Cum a fost la Astra și de ce mi-e dor de Sibiu

Am fost la Sibiu, la Astra Film Festival, și rămăsesem datoare să scriu despre ce am făcut și ce am simțit și mai ales ce ne-a bucurat în zilele petrecute acolo. Nu știu dacă acest festival ne-ar fi bucurat la fel de tare dacă se întâmpla în alt oraș. Poate că da. Știu însă că, după prima experiență Astra Film, ne place și mai mult Sibiul, iar gândul de a ne reloca aici e și mai serios ca înainte. 🙂

 

Până la relocare, însă, vă zic ce mi-a plăcut la festival, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 25.

Înainte de a trece mai departe, vreau doar să scriu și aici ceea ce vorbeam cu niște prieteni la Sibiu: mi se pare extraordinar cum niște oameni se străduiesc să facă, de un sfert de secol, indiferent de politic, de cine cu cine se bate la guvern sau la ministere, un festival de film. Și le iese de la an la an mai bine, iar asta îi face să fie și mai îndârjiți. Și să nu credeți că e ușor să faci un festival în România, mai ales dacă nu e cu paranghelii gratuite, bere și mici sau fasole cu cârnați. Nu-i ușor deloc, ba chiar uneori ai zice că e aproape imposibil. Dar ce se întâmplă la Sibiu (dar și la Cluj-Napoca sau la Sfântu Gheorghe, de exemplu) e semn că „imposibil” e doar un cuvânt.

Drept dovadă, anul acesta, Astra Film Festival a avut prezență record de public – 70.000 de oameni la cele peste 120 de proiecții din desfășurător. Aproximativ 30% dintre acești pasionați ai filmului de non-ficțiune au venit la Festival din țară și din străinătate, restul provenind din Județul Sibiu. Dintre oaemnii prezenți, 20.0000 au fost copii și adolescenți, iar acesta e un semn cât se poate de sănătos că celor din Sibiu, în general, și de la Astra, în special, le pasă de cine vine după ei și ce moștenire primește. Peste 25.000 de bilete au fost vândute pentru evenimentele aliniate în cadrul Astra Film Junior, care și-a celebrat anul acesta a 10-a ediție. Biletele pentru proiecțiile full-dome s-au epuizat în 24 de ore, prin urmare toate vizionările 360 de grade din secțiunea AFF 2018 – Viitorul e azi au avut loc cu casa închisă.

 

Așa. Și acum, pe puncte, ce mi-a plăcut la Astra Film, cel mai popular festival de film documentar din Europa Centrală și de Est.

– Selecția de filme documentare. M-a trecut prin maternitate, extremismul celor care trăiesc alături de noi și de care nu avem habar uneori, diaspora și drama românilor plecați, refugiați, război, culturi străine și departe de noi, civism, politic. Tot ce a rulat la Astra a meritat atenția publicului. Sunt teme sensibile, de care uităm, unele de care nu avem habar, multe despre care nu se vorbește la televizor sau în bulele noastre, teme care ni se pare că nu ne ating sau nu ne afectează, dar care își pun amprenta pe noi aproape fără să conștientizăm uneori. Puteți vedea titlurile  din competiție aici. Din păcate, multe dintre filme nu vor intra în cinema la noi, dar merită să le căutați la alte festivaluri și evenimente. Despre câștigătorii acestei ediții puteți citi aici. 

– Discuțiile de după proiecții. E o șansă mare și o bucurie să stai față în față cu regizori, producători, psihologi, jurnaliști, discutând despre ce a vrut să spună autorul. Sau punând întrebările care te macină, legate de tema documentarului abia vizionat.

– Organizarea. La unele proiecții, intrarea la film era gratis. Cu acreditarea de presă, am avut acces la orice film din festival. Chiar și așa, pentru a participa, a trebuit să stau mereu la rând și să îmi rezerv locul în sală, cu două ore înainte. Așa se face că nimeni nu s-a plâns, niciodată, că nu are loc, sau că s-au dat invitații mai mult decât locuri în sală, cum se mai întâmplă la București la multe evenimente (nu dăm nume, se știu ei 🙂 ).

– Atenția la ce dorește publicul. Au existat filme atât de bine primite de public, încât oamenii s-au plâns că nu au mai găsit bilete. Când s-a putut, organizatorii au redifuzat filmul. Si s-a putut de multe ori.

– Atmosfera de festival din oraș. Noi am stat de miercuri până duminică, și în fiecare zi am simțit bucuria oamenilor de a fi parte din festivalul acesta. În fiecare dimineață, în drum spre Piața Mare, aproape de care erau sălile se film, am întâlnit zeci de grupuri de elevi mergând la film. Nimeni nu stătea îmbufnat, nimeni nu avea o dimineață proastă.. Sau, dacă avea, nu se vedea cu ochiul liber.

– Curățenia luna din oraș. Și nu numai din centru, ci și de pe străzile aflate mai departe de miezul festivalului. Sibiul este locul în care poți merge pe trotuar fără temă că ai putea calcă în vreo urmă de câine. Bine, în primul rând ai loc pe trotuar. Iar dacă vii cu mașina spre centru, ai unde să parchezi. Plătești, desigur, dar suma e mai mult decât decentă.

– Curățenia de după proiecții, din sală. Totul era la fel de curat ca înainte de începerea programului. Respectul pentru tine însuți începe de aici, iar la Sibiu se știe asta.

– Filmul Aniversare, regia Claudiu Mitcu, un film atât de cald și duios, despre un bunic de 92 de ani. Documentarul chiar a primit și premiul pentru Cea mai bună regie, în Competiția româneasă. Să îl căutați, vă va lăsa o amintire faină. Mai ales dacă vă e dor de vreun bunic pe care nu-l aveți aproape.

– Plimbările, între filme, pe străzile mici, cu pavaj din piatră, ale orașului. Uneori în căutarea vreunei cafenele mai ascunse, alteori în căutarea vreunui loc de mâncat nu-atât-de-plin de turiști.

– Piațeta plină de frunze de pe strada Arhivelor, în apropiere de Sala Thalia (aici am văzut eu o parte dintre filme). Piațeta, un loc la stradă, dar cumva retras, unde mereu era câte cineva cu o carte în mână. 🙂

– Piața Mare și frumoasă, în care oamenii dansau, se întâlneau ca să meargă la filme, se uitau în program căutând ceva ce li se potrivește, urmăreau, pe un ecran imens, imagini din festival și imagini din filme. Sau pur și simplu hrăneau porumbeii înainte de a sta la cafea.

– Fanfara care a cântat prin oraș în sâmbăta decernării premiilor. Și energia care a cuprins burgul. Și oamenii ținând ritmul. Și turiștii încântați.

– Mâncarea nesimandicoasă, dar bună. Și chelnerii prietenoși cu copiii. Nicăieri nu ne-am simțit în plus, chiar dacă mereu eram cu doi copii după noi.

– Aerul de țară ca afară, care face bine de tot la cap și de care mi-e dor de multe ori într-o singură săptămână.

 

 

Ne vedem anul viitor la Astra, între 14 și 20 octombrie 2019, să ajungem sănătoși până atunci, da? 🙂

 

Foto: Astra Film Festival, arhiva personală