Despre oameni și cafele

La 20 de ani am băut prima cafea. Eram în prima noapte de sesiune și, aflasem, în sesiune, când înveți, e obligatoriu să bei cafea. Primisem o cană verde, mare, cu un desen animat pe ea, special pentru asta. La mama acasă nu băusem niciodată cafea, fiindcă ai mei nu aveau acest ritual. Nu știam să fac cafea, dar am învățat repede. Nu știam să beau cafea, dar am învățat și mai repede. Nu știam că pot iubi cafeaua, dar am aflat repede că nu doar eu o iubesc pe ea, ci și ea pe mine.

 

Am 33 de ani și am băut mii de cafele. În tot felul de locuri. De un Crăciun, la o terasă dintr-un mic orășel italian. Într-un noiembrie teribil de ploios, la o cafenea din Paris. Pe o plajă urbană din Geneva. Într-un restaurant mic-mic din Veneția. Pe terasa unui hotel din Tunis. Pe acoperișul unui bloc din Istanbul. Pe blocul în care a copilărit soțul meu, în Tulcea. Pe prispa casei părinților mei, la țară, la Moldova. La o cofetărie mică din Viena. Pe plaja de la Vadu. În gară, în autogară, în stația de autobuz, în mașină, în spital, în pat. Probabil că nu aș termina niciodată de scris despre locurile unde am băut cafea și mai ales despre cele în care mi-aș dori să o beau de acum încolo.

Dar nicăieri unde am băut cafeaua nu mi-a fost mai drag ca acasă. Acasă la noi, în apartamentul nostru de 54 de mp, pe care mai întâi l-am împărțit cu un câine, iar acum îl împărțim cu doi copii și o tonă de LEGO.

 

Cafeaua mea de acasă e neagră, îndulcită cu o linguriță de miere de albine. O beau zilnic dintr-o altă ceașcă, fiindcă am o colecție de câteva zeci. Uneori, când am noroc, o beau în tihnă, cu agenda de idei în față sau cu ochii în vreo carte. Alteori, când nu am altă variantă și mă cheamă vreun pui de om prin casă, o beau pe fugă. Dar o iubesc oricum. Și nu e doar aroma, și nu e doar gustul. E amintirea pe care mi-o fac cu fiecare cafea băută.

Rar îmi fac singură cafeaua. De obicei, o face soțul meu, la un ibric pe care l-am cumpărat împreună, în prima săptămână în care ne-am mutat împreună.

 

Cafeaua mea vine la pachet, de fiecare dată, cu un gând care nu-mi dă pace: să fim bine mulți ani, să tot bem cafele împreună. Cafeaua mea e un cadou de lux pe care mi-l fac în fiecare zi și e prima bucurie dintr-un lung șir de bucurii aparent mici pe care, în ultimii ani, am început să le apreciez mai mult decât orice. Cafeaua mea e Totul fiindcă e despre emoție, dragoste și despre a fi împreună.

 

La invitația Davidoff Café, am rugat câteva prietene iubitoare de cafea să vorbească despre minunata băutură de toate zilele. Citiți până la capăt. Iar la capăt veți descoperi și un concurs fain, cu un premiu și mai fain. 🙂

 

 

„Constanta din viața mea”

„Sunt îndrăgostită de cafea. Aproape de dependență. Nu îmi aduc aminte cu precizie când a început acest love-story, dar cred că primele mele amintiri sunt cele din copilărie, când mă entuziasma teribil să particip la întâlnirile mamei mele cu prietenele ei. Care se desfășurau, cum altfel, la cafea.

Astăzi, simt că e un răsfăț care se potrivește la orice. De fapt, cred că cel mai tare mă fascinează capacitatea asta a cafelei de a se metamorfoza și de a continua să fie o constantă în viața mea. Asociez foarte des cafeaua cu oamenii cu care o beau și unul dintre primele lucruri pe care încerc să le aflu când cunosc prima dată un om este cum bea persoana respectivă cafeaua. Mi se pare că spune o mie de cuvinte despre personalitatea acestuia.

Ador mirosul de cafea, e așa o mireasmă caldă și familiară care mă face să mă simt bine instant.” Lorelei

 

„Nasturii care țin ziua să nu plesnească”

„Pentru mine, cafelele dintr-o zi, poate patru sau cinci la număr, sunt, într-un fel, nasturii care țin ziua să nu plesnească pe la cusături. Deschid și închid ziua cu o cafea scurtă, neagră, fără zahăr, băută în ne-grabă, acasă.

Spre deosebire de restul cafelelor de peste zi, cafeaua băută acasă are (și) o dimensiune a necesarului – aruncă o ancoră în zi. Poate tocmai de asta, nu caut o estetică anume a gestului – nu am o cană preferată și nici un loc anume în casă (se întâmplă să o beau din fotoliu, de pe covor, din bucătărie – și cam atât, într-o garsonieră nu ai așa multe opțiuni ?).

