#îmbrățișarea
Noua lumânare #PeCuvânt de la Cup & Candle e aici cu toată emoția ei (pentru cine a deschis televizoarele mai târziu, Cup & Candle este al treilea copil al meu; de fapt, în ordine cronologică, a fost cep dintâi născut, un atelier de manufactură de lumânări din ceară de soia 100%, care, în timp, s-a transformat și a căpătat noi fețe și direcții de business). 🙂
îmbrățișarea aia cu totul, întreagă, fără cuvinte sau cu două cuvinte anapoda, spuse în șoaptă, eventual un “ce faci?” aiurea; îmbrățișarea aia cu toată ființa, frumoasă, adevărată, zdravănă și cumplită și pe dinăuntru, și pe dinafară;
îmbrățișarea aia care ține loc de tot ce nu am apucat să ne spunem și tot ce nu ne vom spune vreodată. îmbrățișarea aia când e mai bine să taci și să fii acolo — umăr pentru capul plâns, mână de ținut mâna fără vlagă, suflet de sprijinit sufletul pus la pământ. îmbrățișarea aia care ne bucură sau doare, dar ne și face bine deodată.
am trăit-o, cel mai intens, în zilele de după #colectiv, cu niște zeci de oameni străni. emoția ei îmi mângâie sufletul și acum.
dar eu o știu de mult.
o țin minte de când eram adolescentă. Se lăsa mereu cu plâns în hohote, și la cei de vârsta mea, și la oamenii mari, ba chiar și la tata.
am cunoscut-o apoi, diferit, când mi-am întâlnit omul. și apoi, într-un alt fel, tot diferit și tot frumos, când am devenit mamă: îmbrățișarea aia plină de sens și de bine. o trăiesc mereu când vin acasă surorile mele plecate departe. când îmi strâng în brațe părinții. familia. și prietenele.
mereu mi-am luat putere din întâlnirea asta de trupuri, mâini, ochi, inimi, amintiri.
nu, nu e nicio întâmplare că noul cuvânt este #Îmbrățișarea.
lumânarea #Îmbrățișarea are parfum de iarnă și de bine: am combina cașmir cu miros de ceai de portocale și ghimbir. Sper să vă placă și să vă bucure și să vă aline toate îmbrățișările lipsă. Mai ales în perioada asta.
Leave a Reply