Lângă patul de spital. Iar. Pe bune

Cineva, acolo sus, nu doarme. Ba chiar aș zice că are un puternic simț al umorului, oarecum. Sau pur și simplu îmi arată cum stă treaba, de fapt.

Acum o săptămână m-a așezat pe un scaun lângă un pat de spital, într-un salon de spital neadevărat; am fost o punere în scenă într-un proiect caritabil care mișcă multe inimi (despre care am scris, atunci, aici). Acum, acel Cineva m-a adus într-un salon de spital adevărat. Azi nu-i nicio punere în scenă, nu mai sunt într-o vitrină dintr-o galerie din centrul orașului, sunt lângă un pat de spital pe bune. Patul e aproape la fel, același format, aceleași dimensiuni, aceleași așternuturi albe. Doar că-i alb, în timp ce patul de data trecută era roșu.

 

Săptămâna trecută, patul era gol. Am păzit un pacient imaginar.

De data asta, pacientul e copilul meu. Cel mic. Cristian.

 

Dacă nu aș fi stat pe scaunul MagicHOME, azi nu aș fi simțit ce simt. Azi aș fi fost speriată, debusolată și iar speriată. Dar sunt bine.

 

Copilul mic e bolnav. O laringită poate fi periculoasă dacă nu e tratată din timp, mai ales la vârsta lui, două luni, așa că am venit la spital de la primele semne de răgușeală. Nu-mi tratez copiii după ureche niciodată, e mai sănătos să întreb medicul. Și mai sigur.

 

Sunt într-un salon de spital de copii și-l păzesc pe al meu. Primește deja tratament, cu puțin noroc vom merge acasă repede. Și nu pot să nu mă gândesc, din nou, că sunt norocoasă că la noi e doar atât – o laringită observată din vreme.

 

Trebuia să fiu într-un alt salon, pentru sugari, să dorm pe scaun lângă patul lui mic. Dar, culmea, nu mai sunt locuri (!). Așa că am fost cazată într-un salon pentru copii mai mari, am primit un pat normal, voi putea dormi lângă micuț, și nu în fund, pe scaun (cum mi s-a întâmplat data trecută). E o mare șansă, deși nu pare.

 

În orice caz, ce voiam să zic e că sunt bine la cap, chiar dacă am plâns un pic de ciudă că micuțul trebuie să aibă branulă, să fie înțepat pentru analize (ca să se asigure medicii că e doar ceva viral, nu ceva bacterian). Sunt bine la cap pentru că mă gândesc că putea fi mai rău. Sigur, putea să nu fie deloc. Dar ce să fac eu dacă Cineva are chef de glume.

 

 

Aveți grijă de voi, be happy & nice,

Oana

 

 

 

Dacă vrei, citește și: 

Țintuiți pe scaunul rezistenței 

Ce-am căutat pe scaun? Să simt

În spital, ca în gară. Povestea unui taburet