Noi nu vom mai fi niciodată așa

Mă uitam la ei și mă vedeam pe mine, de fapt, pe noi, acum șapte ani aproape. Tandri, mereu de mână, în alint, cu timp mult și niciodată pe fugă, cu poftă și cu spațiu de stat degeaba, doar îmbrățișați, pur și simplu, sorbindu-ne din ochi și vorbind cu atingeri, zâmbitori, relaxați, îndrăgostiți, nerăbdători să fim iar singuri, acasă, la ritualurile noastre în care nu mai e loc de nimeni.

Mă uitam azi, în prima zi din an, la prietenii noștri și mă vedeam pe mine, de fapt, pe noi, înainte de a fi părinți. Îmi plăcea de noi. Îmi place și acum, dar uneori parcă îmi place mai mult cum eram în „cealaltă viață”. Și mi-e dor.

 

Și apoi, când am ajuns acasă, spre seară, i-am zis: „Noi nu vom mai fi niciodată așa, nu?”. Aveam un copil în brațe și pe celălalt îl supravegheam la spălatul pe dinți. „Noi nu vom mai fi niciodată doar noi cu noi și atât.”

 

 

Nimeni nu-ți spune, înainte de a deveni părinte, că, după ce se întâmplă asta, pierzi o bucată din tine, chiar dacă, la schimb, primești o alta. Și nu e neapărat rău, dar uneori ți se poate părea că nu e nici doar bine. Căci obosești și mai ales ți-e dor.

 

Nu-ți spune nimeni că nu vei mai avea relaxarea și timpul de la început, oricât de relaxat părinte ai fi – și noi cam suntem niște părinți relaxați. Că vinul, cafeaua, omletele, ieșirile, vacanțele, aniversările, petrecerile sau serile cu ploaie nu vor mai fi așa cum le știai și cum nu le apreciai cu adevărat atunci, înainte.

 

Nu-ți spune nimeni că zilele și nopțile și, în general, toată viața ta va fi un carusel care nu se va mai opri niciodată. Și că uneori, de cele mai multe ori, viteza cu care te învârți și lucrurile pe care le vezi te bucură, dar alteori, nu de puține ori, te ia amețeală, ți se pune un ghem în stomac și nu vrei decât să te oprești puțin.

 

Nu-ți spune nimeni nici că-i important să ai grijă nu doar să te zbați să fii un părinte bun, ci și să te zbați să nu uiți să rămâi un iubit bun. Să îți amintești mereu că, înainte de a fi părinte, ai fost partener, iubit, om-jumătate.

 

Nu-ți spune nimeni, nici mama, nici sora, nici măcar prietenii tăi căsătoriți cu cinci ani înainte, că e obligatoriu să ai grijă nu doar de cele 40 de minute de joacă, zilnic, împreună cu copilul, ci și de cele (măcar) 10 minute de alint cu iubitul.

 

Toată lumea are grijă să te amenințe că fericirea copilului tău depinde de cât de dedicat îi ești, dar nimeni nu-ți spune că fericirea ta depinde și de omul tău și de bucuria lui când reușești să nu-i dai ignore total, că doar tu ești mamă.

 

Nimeni nu-ți spune, înainte de a face copii, că mai important decât alăptarea, diversificarea, mersul și vorbitul copilului tău este aducerea aminte constantă a faptului că ești, înainte de toate, omul de care s-a îndrăgostit cândva un alt om. Iar asta trebuie să rămână, chiar dacă între voi doarme acum un pui de om. Sau poate dorm chiar doi.

 

 

Mă uitam azi la prietenii noștri și m-a pălit un dor de mine, de fapt, de noi, înainte de a avea copii. Și nu-i vorba aici că nu-mi iubesc copiii, ci e vorba că sunt momente în care aș vrea să pot da timpul înapoi, măcar cât să trăiesc din nou o jumătate de zi de „noi singuri”.

 

 

 

Be happy & nice și nu uitați de voi,

Oana

 

 

Foto: arhiva personală

2 Comments
  • Miruna
    January 2, 2019

    Ba da, o sa mai fiti doar voi doi singuri, cand copiii vor creste si vor pleca de acasa. Cafeaua, omletele, serile va vor apartine din nou. Totul e cine rezista pana acolo.
    ❤️

    P.s. Noi si dupa ce ne-am casatorit, cand veneam acasa in Romania, dormeam fiecare la parintii lui. Ca sa ne dam intalnire la cafele, sa ne imbracam separat, sa ne dam cu un parfum-surpriza. Mi se facea dor si de cate un rendes vous din asta, fara ca el sa ma vada in chiloti de dinainte.

    La multi ani,
    I know what you mean.

  • Madalina
    January 2, 2019

    Aceleași lucruri le simt și eu uneori; ma gândesc cât timp aveam înainte de copii și cum îl pierdeam aiurea.
    De 3 luni de când avem și gemenele, mi se pare ca atunci când aveam doar 1 copil aveam o mulțime de timp liber și ma plangeam aiurea :))
    Și toate astea ma fac sa conștientizez ca apreciez ce am doar când nu-l mai am.
    Așa ca anul asta l-am început cu un deplin sentiment de recunoștință (e prima oara când chiar simt asta, când nu o zic doar rațional), și îmi doresc sa îmi păstrez aceasta stare tot anul 🙂
    Și da, e al naibii de greu in zilele noastre sa nu resimți presiunea socială de a fi și mama perfecta, și soția perfecta, și profesionistul perfect și si si …

    La mulți ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!