#VeronicaPeCamino. Ziua 1. Durerea si frumusetea inceputurilor

Veronica Soare, omul care ma inspira mereu sa fac bine, a plecat intr-o calatorie fantastica. Pe Camino de Santiago. O asteapta o calatorie lunga, de 33 de zile si 880 de km de mers pe jos, cu rucsacul in spinare. Aventura a inceput ieri, 6 iunie, si tot atunci au inceput si apara si primele povesti, primele imagini, primele ganduri de la drum.

Va invit sa cititi, zi de zi, aventura Veronicai #peCamino, si aici, pe blog. Si totodata va rog, daca vreti si daca puteti, sa o sustineti pe Veronica donand pentru Asociatia Inima Copiilor. Dincolo de orice, calatoria Veronicai este un minunat proiect de voluntariat care isi propune sa stranga fonduri. Pentru inimi. 🙂

 

Si acum povestea din #ziua1. 

 

5:47. Deschid ochii si vad ca s-a luminat de ziua. Azi-noapte am adormit inainte de zece, scriind un mesaj.

Astept ziua asta De multa vreme. Sa ma trezesc si sa ma pregatesc pentru prima zi de #minunipeCamino. Dimineata mea incepe la baie, unde ma intalnesc cu un baiat care a sosit dupa ce am adormit eu. Nu-l cunosc, dar impart cu el mostra mea de pasta de dinti. Pe Camino nu aduci tot tubul, doar cat iti trebuie.

Ceilalti colegi de camera dorm, dar pe cand ma intorc s-au trezit. Fiecare cotrobaie prin rucsac, e cor de fosnet de pungi. Toate lucrurile ne sunt asezate in pungi si pungute. E amuzant si enervant.

veronica pe Camino

6.45. Ies pe usa albuergue-ului in care am innoptat. Am emotii. In cateva minute incepe drumul meu. Pana la Roncesvalles exista doua variante de drum: una usoara, una dificila. Una pe sosea, alta prin munti. Una care nu iti ofera spectacol in fata ochilor, cealalta care te rasplateste pentru efort. Ghiciti pe care am ales-o. 🙂

n fata biroului pentru pelerini din localitatea franceza Saint-Jean-Pied-au-Port, locul din care multi pornesc pe Camino de Santiago, ma intalnesc cu Adeline, o suedeza despre care voi afla mai multe in urmatoarele doua ore. Ne-am cunoscut aseara pe stradutele inguste si aglomerate ale oraselului dintre dealurile Pirineilor si ne-am dat intalnire, sa pornim impreuna. Are 24 de ani si a decis sa vina pe Camino acum doua saptamani, cand si-a dat seama ca nu va gasi curand o slujba ca jurnalist si nu mai vrea sa lucreze ca vanzatoare intr-un magazin. E foarte vesela, sparge putin linistea acestei dimineti. Mergem impreuna o buna bucata de vreme, apoi ea o ia inainte, ne-am gasit ore tarziu, la cazarea de azi.

 

Inceputul drumului a fost foarte greu. De la Saint-Jean-Pied-au-Port pana la Roncesvalles, de unde va scriu acum, sunt 25 de km intre care exista un singur popas unde poti manca sau bea cafea, dupa primii 8km, la Orisson. Adevarat va spun ca imi trecea prin minte, urcand si tot urcand, sa ma opresc la Orisson. Mi-am pus singura ziduri spunandu-mi ca nu am sa pot, dar uite ca am putut.

 

Repede dupa pornire am inteles ca esti singur pe Camino doar daca vrei sa fii singur pe Camino. Oameni apareau mereu si te depaseau, zambind si urandu-ti traditionalul Buen Camino. Pe unii ii revezi mai tarziu, pe altii poate nu ii mai intalnesti niciodata. E ceva special in aceste intalniri de care te bucuri exact asa cum sunt, fara sa vrei mai mult de la ele. Sigur, cu unii te imprietenesti repede Pe Facebook, se intampla. 🙂

 

Am fost impresionata de gestul unui domn spaniol care s-a oprit desi se vedea ca are un ritm, sa imi arate cum sa folosesc betele de trekking astfel incat sa ma ajut, nu sa imi fac viata mai grea. Apropos, daca vrei sa strabati Camino pune pe lista si betele astea, ajuta enorm. 48 de euro bine cheltuiti aseara intr-un magazin din Saint-Jean-Pied-au-Port.

Multa lume frumoasa am intalnit azi. Pe Maria si Louisa din Danemarca, am inceput discutia cu ele de la adidasii mei Salomon, personalizati cu inimi. Ne-am tinut companie o vreme, au vrut sa stie despre Inima Copiilor si si-au notat detalii, ca sa doneze si ele. Ain’t that great? 🙂

 

Pe Benny din Belgia, bucatar si profesor, care m-a intrebat cum ma cheama si cand i-am spus mi-a raspuns, bucuros: ah, si pe sotia mea o cheama Veronica. 🙂

 

Pe Ian si Maria din Polonia, un cuplu de aproximativ saizeci de ani, entuziasmati sa afle ca sunt romanca. Ian are origini romane, bunicii lui din partea tatalui au fost romani. Le-a placut vizita in Romania si nu pridideau sa spuna ca romanii sunt extraordinari. Mi-a placut mult de ei, am batut impreuna o bucata de drum, iar acum sunt in paturile de alaturi din albergue.

