ce mai mănânc (2)
Poze la întâmplare, din telefon, cu ce am mai mâncat în ultimele zile (da, am multe poze cu mâncare, v-am zis doar că obișnuiesc să pozez farfuriile, mai ales pline 🙂 ).
Deci, ce am mai mâncat, episodul doi. Nu a cerut nimeni, dar totuși eu voi pune constant aici poze cu #CeMaiMananc, sa fie pe post de jurnal și – aș zice, dar nu mă mai lasă filmul ăla – kind reminder mese simple și rapide, așa că zic blând reminder, haha.
Avem așa:
SHAKSHUKA, făcută cu sos de roșii și roșii conservate (conserve de la mama și de la soacră):
Omletă & legume, ce s-a găsit prin frigider:
Mămăligă moale cu ciuperci trase în unt, usturoi și puțin parmezan; rețetă pe care o ador și la care mă întorc și de două ori pe săptămână 🙂
Vinete & cartofi dulci, la cuptor, cu sos neștire, după cum zice Exarhu că e bine, ca să nu fie rău:
Omletă & humus & gulie și alte legume; rapid, că nu e mereu timp de bibileli:
Supă de ficăței, cu găluște. Adică ceva bun, bun, pe cuvânt:
Frunze verzi, măsline, ouă, avocado:
Ouă, din nou, pentru că de ce nu? Ouă moi pe pat de iaurt grecesc + brânză de vaci:
Humus de casă (năut, tahini, ulei, apă, usturoi, sare, piper) + ardei de trei feluri. Ah, și pâine keto, făcută în casă și ea:
Improvizație pentru doi, cu humus pe pâine, ambele de casă, salată de sfeclă roșie din conservă, măsline, sardine și măr:
Shakshuka verde & diverse legume + pâine keto:
Aici las și rețeta:
în oala de fontă am pus o lingură de ulei de măsline, câteva cuburi de spanac congelat și niște buchete de broccoli, congelat și el. nu am mai adăugat apă, căci se lasă de la chestiile astea congelate. am mai pus sare, piper, ierburi de Provence și niște usturoi granule.
după 10-15 minute la 180 de grade (cuptor preîncălzit), am scos oala și am adăugat trei ouă. merg și mai multe, dar și mai puține. apoi iar la cuptor, tot vreo 10 minute sau până când sunt gata ouăle.
după ce am scos oala, am pus deasupra niște telemea veche. merge și mai nouă. eu am pus puțină, pentru că număr caloriile, dar voi puteți și mai pe bogăție. la români, brânza, la fel ca usturoiul, nu e niciodată prea multă :))
s-a mâncat aproape prea fierbinte și a fost prea bun.
Frittata cu spanac și ciuperci + legume proaspte. Da, aia-i ceapă verde:
Salată improvizată: frunze, avocado, porumb, telemea, măsline, semințe:
Pâine de casă fără frământare, folosesc rețeta de aici.
Pâine de casă cu făină keto. E a doua oară când fac și tot nu-mi place cum iese, parcă e prea densă. Mai încerc.
Bonus, poză cu un colț de bucătărie, colțul cu mobilă veche. Azi vine și mobila pentru bucata de bucătărie în care avem mobilă nouă. Și un blat de lucru imeeeeens. 🙂
Leave a Reply