Mamă de doi. Prima săptămână

În primele două nopți, m-am trezit cam la o oră, o oră și jumătate, cât să-l schimb, să-l hrănesc, să-l adorm. În următoarele două, trezirile s-au mai rărit, copilul a început să doarmă mai profund și mai mult de o oră, ba chiar și trei ore legate. În ultimele zile ale primei săptămâni, s-a trezit doar de două, trei ori pe noapte, iar eu am dormit bine, aproape odihnitor.

Prima săptămână ca mamă de doi a fost relativ ușoară, am dormit mai puțin nopțile (dar nu cine știe ce diferență față de înainte, doar ca și cum m-aș fi uitat la trei episoade dintr-un serial preferat, în miezul nopții și un pic după). Tare m-aș bucura să fie cel puțin așa și de acum încolo. Vom vedea. 🙂

Copilul cel nou e cuminte, doarme și mănâncă, mănâncă și doarme și nu prea plânge, deocamdată. Fratele lui mai mare a reacționat minunat la venirea în familie a puiului mic. Acum, deja îl caută dimineața, înainte să plece la grădiniță, îl caută după-amiaza, când vine, îi aduce din jucăriile lui, ba chiar îi pune în pătuț și mașinile de pompieri preferate. Îi face „inventarul” cât de des poate – doi ochi, două urechi, un nas, păr, picioare, mâini, picioare mici, degete mici etc., îl mângâie și vrea să-l țină în brațe. Când îl aude scâncind, mă cheamă: „Mami, bebe plânge, foame, lapte”. V-ați prins: plânge frate-său, să-i dau să mănânce. Dacă nu mă urnesc din prima, mă trage de mână și mă duce la pătuț.

Voi mai povesti despre cum a fost întâlnirea dintre cei doi frați, mai pe îndelete, într-un episod viitor. Acum vreau să scriu despre cum a fost prima săptămână pentru mine. 🙂

 

Am dormit mai puțin, dar mai mult decât în prima săptămână cu primul copil. M-am mai relaxat, nu l-am verificat de 100 de ori pe noapte dacă respiră, de exemplu, așa cum făceam cu David.

Nu am avut nevoie de somn ziua, ba chiar am avut forță și chef să lucrez.

Am lăsat copilul să doarmă în patul lui, și ziua, și noaptea. David a dormit numai în brațe în primele zile ale lui pe lumea asta.

Primele zile au fost mai grele și mai dureroase, acum simt că pot zbura.

Și nu numai că zbor, dar pot să îl țin în brațe pe David – oh, cât mi-a lipsit asta în ultima perioadă.

Am reușit să avem un start bun în alăptare și-mi doresc să ne meargă bine și în lunile următoare.

Am făcut deja câteva zeci de fotografii cu puiul cel mic. Va fi greu să egalez cu numărul mare de fotografii pe care i le-am făcut lui David, din aprilie 2015, când s-a născut, și până în prezent.

Am vorbit la telefon puțin spre deloc, în primul rând pentru a evita toate discuțiile care urmează după: și cum ai născut, natural sau cezariană?

Am băut apă. Multă apă, pentru toate lunile în care mi-a fost poftă să beau și nu am putut. (aici am povestit de ce nu am băut apă cât timp am fost gravidă)

Nu am mai mâncat câte un pachet de Oreo la fiecare alăptare, așa cum am făcut la David în primele două luni. 🙂

Am probat hainele de dinainte de a rămâne însărcinată. Îmi vin toate, dar parcă tot simt nevoia unei rochii noi.

La o săptămână de când am născut, am fix 10 kilograme în minus.

Am îngrășat copilul cu 200 de grame. Nu-i puțin lucru, să știți, chiar dacă 200 de grame înseamnă un pachet de unt.

Am plâns de bucurie.

Am plâns și din senin, de vreo două ori. Cel mai posibil, însă, e din cauza emoțiilor și a schimbărilor hormonale.

M-am bucurat de toate mesajele primite. Vă mulțumesc.

 

 

Be happy & nice, 
Oana

 

Foto: happytude.ro