#MamaInAltaTara. Ce a invatat Alexandra despre parenting in Grecia

Alexandra, al doilea personaj din seria #MamaInAltaTara (prima poveste o gasiti aici) traieste in Grecia de aproape 8 ani, iar de 5 ani si jumatate este mama.

“M-am mutat aici din motive strict amoroase, un fel de saptamana oarba in care am impachetat totul intr-o valiza si mi-am schimbat domiciliul din Viena cu unul pe insula Evia din Grecia. Soc cultural? Putin spus. Mai ales in clipa in care l-am nascut pe baietelul meu. Incerc sa ma adaptez (mereu am crezut ca asta e punctul meu tare), sa ma bucur de familia mea si de ce am in jur. Si pe cat se poate, sa nu fiu carcotasa :)”

Iata care sunt cele mai importante #10LucruriDespreParenting pe care Alexandra le-a invatat in Grecia:

 

1. SARCINA si NASTEREA. Am avut parte de primul soc atunci cand am aflat ca sunt insarcinata. Dupa prima vizita la medic, cand ne-a fost confirmata sarcina, am plecat cu un teanc de hartii: retete pentru tot felul de vitamine si suplimente, trimiteri pentru analize – chestie care s-a repetat in fiecare luna, timp de opt luni –, teste peste teste, inclusiv unul ce in alte tari se face doar femeilor peste 35 de ani si doar in cazul in care sunt suspiciuni ale unor eventuale probleme. Am facut vizite lunare la un medic privat. Pentru ca sistemul de sanatate de aici e mai praf decat cel din Romania, nici nu s-a pus problema sa nasc la un spital de stat (din fericire pentru mine, am avut noroc sa dau peste un medic minunat, care nu a adus in discutie cezariana, foarte la moda si aici).

Nu pot vorbi in numele altora si nu pot generaliza, insa pe noi prima sarcina ne-a costat destul (si vorbesc aici si in numele prietenelor mele cu care am discutat despre asta). Fiecare intalnire cu medicul ma costa 50 de euro (medic privat, care nu lucreaza cu Casa de Asigurari), setul de analize undeva la 20-30 de euro (doar unele analize erau “decontate” de catre Casa de Asigurari). In prima luna de sarcina am platit in jur de 30 de euro prima vizita la farmacie, apoi m-am oprit din luat vitamine si suplimente (la indemnul medicului ginecolog din Romania). Nasterea (naturala) la un spital privat a costat aproximativ 4.000 de euro, plus 500 oferiti doctorului pentru ca a fost atent.

Habar nu am care-i procentul cezariana/ nastere naturala, dar, daca ma iau dupa mamele din jur, 3 din 10 nasc natural. Restul – pe motive de genul probleme cu ochii, vreau data de nastere X, nu mai am rabdare, scap mai repede – aleg cezariana. Asta depinde insa foarte mult de medic: sunt medici carora le convine – costa si mai mult!, dar sunt si medici, ca al meu de exemplu, care discuta despre cezariana doar in clipa in care sunt probleme.

 

2. ALAPTAREA. Cand vine vorba de alaptat, putine sunt aici mamele care o fac peste sase luni. Foarte putine chiar. Iar cele care indraznesc sa depaseasca acest prag (am o prietena care alapteaza un copil de aproape 3 ani) trebuie sa suporte presiunea celor din jur. Concediul de maternitate este oricum scurt de tot (cateva luni) si nu sunt multi care incurajeaza alaptarea in conditiile astea.

Pe mine moasa m-a incurajat foarte tare sa alaptez (doctorul meu lucra cu o moasa – fiecare medic are una sau doua –, o femeie deosebita). Asistentele insa mi-au facut sederea in spital un cosmar si vorbim acum de un spital privat cu pretentii. In prima seara, cand nici nu stiam bine ce trebuie sa fac exact, mi-au aratat asa, pe fuga, iar noaptea, cand mi-au adus copilul care plangea, dupa ce nu l-am putut linisti, mi-au dat o sticluta de lapte praf. In general, grecii isi hranesc copiii cu lapte praf, iar dupa un an, cu lapte din conserve, condensat (i-am dat si eu baietelului meu, la recomandarea pediatrului, pentru ca ma oprisem din alaptat din motive prostesti, recunosc acum, si a facut o minunata alergie). Nu rar mi-a fost dat sa vad copii de trei, patru, cinci, chiar sase ani care inca beau seara si dimineata lapte cu biberonul.

