Secretul

Dar tu cum le faci pe toate? Când ai timp? Câte ore dormi pe noapte? Cum te descurci cu scrisul, cu proiectele, cu revistele, cu blogul, cu lumânările, copiii? Ba mai și gătești. Văd că mai povestești și despre câte o carte, deci și citești. Auzi? De la ce vârstă a copilului ați luat bonă? Dar cine vă ajută cu copiii?

 

Încep cu sfârșitul. Bonă nu am avut niciodată și alt ajutor nu avem (de câteva ori pe an, vin bunicile copiilor; stă câte două-trei zile fiecare). Atât. În rest, suntem doar noi în povestea asta, noi doi. Am fost doi de la început și de aceea, împărțind totul la doi, dar absolut totul (de la gătit, la curățenie, de la copii, la business, ba chiar și călcat de haine), mereu a fost totul mai ușor de dus.

 

M-am imaginat mereu, când eram mai mică, o mamă dedicată, în stare să facă ea totul, așa cum știam că fac mamele. Eram convinsă că voi fi o soție de nota zece, care gătește și ține casa lună și are grijă ca toate să fie la locul lor, niciun ciucure de covor să nu stea anapoda în fața ei, fără să aibă femeie în casă. Doar așa făceau femeile vrednice odată (și multe fac asta încă), nu? Aș fi putut băga mâna în foc că voi face nu doi copii, ci vreo patru, pe care îi voi îngriji (spăla, hrăni, adormi) fără probleme, de una singură.

 

Adevărul e că nu sunt deloc așa cum mi-am imaginat că voi fi. Sunt o mamă dedicată, dar nu am fost niciodată doar mamă. Sunt soție, dar nu cred că una de nota zece, după definiția soției de nota zece – adică cea care ține casa lună și gătește mâncăruri sofisticate, zilnic. Am doi copii, dar singură nu am rămas niciodată să le port de grijă, mai mult de o zi.

Pare că fac multe lucruri. Și, culmea, uneori chiar așa e. Mă mir și eu câteodată, când fac listele cu ce am de bifat și cu ce am reușit să bifez (la început și final de săptămână). Adevărul este însă că nu sunt singură niciodată, în absolut nimic din tot ceea ce fac. Poate de aceea îmi e mai ușor.

 

Acum șase ani, cineva a intrat în viața mea și mi-a spus că nu trebuie să fac doar eu omleta. Omul ăla mi-a făcut cafea într-o dimineață, pe la 7.00, și mi-a zis că nu trebuie să fie doar invers. A pregătit paste cu ton la o cină de vară și am știut că nu trebuie să fac ciorbă zilnic. A spălat vasele în timp ce eu beam vin roșu. A dat cu aspiratorul în timp ce eu puneam de supă. Acum șase ani am aflat și eu că, într-o casă, treburile „de femeie” pot fi și „de bărbat”. Sincer, nici nu bănuiam că există așa ceva, nu prea auzisem de povestea asta la mine acasă, la Moldova. Dar mă bucur în fiecare zi că mi s-a întâmplat așa. Evident că m-aș fi descurcat și în alte condiții, dar mai bine că a fost așa cum e.

 

Deci nu e niciun secret legat de cum mă descurc cu toate. Ca multe alte femei, am doar noroc de un om bun alături.

 

 

Be happy & nice,

Oana