Ia-o mai ușor, nu te grăbește nimeni!

„Simt că pierd timp dacă dorm la prânz. Uneori aș vrea, uneori chiar mi-ar trebui, dar mă gândesc imediat că e timp pierdut. Și eu nu am timp de pierdut. O oră pe zi, de măcar cinci ori pe săptămână, în fiecare lună, înseamnă vreo 20 de ore. 20 de ore e enorm. N-am cum să le irosesc. Nu e ok.”

„Dar… nu e timp pierdut, e câștigat, eu așa îl văd”, îmi spune Ligia.

„Ntz, nu pot să îl văd deloc așa. Eu văd orele în care dorm doar ca pe niște ore pe care nu le-am valorificat făcând lucruri. Iar uneori, când dorm, mă simt tare prost față de mine și față de tot ce am de făcut.”

„Poate faci prea multe?!”

„Nu cred. Am băieții, dar David merge la grădiniță, deci lucrurile sunt ușor mai simple decât par; fac lumânările (și aici nu îmi ajunge timpul niciodată pentru câte idei îmi vin); scriu pe blog, și oricum nu scriu atât de des pe cât aș vrea și aș putea să o fac; colaborez doar la două reviste (am colaborat la mai multe odată în trecut); mă mai implic în campanii umanitare, când știu că pot să o fac. Timpul e extrem de puțin pentru ce am de făcut.”

„Dar poate ar trebui să încetinești un pic ritmul…”

„Nu pot. Așa am fost mereu, am făcut lucrurile în același ritm și am urât să stau degeaba sau să fac prea puțin. Și când le fac, trebuie să le fac bine, și mi le asum pe toate cu toată ființa mea.”

„Dar unde te grăbești? Poți să le faci, nu zic să nu, dar nu în ritmul acesta.”

„Asta e ritmul meu dintotdeauna. Așa am fost mereu.”

 

„Înțeleg. Dar nu ai fost mereu mamă a doi copii. E prima dată. Ai răbdare cu tine.”

 

Și aici am tăcut.

 

Da, nu am fost până acum mamă a doi copii. E prima dată. E oare ăsta un motiv s-o las mai moale?! Habar n-am, eu, din contra, am simțit că, fiind de doi, e cazul să demonstrez că pot de două ori mai mult. Dar poate e greșit. Poate are dreptate Ligia, poate cer prea mult de la mine.

 

Nu știu încă. Dar promit să mă gândesc la asta, dragă Ligia. Mulțumesc.

 

Foto: cu #bebeCristian în wrap, scriu ceva pe blog 🙂