#MamaInAltaTara. Ce a invatat Corina despre parenting in Egipt

Corina, #MamaInAltaTara de azi si mama lui Toma, locuieste in Cairo de aproape patru ani. „Ma intreb uneori daca m-as mai descurca intr-o lume civilizata, cu norme, cu hartii, cu legi. Aici imi cam fac dreptate singura, decid cum simt, ma strecor prin praf si razbesc. Am cam obosit, dar, zi-mi tu, cine nu e obosit?”. Cititi mai jos ce a invatat Corina despre cresterea copiilor in Egipt. 🙂

NASTEREA

Sa fiu insarcinata in Egipt m-a costat niste nebunie, niste curaj si multa dragoste. Controalele lunare facute pe perioada celor noua luni m-au costat foarte putin: aici totul e o tocmeala, iar sotul meu, un revolutionar patimas, e ra in relatii bune cu un medic ginecolog membru in partidul pe care il conduce. 🙂

Nasterea naturala costa vreo 200 de euro, iar operatia de cezariana intre 400 si 600 de euro.

 

Eu mi-am dorit mult sa nasc natural – si voi crede mereu ca meritam sa nasc natural fiindca nu am avut nicio problema in sarcina, totul era in regula –, dar operatia de cezariana e o afacere, asa ca medicul a decis aceasta varianta.

Foarte multe mame sunt ghidate/manipulate de catre medic sa aleaga nasterea prin cezariana, care, fiind o interventie chirurgicala, se plateste dublu. Asa incat castiga si anestezistul, si echipa de medici, si asistentele – e un adevarat festin. 🙂 Mamele nu prea aleg cum sa nasca, ele se incred orbeste in medic – acesta decide ce este mai banos pentru el.

Tocmeala de care spuneam mai sus exista si in spitalele de stat, si in cele private. In cele private, unde vin oameni cu bani, se merge mai mult pe cezariana, lapte praf, cosmetice pentru bebelusi. In maternitatile de stat, unde merge tot poporul, si practica e traditionala – adica nastere naturala, ca nu au oamenii bani de cezariana, apaltare, spalat numai cu apa, fara cosmetice etc.

(Ceea ce ma intristeaza iar, amintindu-mi ca toata grija asta planetara pentru copii – tot marketingul candid – e o sursa de facut bani, de lucrat la fricile hormonale ale mamei si de manipulat)

ALAPTAREA

Egiptul este o tara preponderent musulmana, iar alaptatul e incurajat in primii doi ani ai copilului. Insa capitalismul si-a facut loc si in zona asta de lume, asa ca in spital – mai ales daca nasti intr-o unitate privata – ti se sugereaza sa ii dai copilului supliment. Evident, odata introdusa formula, productia de lapte matern scade.

Nu exista campanii de alaptare, mai ales ca, din punct de vedere religios si social, subiectul este inca tabu in aceasta societate. Nicio mama nu alapteaza in public. Imi amintesc cand o mama musulmanca m-a vazut alaptand si mi-a spus ca la ei se zice ca iti seaca laptele daca te vede cineva hranind copilul. I-am zis ca, in cultura mea, daca te vede cineva alaptand, laptele devine si mai vascos. 🙂

Eu am alaptat 2 ani. Nu i-am dat niciodata copilului meu lapte formula sau vreo alta varianta de lapte, am trecut direct pe apa sau sucuri stoarse de mine.

In Egipt, o societate musulmana, baiatul e dorit, asteptat, adulat, dar ii vad pe oamenii de aici iubindu-si mult si fetele. De regula, tatii de fete fac tot posibilul sa aiba si un baiat, asa ca multe familii au cate 3-4-5 fete.

 

DIVERSIFICAREA

Mamele se informeaza putin, cum spuneam si mai sus, medicul – in acest caz, pediatrul – face legea. Diversificarea incepe, in general, pe la 5 luni. Si cele mai multe mame incep diversificarea bebelusilor lor cu cereale – borcanele de la farmacie. Numai mamele sarace incep cu legume, fructe, cartof dulce, banana.

Ca si la noi, lumea se baga in seama si iti da sfaturi: sa-i pui palarie de soare, sa-i dai si lui dulciuri ca „e copil”. Eu, insa, mi-am vazut mereu de ale mele: in primele trei luni i-am dat numai fructe si legume si lapte matern. Apoi am introdus ovaz si quinoa, apoi, dupa 1 an si doua luni, carne, faina, dar cumpatat.

Toma nu consuma dulciuri din comert, ci doar dulciuri facute de mine; incerc sa reduc zaharul pe cat posibil.

La capitolul miscare si sport, micutii de aici stau foarte prost. Oamenii se misca putin si se vaita mult. Femeile, prin natura religiei lor, nu-si arata corpul, asa ca nici nu depun vreun efort de mentinere a siluetei. Parcurile publice lipsesc cu desavarsire, iar copii alearga pe strada – cei saraci, sau prin malluri – cei bogati. Exista si cateva spatii verzi, cu greu le-am descoperit, unde mergem si noi in mod constant si umblam desculti.

Aici, ideea de de parenting e atat de noua, incat pare hilar s-o expun. Oamenii vorbesc unii cu altii, se copiaza, se tem si cedeaza multor compromisuri. Se consuma mult zahar, mult TV, mult aer conditionat, multe medicamente, mult digital – e un haos capitalist in care copiii nu sunt neglijati, dar sunt mult prea directionati.

Inainte de a incheia, iti fac un rezumat al parentingului pe care am ales sa il fac eu. 🙂

  • Mi-am spalat copilul doar cu apa in primul an de viata. Nu folosim cosmetice, nu ii dau cu nicio crema daca are vreo iritatie, ii las pielea sa respire.
  • Toma are aproape 3 ani si nu i-am dat niciun medicament. Daca e racit sau a facut vreo alergie, incerc sa detectez alimentul si sa-l scot din meniu. Cand e racit, bea apa cu lamaie. Iar daca are febra, doarme cate patru ore si isi revine.
  • Duc, sa zicem, un soi de parenting improvizat: fac ce-mi dicteaza mie inima, dansam, pictam, gatim, lipim, ne prostim, vorbim mult, nu avem televizor, nu-l expun telefoanelor/ tabletelor. Toma se uita la laptop, la desene animate alese de mine, frunzarim carti, spalam vase, cantam.
  • Despre vaccinare nu discut, fiindca nu-mi plac polemicile. Fiecare mama isi creste copilul cum crede, iar eu am ales varianta fara vaccin. Eu i-am facut lui Toma foarte putine vaccinuri; dupa 1 an, m-am oprit.

Evident ca in lumea asta a uleiurilor de bebelus, a antibioticelor, a laptelui praf si a borcanelor cu piureuri magice, a circumciziei din primele zile de viata, eu par o nebuna. Eu cred ca fac un parenting personalizat, nu neaparat din motiv de nesuprapunere pe realitatile cultural-religios-restrictive, ci pur si simplu pentru ca, de cand am devenit mama, m-am instrainat de tot ce mi s-a parut nenatural. Eu si familia mea ne ducem fericirea de pe o zi pe alta, fara prea multe griji.

Foto: arhiva personala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!