sigur.

….

Sa stiti ca e falsa.

Cum e falsa? Cred ca e din aur.

Ntz, e suflata.

Mi-a fost o rusine! Nu-mi mai era acum de bani, imi era ca ma facusem de ras la femeia de la amanet. Nu stiu cum m-am descurcat cu banii atunci, dar stiu ca bratara a mai stat o vreme in cutie. Apoi a ajuns la o fetita de la tara, pentru care nu conta daca e falsa sau nu. 🙂

 

Colierul

Dintre zecile de coliere pe care le-am adunat in ultimii zece ani, unul imi e foarte drag. Nu l-am mai purtat de multa vreme, sa tot fie vreo patru ani. Zambesc de cate ori dau de el.

E un colier cumparat de la metrou, de la un celebru magazin de gablonturi din subteran de la Unirii :), un colier cu multe inimi. Unele se desfac, unele sunt sudate bine. 🙂

Colierul asta l-am cumparat din primii bani castigati dupa prima demisie. Si l-am purtat la mai multe evenimente – imi placea mie sa merg cu inimile la vedere.

Aida, tu sigur stii colierul. Il stii fiindca din el am „rupt” odata o inima si ti-am daruit-o.

Nu stiu daca mai ai inima de la mine, dar eu mai am colierul. E in cutia de bijuterii. Poate e timpul sa daruiesc si celelalte inimi de pe el. 🙂

 

Am in casa trei cutii de bijuterii din lemn. Dar bijuteriile, fiindca sunt multe – mult prea multe 🙂 –, le tin intr-o cutie mare, la gramada. Am o jumatate de cutie patrata, 20 x 20 cm, plina de coliere, lanturi si lanticuri, bratari si bratarici, inele, cercei, brose, zeci si zeci. In timp, am mai facut ordine la ele si am mai dat. Dar pe cele mai multe le pastrez fiindca imi tin loc de amintiri: colier din primul salariu, bijuterii create de prietene, brose primite de la oameni despre care am scris, talismane oferite de prietene, bratari din luna de miere, cercei cumparati din vacante. Le stiu pe toate, cu timpul si locul lor, in detaliu. Si le iubesc pe toate.

E un adevarat album de amintiri cutia asta a mea. Un album in care trebuie sa fac ordine asa cum faci ordine, din cand in cand, in folderele cu fotografii. Mi-am propus sa pun bijuteriile toate – si pe cele frumoase, si pe cele mai uratele – intr-o cutie ca un fel de dressing al bijuteriilor, cu usita care se deschide in exterior, compartimente, sertare si chiar un perete fals. 🙂

Cred ca voi merge pe varianta asta de cutie, fiindca sunt sanse sa imi incapa aproape toate bijuteriile care conteaza. 🙂

 

 

 

Daca vreti sa faceti o surpriza frumoasa unei femei – tot se apropie Sf. Andrei si nici Mos Nicolae nu e departe tare 🙂  – cumparati-i o cutie faina de bijuterii, din piele. Ii va placea, mai ales daca aveti grija sa nu lasati gol compartimentul special de coliere.🙂

Eu, pentru o prietena care se plimba mult prin lume, as putea cumpara o caseta cu portofel special de bijuterii pentru calatorii. Iar pentru o prietena care a adunat, in timp, peste o suta de perechi de cercei, o caseta care are un nivel intreg compertimentat doar pentru ei. 🙂

 

 

 

Corespondentul cutiilor noastre de bijuterii – cutiile lor de ceasuri. Eu, una, stiu ca sotul meu are nevoie de o cutie de ceasuri, una in care sa tina la pastrare ceasurile sale pentru cand va creste David. 🙂 Ma bate gandul sa merg, la un moment dat, pe varianta de aici sau pe cea de aici, fiecare gandita sa gazduiasca zece ceasuri, dar ma rog sa nu ma puna apoi sa-i completez si colectia ca sa nu stea cutia goala. :))

 

 

 

*Acest articol este scris la invitatia iLUX.ro, magazinul online de cadouri de lux