Damiano, un domn italian, care strabate Camino pe bicicleta, m-a facut sa rad. Unii oameni au acest feature inclus.

 

Foarte incantat sa afle si el ca sunt romanca, mi-a povestit despre fata care ajuta la curatenie la el acasa. M-am bucurat sa vad ca un italian vorbeste atat de frumos despre un roman. Probabil a luat-o inainte, ca nu ne-am mai gasit la albergue, desi ne-am propus. Bine, suntem 180 ?

 

Pe Joseph, un francez de 74 de ani, l-am intalnit prin padure. Merge singur de trei saptamani, a pornit din Le Puy, de unde locuieste el, in centrul Frantei. Isi propune sa ajunga la Santiago. Pe el nu-l mai dureau picioarele asa strident, dupa atata vreme. Merg incet, dar sigur, imi zice si ne despartim cu un suras. Buen Camino!

 

Oameni. Camino e despre oamenii pe care ii intalnesti. Parca fiecare iti da ceva, iti lasa ceva. Continui sa mergi si sa vezi sau sa revezi oameni. Am priceput asta din prima zi. Nu esti niciodata singur pe Camino.

 

M-am simtit un pic singura azi, prin padure. E amuzant ca mi-am tot zis ca mie mi-e frica de padure, dar uite ca dupa ce toata ziua am fost cu cineva fiiix in alea doua portiuni de padure de azi – una de vreun km, alta de 3,5 – am fost singura cuc. In a doua au fost cateva momente in care m-am luptat un pic cu frica. Am invins-o. 🙂

 

Asa cum mi-am invins si durerile. Ultimii 5km au fost dificili. Ma durea fiecare pas. Dupa ce am urcat atat am aflat ca la coborare e si mai greu.

Si intr-un final, dupa 25 de km facuti in vreo noua ore, am ajuns in Roncesvalles, un orasel de doar 30 de locuitori, dar care adaposteste doar in hanul municipal 183 de oameni. Am sarit cu picioarele direct in apa raului de la intrarea in oras.

Veronica Soare si minuni pe Camino (5)

Apoi, in cativa metri, imposibil sa nu-l gasesti, am ajuns la albuergue municipal, un han in care am vrut sa stau, sa traiesc cu 40 de oameni intr-o camera. Interesant, sa vedem cum trece noaptea printre sforaituri.

In timp ce scriam s-a stins lumina. La zece fix, asa cum esti informat peste tot. Cine nu-i im pat se descurca cu lanterna, iar cine nu e inauntru ramane pe dinafara. Reguli stricte.

 

 

 

Veronica Soare si minuni pe Camino (4)

 

Foarte simpatic locul. Curat, spatios. 12 euro bine cheltuiti, cum spun eu.

 

De cum am intrat o doamna a venit la mine, s-a prezentat si m-a indrumat. Ceva mai tarziu am aflat ca sunt o gasca de opt olandezi, au aproximativ 65 de ani, au strabatut Camino mai demult si timp de doua saptamani sunt voluntari in acest refugiu. Mi-au dat idei.

 

Inteleg ca e unul din cele mai faine albuergue din calatorie. Ce bine ca am poposit aici! O masa pe care poti lasa ce nu mai ai nevoie sau poti lua ce ai, o sala curata unde sa iti speli rufele, o camera, la intrare, unde sa iti pui ghetele cu care ai umblat, oameni care la bucatarie impart cu tine salata preparata cu ingrediente luate din satul vecin, ca aici nu exista. Mi-a placut. Asa ca si eu am simtit ca, vazand o tipa cu piciorul umflat, scrantit la coborare, sa ii dau fasa mea elastica si niste crema buna. Voi avea nevoie de ele, candva pe drum? Poate, dar sigur voi gasi pe cineva sa faca la fel pentru mine. Asta e spiritul Camino.

 

Iar eu abia incep sa ii prind gustul. Prima zi a fost dureroasa fizic, dar atat de plina in ceea ce nu se vede incat ma gandeam, singura prin padure, ca desi ma dor toate in ochi imi straluceste soarele.

 

Nu uitati ca puteti sprijini aceasta calatorie cumparand simbolic pasi pe http://inimacopiilor.galantom.ro/minunipeCamino.

 

Pe Veronica, fata care a plecat pe Camino cu inima deschisa, pentru Inima Copiilor, o puteti urmari pe pagina ei de Facebook, pe blogul ei, minuni.ro, si aici, pe Happytude.

Veronica Soare si minuni pe Camino (2) Veronica Soare si minuni pe Camino (1)

Veronica Soare si minuni pe Camino (3)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!