Rochia mea de cununie, cadou de la o necunoscută

Fix acum trei ani, o funcționară de la Starea Civilă Tulcea mi-a tăiat colțul cărții de identitate. Am răspuns cu „Da” la întrebarea cu „Cetățene…”, a răspuns și el tot cu „Da”, așa că m-am trezit cu buletinul tăiat și cu un nume nou. Îmi amintesc bine ziua aia, normal că mi-o amintesc. Îmi amintesc tot: de la rochia roz, la sandalele verzi, de la coafura simplă, la machiajul natural, de la căldura cumplită, la spanacul cu ou pe care l-am mâncat după ce m-am ales cu alt nume, de la tremuratul meu de voce, la râsul emoționant al lui E., de la ochii umezi ai mamei, ai tatei și ai fratelui meu, la telefoanele de după cu surorile mele. Și cel mai bine mi-o amintesc pe mama, când i-a zis soră-mii că nu sunt frumoasă, ci superbă.

Dar mă voi opri la rochie. 🙂

M-am logodit la starea civilă într-o rochie pe care nu am ales-o eu. Știu că e ciudat pentru o femeie, în ziua cununiei sale, să poarte o ținută aleasă de altcineva, dar așa s-a întâmplat la mine. Și nu îmi pare rău deloc.

Cu trei săptămâni înainte de ziua logodnei, habar nu aveam ce voi purta. Prin magazine nu găsisem nimic ce ar fi putut să îmi satisfacă cerințele, la designer sau la vreo coritoreasă nu aveam de gând să merg, fiindcă nu știam ce să-i cer exact. Știam sigur că nu vreau o rochie fără mâneci. Atât.

Cu trei săptămâni înainte de ziua logodnei, într-o sâmbătă, la un curs, m-am întâlnit cu o tipă pe care o știam din online, o tipă blogger pe care o și intervievasem pentru două articole la o revistă. În pauza de la curs, cât am stat la o cafea, am întrebat-o, într-o doară, ce fel de rochie crede că mi s-ar potrivi pentru ziua cununiei mele. „Una faină, noh”, mi-a răspuns.

Luni, după acel weekend, m-a sunat și mi-a zis atât: „Botezatu, te duci la ora X la adresa Y. Vezi că te așteaptă fetele de acolo ca să-ți ia măsurătorile pentru rochie. Să nu întârzii. Hai, pa, o să fii superbă. Să fii fericită, da?!”

M-am dus la ora X la locul Y, nu că aș fi avut altă variantă la cum s-a pus problema. Acolo m-a așteptat Andreea, m-a măsurat și mi-a povestit cum va fi rochia mea de cununie. Mi-a arătat și materialul ales pentru mina de tipa blogger cu care nu eram prietenă – o dantelă perfectă roz pudrat. Roz mai purtasem în copilărie, dantelă – niciodată. Modelul era deja stabilit, iar eu am mers, oarbă, pe încredere. Încredere într-un necunoscut, practic, un om cu care mă intersectasem de câteva ori, cu care vorbisem pe Facebook mai mult decât față în față. Rochia mea a fost gata într-o săptămână și a ieșit perfect cu o singură probă. Perfect.

Când am fost chemată să-mi ridic rochia de cununie, am mers pregătită să și plătesc, desigur. După ce doamnele din atelier s-au asigurat că rochia îmi vine ca turnată și că sunt fericită în ea, că îmi place ce văd în oglindă, am întrebat și cât mă costă. „Nu te costă nimic. E cadou de la A. Ne-au zis să îți mai spunem o dată să fii fericită.”

Am plecat de acolo cu lacrimi în ochi. Un om care nu mă cunoștea – cu care nu sunt prietenă, cu care mă știu doar de pe Facebook (iar asta, multă lume spune, nici nu se pune) și după postările de pe blog – îmi făcuse cadou rochia mea de cununie. O rochie pe care am iubit-o din prima clipă.

I-am dat un SMS ca să îi mulțumesc. Iar mai târziu am sunat-o. „N-ai de ce să îmi mulțumești. Mă bucur că îți place, mă bucur că ți-am făcut o bucurie. Așa trebuie să funcționeze lumea: să ne facem bucurii unii altora, fără să așteptăm o recompensă pentru asta. Și mie mi-au făcut surprize mulți oameni pe care nu îi cunosc, atunci când mă așteptam mai puțin. Să fii fericită, da? Bine, pa.”

 

Sunt fericită, dragă A., și de fiecare dată când mă gândesc la ziua cununiei mele îmi amintesc de gestul tău, care a însemnat enorm pentru mine. Și nu e doar rochia. E faptul că mi-ai dat o lecție despre cum e bine să nu uiți niciodată că binele îl faci cui are nevoie, nu cui îți dă ceva la schimb.

Și, dragă A., să știi că anul trecut am făcut și eu cadou o rochie de cununie, o cununie care a avut loc în aceeași zi cu a mea. Iar cea care a purtat-o nu a știut, până în seara dinainte de ziua logodnei sale, nici cum arată rochia, nici dacă îi va veni bine. 🙂

 

Be happy & nice,
Oana