#LeLike. Teatru la 50 de metri inaltime, deasupra Capitalei

Daca era un regizor care sa puna in scena o piesa de teatru la 50 de metri inaltime, in Romania, in premiera, nu se putea sa nu fie Chris Simion. Si nu spun asta fiindca o cunosc, ci fiindca stiu ca ea e unul dintre regizorii care chiar pun pret pe faptul ca teatrul trebuie sa fie cu adevarat o experienta.

Fascinatia lui Chris Simion pentru teatrul altfel s-a intalnit cu ideea lui Ovidiu Barbier, Manager Dinner In The Sky Romania, iar de aici a venit stirea #LeLike: in premiera mondiala, duminica, pe 30 august, platforma Dinner In The Sky a gazduit prima piesa de teatru jucata la inaltime, „Te iubesc! Te iubesc?” (cu Corina Moise, Dan Radulescu si Manuela Harabor in distributie).

Piesa a fost jucata pentru 22 de persoane (care au stat pe scaun, asa cum se sta la un spectacol, dar nu oricum, ci legate cu centuri de siguranta mai ceva ca in avion 🙂 ), dar a fost vazuta live, pe un ecran aflat in Piata Revolutiei (unde s-a aflat platforma intre 28 si 31 august), si de alte cateva zeci de persoane aflate la sol.

Eu vazusem piesa lui Chris, asa ca nu am mers la spectacol. Insa cu doua zile inainte de spectacol, am urcat  pe platforma Dinner In The Sky – a fost prima iesire mai lunga fara David, dar m-am descurcat foarte bine 🙂 – impreuna cu alti colegi jurnalisti si bloggeri. Invitati la un pranz tarziu (multumesc, Laura!), ni s-au pus in fata niste paste carbonara – o minunatie – facute de Hilton Chefs si un pahar de vin Feteasca Regala 2013 (an bun! 🙂 ).

Mie imi place teribil sa zbor cu avionul, deci sa stau la 50 de metri nu a fost o problema. Atata doar ca e ciudat sa stai pe un scaun suspendat, fara nimic sub picioare, nici macar o podea falsa; un scaun care se si misca un pic daca bate vantul. Ma rog, si mai e ciudat cand te uit in jos si vezi ca nu e nicio saltea, in caz de. Dar daca ai incredere in soferul macaralei care ridica platforma (multumesc, domnule Dan!), e bine.

Experienta merita traita – e frumos  sa privesti orasul de sus in timp ce te bucuri de un vin, savurat in aer liber, la propriu. Si e de preferat sa faci asta cu cineva drag, ca sa fie si mai si. Eu, una, n-am nicio sansa cu un partener care ia pastile si siropuri inainte de fiecare plecare cu avionul. 🙂

 

PS: Pentru ca stiu ca multi dintre voi sunt curiosi cat costa o astfel de distractie, las aici si preturile: Dinner In The Sky – 650 lei/persoana, Breakfast In The Sky – 350lei/persoana, Theatre In The Sky – 650 lei/persoana.

 

Foto: PR

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *