#AmintiriDinCopilărie. Mic dejun cu ceai de mentă

Când aprindea ea focul, eu mă culcușeam și mai bine în plapumă, și așteptam celelalte semne. Radioul era deja deschis. Auzeam când punea ibricul cu apă la fiert, ghiceam momentul după sfârâitul picăturilor de apă pe plită. Apoi tăia pâinea, dacă avea; uneori o lăsa așa, alteori o rumenea. Câteodată scotea din dulap câțiva biscuiți populari. Pentru ea, punea pe plită niște felii de mămăligă, „n-are mamaia dinți de mâncat pâine, nici pentru biscuiți”.

 

Ușa dulapului se deschidea de două ori: o dată pentru anafură, a doua oară pentru borcanul cu zahăr. Când începea să se simtă miros de mentă, izmă culeasă proaspăt din fundul grădinii, mă foiam. Când turna ceaiul în cană, cana mea de tablă verde, deja mă striga: „Hai, mamaie, scoală, că-i opt și întârzii la grădiniță”. Mereu îi era frică de întârzierea asta, deși grădinița era peste drum de casă. După ce mă dădeam jos din pat, patul de lângă sobă, cu saltea umpluta cu paie, se confirma timpul la radio: „A fost ora 8.00”.

 
Mă spălăm pe ochi, așa zicem noi la Moldova, nu pe față, și eram gata de masă.
Mâncam stând pe vine, la taburetul albastru de lângă sobă, iar soba era deja clocotită. O gură de pâine cu gem (de prune sau de caise, astea erau variantele mai mereu), uneori aveam chiar și margarină, apoi o gură de ceai fierbinte. Dura puțin micul dejun, dar era bun-bun. Și îmi era destul până la prânz.

 
Când era gata masa, „sărut mâna pentru masă”, și o tuleam la grădiniță, o luam peste drum, pe de-a dreptul, nu mai ocoleam până la intrarea principală în curtea școlii (care era și grădiniță), pe cealaltă uliță. Intram deci prin grădină, printr-o gaură făcută în gardul de plasă, și în două minute eram în clasă. Un an am mers la grădinița de la țară, de la bunica, și un an am avut parte de ritualul asta dimineața. Dar numai diminețile reci mi le amintesc cel mai bine, pe cele din zilele în care era cald afară parcă mi le-a șters cineva cu buretele.

 
Diminețile sunt la fel de reci și azi. Și ceaiul de mentă e la fel de bun. La fel și gemul de caise de la țară, făcut acum de mama. Doar eu m-am schimbat. Și Mama Parascheva, mămaia mea din povestea asta, care a îmbătrânit și e cât un boț de om.

 

Foto: happytude.ro