Pentru mine, prostuța

Mai știi, prostuțo, când credeai că nimic bun nu ți se poate întâmpla, că nu ești destul de bună pentru a primi ceva bun înapoi, că nu ești destul de frumoasă ca să meriți atenție, că nu ești destul de deșteaptă, de amuzantă, de norocoasă, de hotărâtă să faci lucrurile să se întâmple minunat pentru tine? Ce prostuță erai! Toți anii care au venit peste tine, de la 18 la 35, aproape toți ți-au demonstrat, fiecare în felul lui, că ești și bună, și frumoasă, că ești deșteaptă, amuzantă, norocoasă, că ești hotărâtă să-ți faci o viață minunată. S-a întâmplat altfel decât credeai la majorat, prostuțo, ba chiar fix pe dos.

 

Mai știi când credeai – nu credeai, ci știai sigur – că nu vei găsi un om care să creadă și să vadă în tine mai mult decât crezi și vezi tu? Că nu vei găsi un bărbat care să te iubească necondiționat, care să nu vrea să te schimbe, ci să te ia așa cum ești, să te iubească așa cum te-a aflat și să te facă fericită? Că nu vei găsi o jumătate care să-ți închidă întregul? Îți scriu acum ca să-ți spun că te-ai necăjit aiurea. Omul acesta a fost pus deoparte pentru tine și a venit în viața ta fix când te așteptai mai puțin. Este tot ce nu credeai că vei întâlni vreodată și tot ce erai convinsă că nu meriți să primești.

 

Mai știi câte nopți la rând te-ai gândit dacă tu vei fi o mamă bună, mai bună? Dacă vei avea copii sănătoși și frumoși cu ale căror vieți vei fi în stare să faci ceva care contează, în fiecare zi? Am lăsat la final această veste: nu doar că ești mamă, dar ești mama celor mai minunați doi băieți, David și Cristian. Sunt tot ce puteai spera și de zece ori mai mult. Iar tu ești o mamă bună, dacă bună înseamnă că vrei, în fiecare zi, ce e mai frumos și mai adevărat pentru ei. Dacă accepți că vei greși, ca mamă vei greși des, dar important va fi mereu să nu te pedepsești pentru asta la nesfârșit: greșești, cazi, plângi, te ridici, gata. Dacă vei înțelege că nu există părinte perfect, ci părinte care, oricât de binevoitor este, și oricât de mult își iubește copiii, uneori va obosi. Dacă nu vei uita că, pentru a le fi bine copiilor tăi, trebuie să ai grijă și de tine.

 

S-au întâmplat, prostuțo, s-au întâmplat binele și frumosul și fericirea în viața ta. S-au întâmplat, evident, și tristeți, dar ele nu au făcut decât să te învețe să apreciezi mai mult ceea ce primești când te aștepți mai puțin. S-au schimbat multe de când aveai tu 18 ani, dar uite, tu, cu obiceiul tău de a scrie, cu stiloul pe hârtie, ce te atinge, ce te fericește și ce te doare, ai rămas o bucurie constantă. Mai ții minte că aveai, într-o agendă cu foi dictando, la final, câteva rânduri cu liniuță pe care le completai mereu, de câte ori simțeai că ai nevoie să-ți amintește care e rolul tău pe lume? Mai știi ce ai scris la primele două liniuțe? Eu știu exact: să fiu bună și să fiu fericită. Ce chestie, cred că ți-a ieșit povestea asta. (la a treia, ai scris: să am mulți pantofi, și s-a întâmplat chiar și asta).

 

S-au întâmplat multe de când aveai tu 18 ani, dar unele lucruri au rămas la fel: punerea de gânduri pe hârtie, scrisul cu stiloul, bucuria faptelor mici, o amandină cu vișină deasupra, un tort de casă, o îmbrățișare, un mulțumesc, un te iubesc. Toate astea și multe ca acestea nu vor dispărea de pe aici, indiferent câte tehnologii noi vor apărea, toate astea sunt la fel de prețioase ca atunci când erai tu mică. Tu știi asta, ai știut dintotdeauna.

 

CONCURS, #hehe

Scrisoarea am scris-o pe hârtie, căci mi-a spus mie Ligia, prietena mea psiholog, că scrisul de gânduri lasă urme mai adânci dacă folosești, old school, hârtie și stilou (sau pix, sau creion). Mi-a plăcut invitația primită din partea Carrefour de a-mi scrie această scrisoare, eu mie celei de la 18 ani, a fost un exercițiu frumos. A durat ceva, căci am zăbovit gândindu-mă bine cum eram la majorat. A durat și a și durut. Am scris cu un stilou Pilot și pentru că am primit două de la Carrefour România, pe unul îl dăruiesc. Povestea e simplă: stiloul cadou merge la unul dintre cei care vor povesti, aici sau pe pagina mea de Facebook, ce și-ar scrie sieși, ce gânduri ar trimite către sinele de la 18 ani? Nu trebuie să scrieți de mână, se acceptă și din taste, emoție și frumos să fie.

Premiul este acesta:

 

***Ca să-mi aleg stiloul, am fost cu băieții în Carrefour Băneasa, unde, cât eu am stat la raftul Pilot cu zeci de variante de instrumente de scris cu ultima tehnologie japoneză, David și Cristianul s-au jucat cu un robot. Un robot adevărat, tot de ultimă tehnologie și el, care nu i-a intimidat deloc, ba chiar Cristianul l-a salutat, l-a luat în brațe ca să danseze împreună și chiar l-a pupat.

Nu mă sperie aceste noi tehnologii, la fel cum nu mă sperie nici că tableta va înlocui scrisul de mână, chiar dacă acum vorbim despre a scrie de mână cu instrumente cu cerneală termosensibilă, pe care o poți “șterge” mai ușor; sau nu mă sperie în măsura în care știu că, pentru copiii mei, prezența roboților printre noi nu e ceva ciudat, așa cum e pentru oamenii mari. Citeam într-un articol, de curând, că noi, părinții de azi, habar nu avem de ce lume vor avea parte copiii noștri, de cât de mult vor beneficia de inteligența artificială și că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru ei, ca să fie pregătiți pentru cine știe ce li se pregătește, este să-i creștem echilibrați emoțional. Atât.

 

PS: Dacă vreți să-i întâlniți pe roboții japonezi de la Pilot, mai puteți merge la Carrefour astăzi și mâine; găsiți toate informații în linkul de mai jos: https://bit.ly/2m10vi6.

#pregatitipentruviitor #pilotpen