 

3. COPILUL, UN BUN COMUN. Fiecare are dreptul sa-ti spuna cum sa-ti cresti copilul, toti au un sfat si ceva de zis. Majoritatea tine la traditii si superstitii – putine mame ies din casa in primele 40 de zile de dupa nastere si apoi doar dupa ce le citeste preotul o rugaciune. Am avut in jur persoane care nici numele copilului nu l-au rostit cu voce tare pana la botez. Eu am avut noroc insa de o soacra nebagacioasa si de o familie care ne-a respectat limitele. Copiii de aici sunt crescuti, de regula, de bunici, pentru ca mamele se intorc repede la lucru – atatea familii care locuiesc sub acelasi acoperis ca aici, la etaje diferite, ce-i drept, rar mi-a fost sa vad!

Societatea e inca destul de traditionalista. Eu insa am parte de un sot si un tata foarte implicat. Si cei din jurul nostru sunt la fel. Acum vad tot mai multi tatici la locurile de joaca, in parc, pe strada, cunosc chiar un tata care sta acasa si-si creste copii pentru ca mama are un job mult mai bine platit. Este un fenomen nou ce ia amploare; generatiile trecute de tatici nu prea aveau treaba cu cresterea copiiilor.

 

4. NUMELE. Este un alt subiect problematic. De obicei, primul nascut, daca este baiat, primeste numele socrului mare. Daca e fata, numele soacrei mari. La al doilea copil, mama alege numele copilului – in cele mai multe cazuri, numele parintilor ei. La noi a fost simplu: sotul meu voia ca pe fiul nostru sa-l cheme Ioannis (ca pe tatal sau), iar eu voiam sa-l cheme Ioan (ca pe bunicul meu). S-a nimerit asadar sa vrem acelasi lucru, dar in limbi diferite. Altii au ajuns insa in prag de divort din cauza numelui si nu, nu glumesc.

In general, se pune un singur nume. Daca-i de baiat e mare mandrie. Acum parca s-au mai relaxat cu primul nascut, dar la tara inca e musai, musai sa ai si un baiat.

 

5. HRANA. Cand vine vorba de diversificare in Grecia, toti au ceva de spus. Cand pediatrul mi-a recomandat, la cele 4 luni ale pruncului, sa incep diversificarea cu o crema din praf de orez cu gust de vanilie, am crezut ca glumeste. Nu glumea, doar ca eu am refuzat categoric. Dar ca mine nu sunt multe mame. Aici copiii cresc dupa principiile “grasut e frumos” si “lasa-l mama sa manance acum cat e mic, ca sa creasca!” Ma ingrozesc de fiecare data cand ajung la locul de joaca si vad cum sunt urmariti cei mici cu tot felul de gustari, ma ia cu dureri de cap cand aud de la Ionut ce mananca ai lui colegii de la gradinita. Asta e singurul subiect din cauza caruia m-am certat cu bunica fiului meu, care insista ca e nevoie sa aiba ceva in stomac, orice, chiar daca nu e flamand.

Sunt multi, foarte multi copii deformati efectiv. Traiesc cu chipsuri si sucuri si biscuiti si ciocolata. Odata am mers la plaja, pe o plaja de obicei pustie, si era o famile cu vreo patru copii. Timp de patru ore cat am stat acolo i-au tot hranit, aveau inclusiv ciocolata intr-un borcan pe care le-o ungeau pe cozonac! Iar la gradinita e ingrozitor din punctul asta de vedere. Acolo a aflat copilul meu ca exista iaurt cu ciocolata si clatite cu ciocolata si cozonac cu ciocolata – toate astea pentru gustarea de la ora 10.00, la care el mananca, de regula, fructe sau un iaurt simplu. Cand e ziua vreunui coleg, ma pregatesc psihic pentru ce urmeaza. La ultima aniversare, copii au inceput ziua cu sarbatoritul care le impartea chec cu ciocolata, apoi au mancat tort cu ciocolata si au primit acasa un pachet de caramele si bomboane pe bat. Plus un suc la cutie.

 

6. VACCINURILE. Sunt un MUST. Nici nu se pune problema sa nu le faci. Vorbim acum de o tara care are farmacii la fiecare colt de strada si in care orice medicament, inclusiv antibioticele, se vinde fara reteta. Pediatrul meu imi povestea disperat ca are cazuri de copiii care nu mai raspund la niciun tratament din cauza ca parintii i-au tratat dupa ureche si din auzite.

 

7. EDUCATIE CU PALMA. Mama grecoaica e definitia mamei protectoare. Serios. Prin perindarile mele prin lume nu cred ca mi-a fost dat sa vad atatea mame stresate sa nu cada copiii, sa nu se loveasca, sa nu se murdareasca. Ba da, am mai vazut in Romania. 🙂 Pana si ce aud prin parc, parca tot de tara-mi aminteste: “daca nu vii acum la mine, te las aici”, “ai grija sa nu cazi, ca te lovesti”, “nu mai alerga, nu sari”, NU, NU, NU.