Caut însă complicitatea pe care o creează cafeaua – între mine și alcătuirea zilei, dar și repetitivitatea gestului. Care de multe ori sunt singurele constante din zi.” Oana

 

„M-am legat de cafea ca să fiu și mai aproape de mama”

„Cafeaua, pentru mine, are o istorie proprie. Are parte din istoria mea. Cu bune, cu rele, cu amintiri, cu tipare. Cu bucurii, dar și cu încărcătură. Cu zâmbete și lacrimi. Cu povești. Cu vise. Cu momente. Cu înjurături. Cu pregătirile nerăbdătoare și mereu stângace din diminețile când se pleacă în vacanță. Cu oboseala nopților târziu nedormite. Cu jalea doliului celor prea dragi plecați prea devreme în altă parte. Cu disperarea crăpăturilor din zilele de veghe, în spital, la căpătâiul copilului bolnav, când te strecori pe holurile reci, afară, cu o cană aburindă. Să iei puțină pauză. Cu chicotelile ciripitoare ale prietenelor adunate la masa din bucătărie, la vorbă.

Cu începuturi. Am început să beau cafea pentru că mama. Pentru că asta făcea ea. Pentru că mama era cafeaua. Așa știa ea să ființeze. Ea și cafeaua. Pentru că mama m-a copleșit, la timpul ei, cu întreaga ei ființă. Și, ca să îi fiu și mai aproape, m-am împrietenit cu cafeaua.

Cum beau cafeaua acasă? La geam. Ca să privesc afară. Îmi place să  beau cafea și să privesc cerul, mai ales că pot, pentru că locuiesc foarte sus și nimic nu mă împiedică.” Miruna

 

„Momentul meu pentru mine”

„Aș putea spune că nu pot trăi fără cafea, datorită ritualului și a stării de bine pe care mi-o dă acea ceașcă de cafea aromată. Îmi place cel mai mult să o beau acasă și pentru că am o pasiune pentru căni, îmi aleg și cănile în funcție de cum mă simt în acea zi.

Cafeaua este pentru mine poate opusul a ceea ce a devenit azi – on the go – pe fugă. Înseamnă liniște, timp de gândire și de zen. Este un moment pe care mi-l creez eu și pe care îl aștept dimineața cum deschid ochii. Știu că sunt doar eu și aroma minunată care mă lasă să visez.” Alexa

 

„Gura mea de aer”

„Cafeaua nu este o rutină pentru mine. Nu beau cafea zilnic. Iar când o beau, o beau undeva după prânz. Un americano. E gura mea de aer. Beau cafea când simt să iau o pauză de la tot. Beau cafea dimineața, când sunt în vacanță. Beau cafea când merg la mama acasă. Și mai beau seara, dacă îmi e poftă.

Cafeaua mea nu se îndulcește și nu se îndoaie cu lapte. Acasă, dacă mi-o prepar, o fac la ibric, cum o face și mama. Înainte, umpleam aragazul de zaț. Acum știu cum se face.

Dincolo de sensul ei funcțional, este un moment și chiar aduce plăcere.” Ecaterina

 

***

 

În fiecare an, Davidoff creează o delicatesă unică pentru cunoscătorii de cafea, propunându-și să onoreze cele mai bune amestecuri de cafea Arabica din regiuni de creștere exclusiviste. Davidoff Café Création Supérieure Azur se află la a doua lansare, prima fiind în 2015.

Ediția din acest an te trimite, cu simțurile, într-o călătorie pe tărâmurile Columbiei și ale Braziliei. Cu un design elegant și culoare radiantă, albastru intens, Davidoff Café Création Supérieure Azur este un cadou perfect de Crăciun, atât pentru iubitorii acestei băuturi, cât și pentru cei dragi, familie sau prieteni.

Ediția limitată Davidoff Café Création Supérieure Azur este disponibilă în două variante: cafea instant (într-o cutie metalică) și cafea prăjită și măcinată. Sortimentul de cafea premium poate fi cumpărat începând din noiembrie 2017 până în ianuarie 2018. 

 

CONCURS

Pentru că lucrurile foarte bune trebuie date cu inima deschisă mai departe, împreună cu Davidoff Café am pus la cale un concurs fain.

Vă invit să-mi scrieți, în comentarii aici sau pe Facebook, despre cum beți cafeaua acasă – care-i ritualul, care-i decorul, care-i povestea voastră. Cel mai frumoase două răspunsuri vor fi premiate cu seturi de Davidoff Café Création Supérieure Azur, cafea instant și cafea prăjită și măcinată, și lumânări Cup&Candle turnate de mine în ceașcă personalizate Davidoff Café. Lumânările vor avea, cum altfel, parfum de cafea proasptătă, iar după ce vor fi terminat de ars, veți rămâne cele mai frumoase cești în care să vă beți cafeaua acasă. 🙂

 

UPDATE: Vă mulțumesc tare, tare mult – nici nu știți cât de mult – pentru că v-ați făcut timp să-mi scrieți, pe îndelete, despre cafelele voastre. Tare mi-aș fi dorit să pot premia pe toată lumea, căci greu a fost să aleg doar două povești. Știu însă că cercurile se închid și cred că, la un moment dat, drumurile noastre se vor intersecta și, într-un fel sau altul, bem noi o cafea împreună. 🙂

Cele două premii merg la Alina B. și la Diana Hosu. 🙂