Exercițiu de bunătate. Cost: 0,00 lei
M-am născut la oraș, dar am copilărit la țară. Multe weekenduri și în special vacanțele de vară le-am trăit pe ulițele satului în care s-a născut tata, pe dealuri, cu gâștele și mai ales în drum, la joacă. Verile erau calde, frumoase și pline, le umpleam cu multe râsete, cu lapte dulce mâncat cu mămăligă rece, cu porumb copt și mere crude și acre, habar n-aveam de multe ori ce zi e, doar de oră îmi păsa, seara, ca să nu ratez desenele cu Sandybell.
Verile erau însă și foarte prăfoase și țin minte – și voi ține minte mereu – că la fiecare sfârșit de săptămână intram „la spălat”. Ne spălam noi, eu și soră-mea, și în celelalte zile, normal, la lighean, evident, dar sâmbăta, când venea mama de la oraș, era altă treabă: ne căuta de păduchi (da, uneori aveam 🙂 și, dacă aveam, ne dădea cu gaz), ne spăla bine de tot, chiar și cu peria, mai ales pe tălpi, căci umblam mereu desculțe, ne mai și muștruluia că iar sunt unghiile mari, de ce nu am avut grijă să ni le tăiem, ne împletea părul strâns și ne pregătea de duminică. Duminica, mergeam la biserică, împreună cu bunica, și purtam mereu cele mai frumoase haine, pantofi sau sandale de lac și o împletitură în spic.
De fiecare dată când ne băga pe noi la baia de sâmbătă, mama mai aducea din drum vreo doi, trei copii din vecini pe care îi spăla ca pe noi, copiii ei. Cum ne bibilea pe noi, de la tălpi la unghiile de la mâini, așa îi bibilea și pe ei. Iar la final îi îmbrăca și pe ei cu haine curate, de la noi. Nu mă deranja că mă spălam în același lighean cu alți copii din sat, români sau țigani, doar erau prietenii mei de joacă. Dar nu înțelegeam de ce face mama asta. De ce, în loc să termine treaba în jumătate de oră, pierdea și două ore ca să spele copiii altora. Și o făcea cu seninătate și cu drag, mereu.
Mai târziu, când am intrat la școală și ajungeam mai rar la țară, am văzut că mama și-a păstrat obiceiul. Uneori aducea de la căminul de copii din oraș câte o fată pe care o spăla, o pieptăna, îi tăia unghiile și o îmbrăca frumos, apoi îi dădea de mâncare, la aceeași masă cu noi. Fata mergea apoi înapoi la cămin, noi rămâneam acasă.
Rareori am văzut-o pe mama să dea bani săracilor. Poate și fiindcă nu ne dădeau niciodată banii afară din casă. În schimb, toată viața am văzut-o dând din timpul ei pentru alții. O văd și acum, când, în multe zile, e obosită și nu mai poate, tot face asta zilnic, cu oameni cunoscuți și mai puțin cunoscuți.
Nu am întrebat-o niciodată pe mama de ce. De ce și-a dat mereu din timpul ei unor străini, unor oameni care nu făceau parte din familia noastră. Știm că așa e ea și o lăsăm să fie așa.
Târziu de tot, pe la 30 de ani, am înțeles ce simte mama când face un bine.
Prima dată când am simțit că fac un bine care chiar contează și cântărește mult a fost la Colectiv. Și nu a fost un bine material, căci eu, la Colectiv, nu am donat nici măcar un leu. Cumva, imediat ce s-a întâmplat tragedia, ceva puternic din mine mi-a pus mâinile și inima în mișcare. Pentru câteva săptămâni, mi-am pus viața și zilele în așteptare și mi-am folosit timpul pentru niște oameni pe care nu-i știam. Pe unii nu am apucat să-i cunosc și nici nu mai am cum să o fac.
Am înțeles deci, la 30 de ani, ce simte mama când face un bine: se simte om. Om cu adevărat, om dintre oamenii care își amintesc că nu sunt singuri pe lume, că pot da o mână de ajutor fără a aștepta ceva la schimb. Se simte om cu rost, care împarte dragoste fără să aștepte osanale.
Să faci bine e în tine. E minunat să poți ajuta cu bani, e minunat dacă poți. Dar nu e cu nimic mai prejos să ajuți cu timp din timpul tău, cu vorbe din vorbele tale, cu gând bun din gândurile tale cele mai curate. Să faci bine – în loc să faci rău sau să stai pe margine, cu mâinile în sân, așteptând să facă alții – e ușor de tot. Chiar e ușor. Uneori durează câteva secunde. Bucuria e însă infinit mai de durată.
***
V-am povestit despre mama nu pentru a o lăuda aici, fiindcă știu că nu-i place (și sper să rateze acest articol), ci fiindcă vreau să vă spun despre o campanie despre care am aflat și eu de curând, o campanie care te ajută să faci #ExercitiideBunatate care nu te costa bani.
Este vorba despre campania „Te costă 0,00 lei să ajuți un copil”, cea de-a 6-a ediție a campaniei de responsabilitate socială PROFI, care se desfășoară din 28 august până la 15 octombrie și prin care se donează 1.500.000 de lei unor ONG-uri dedicate copiilor.
Practic, ca să faci bine, trebuie să donezi un pic din timpul tău, câteva minute doar, după ce îți faci cumpărăturile, alegând ce ONG vrei să ajute PROFI în numele tău și scanând bonul de cumpărături în oricare dintre cele peste 600 de magazine din țară. Cei 1.500.000 lei se vor împărți proporțional cu numărul punctelor alocate de clienți prin votarea la info-chioșcuri și vor ajunge la șapte ONG-uri în luna noiembrie.
Proiectele pe care tu le poți sprijini (între 28 august și 15 octombrie, cât durează campania), doar scanând un bon de cumpărături sunt:
Natura – cel mai bun Prof (Organizația Națională Cercetașii României),
Caii pot ajuta copiii cu autism (Asociația Descoperă Natura),
Învăț, să nu fiu sărac (Fundația FARA),
Festivalul Drepturilor Copilului (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil),
One World România la școală (Asociația One World România),
SOS Centre de consiliere și sprijin pentru copii și părinți (SOS Satele Copiilor România),
Performanță socială prin sport (Fundația Special Olympics).
Recunosc, nu fac, de obicei, cumpărăturile la PROFI, însă acum voi merge special pentru acest mic exercițiu de bunătate. Nu sunt decisă însă ce ONG să aleg, dar voi căuta proiectele înainte.
Be happy & nice,
Oana
Foto: arhiva Happytude.ro
Leave a Reply