Daca vreun parinte mai scapa cate o palma pe vreo ceafa de copil, nimeni nu o sa spuna nimic. De obicei, mama a avut motiv s-o faca; si cu siguranta se va gasi cineva care sa-ti dea o mana de ajutor. Am patit si eu de cateva ori, cand copilul facuse o criza de nervi, sa aud oameni care-mi dadeau sugestii: “Trage-i una sa se potoleasca!”, “Spune-i ca mi-l dai mie daca nu tace!” si alte minuni. De cele mai multe ori insa se opresc in clipa in care aud ca vorbesc alta limba. “Strainele astea nu stiu nimic!” – oh, si de cate ori mi-a fost dat sa aud si asta.

 

8. RELATII CALDE. Se intampla sa primesti sfaturi si pe strada sau in parc. Oh, si inca cum! De la “vai, ce slab e! Nu mananca?” pana la “O bataie la fund si sa vezi cum se linisteste”. Oamenii sunt foarte prietenosi, intra in discutie usor, nu li se pare ciudat sa te apropii si tu de copilul lor sa-l mangai de exemplu. Sau sa vorbesti cu el. Eu vorbesc acum din prisma experientelor mele intr-un oras mic, in Atena totusi oamenii nu te prea baga in seama.

 

9. GRADINITA. Toti parintii vor ce-i mai bun pentru copiii lor, chiar daca asta inseama gradinita cu tot felul de specializari si doar cate o ora de joaca libera pe saptamana. Gradinita cu ore de computer, fotografie, limbi straine, dansuri, citire – inghesuiala mare, chiar daca taxele sunt absurde. Ideea de joaca si copilarie e pusa la coada, important e ca piticii sa fie ocupati, sa nu se plictiseasca. Nu exagerez, am trecut prin episoade crunte in vremea in care cautam gradinita pentru Ionut.

Toti parintii incerca sa amane cat mai mult mersul la cresa/ gradinita din motive de boala. In clipa in care intra in colectivitate, clar, copiii se imbolnavesc, asa ca, zic grecii, cu cat mai tarziu, cu atat mai bine. Anul pregatitor (de dinainte de inceperea scolii) este obligatoriu, asa ca multi asteapta pana atunci. Eu l-am dus pe baietelul meu de la 2 ani si jumatate la un fel de gradinita de stat cu program scurt – de la 9.00 la 12.00; acolo se juca si interactiona cu alti copii (cat sa termin eu ce aveam de facut). S-a dovedit a nu fi o alegere inteleapta (faceau un fel de armata cu ei acolo) si l-am mutat la o gradinita privata. Platesc 150 de euro pe luna, nu primeste nimic de mancare si sta maximum cinci ore.

In oraselul in care locuim noi (la o ora distanta de Atena), cea mai scumpa gradinita privata costa undeva la 300-350 pe luna (este cazul celei despre care povesteam, gradinita cu o ora de joaca libera pe saptamana). Gradinitele de stat (pana la anul pregatitor) sunt gratuite, dar trebuie sa indeplinesti o serie de criterii ca sa fie acceptat copilul acolo. Noi am ales sa continuam cu gradinita privata si pentru anul acesta, pentru ca au un sistem relaxat si centrat pe invatare prin joaca, dar mai mult joaca. 🙂

 

10. CLIMA, UN DUSMAN. In Grecia, iarna nu-i ca vara. In primul rand, in sezonul rece, nu vezi picior de copil pe-afara. Vara, parcurile incep sa se populeze dupa ora 10 seara si nu-i nimic ciudat daca vezi copiii treji si jucandu-se pe strada la ora 2 dimineata. Iarna insa, hibernare. Dusmanul tuturor e curentul – mai bine ne trec toate apele decat sa ne doara apoi urechile. Vantul este un alt motiv de stres. Daca bate prea tare, toata lumea sta in casa! Daca ploua, clar, nu iesi. Asadar, in majoritatea zilelor de iarna, cand sunt nori si conditii de ploaie, prin parcuri bate vantul si la propriu, si la figurat; toata lumea se muta in locurile de joaca indoor, care sunt pline ochi.

 

“Stiu, toate cele de mai sus suna destul de trist. Aici am ales sa traiesc si nu, nu vreau sa plec. Uneori insa am momente in care-mi vine sa-mi iau lumea-n cap. Avantajele insa sunt multe. Copilul meu are parte de aproape opt luni de vara pe an, mare langa casa si soare cat cuprinde. Mancare buna si un ritm de viata cu totul altfel. Prietenii de care ne-am inconjurat sunt ca noi si pana la urma cred ca asta-i tot ce conteaza”, spune Alexandra.

 

*Pe Alexandra o puteti gasi pe blogul ei, ouzoland.com si pe Facebook, la Mame de Poveste.

 

 

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!