Da, tată!

Da, tată, azi scriu pentru tine.

 

Sunt eu, unul din cei patru copii ai tăi, a doua ta fiică și singurul copil al tău care nu a plecat din țară. Ieri, la telefon, mi-ai zis din nou, e deja a mia oară, să plec, că sunt șanse mari să-mi fie mai bine în altă parte, că nu merită să stau aici și să mă enervez, când pot fi mai liniștită în altă țară. Și tot a mia oară ți-am zis că nu o fac. Da, tată, poate că mi-ar fi mai bine departe de țara asta care mă doare cu nedreptățile ei. Dar aș fi departe de tine, de tine și de mama, iar asta m-ar durea mai tare.

 

Da, tată, sunt fix ca tine. Încăpățânată, neobosită, mi-e ciudă să dorm, nu renunț, îmi place să muncesc, fac o sută de lucruri deodată, promit, bag mâna în foc, cred în oameni, le dau cel puțin trei șanse, plâng când mi-e dor, plâng când mi-e ciudă, zic că nu mai fac, dar apoi fac dacă mi se cere, îmi rup de la gură pentru străini, îmi pare rău când nu pot să ajut, las orice pentru aproape oricine, înjur cu năduf când sunt călcată în picioare, mă ridic din genunchi și o iau de la zero, fac orice pentru familie. Sunt ca tine întocmai și asta mă și enervează, dar mă și bucură. Sunt copia ta, doar că sunt femeie, nu bărbat, iar când tu nu vei mai fi pe lumea asta, vei trăi prin mine, asta știu sigur.

 

Da, tată, noi doi avem secrete. Și ție ți-am zis ce n-am mai spus nimănui. Și știu că pe unele i le-ai spus și mamei, dar știu și că pe unele le-ai ținut pentru tine. Ești omul meu și am știut asta de când mi-ai cumpărat prima pereche de pantofi cu toc, deși nu aveam voie atunci la tocuri,  „las-o, e mic, nici nu se vede”, i-ai zis mamei, și i-am păstrat. De atunci știu și de câțiva ani mai târziu, când m-ai întrebat: „Te-a făcut să plângi?”.

 

Da, tată, tu și eu nu spunem când ne e frică. Tu n-ai spus asta când ai intrat în operația de acum doi ani, eu n-am spus asta când am pierdut o sarcină, acum cinci ani. Dar privirea ta de atunci, de după, a fost fix ca privirea mea de după. Nu spunem când ne e frică, dar se vede în ochii noștri și ne place să fie cineva acolo care să vadă ce-i în ochii și în sufletele noastre și care să ne strângă în brațe pe nevorbite. Nu ne pricepem la vorbe și, cumva, amândoi credem mai mult în necuvinte decât în cuvinte.

 

Da, tată, ești omul care a văzut cel mai mult în mine. Uneori, chiar și când nu avea ce. Mai știi când m-ai înscris la lecții de vioară, crezând că am talent? Eu voiam să cânt din voce, dar tu erai convins că vioara mi se potrivește mai bine, mai ales că de solistă nu aveau nevoie la formație. Și am cântat la vioară de dragul tău, iar când nu am mai vrut, ție ți-am zis prima dată. Nu te-ai supărat, deși vioara costase o avere. Și apoi, când eu am vrut la Jurnalism, tu ai făcut ca mine și ai fost primul care a crezut că voi reuși.

 

Da, tată, am un bărbat ca tine acasă. O combinație între tine când erai tânăr și cum ești acum, dar care iubește fix în stilul tău: până la final. Scrie în cărțile de psihologie că fetele își aleg parteneri care le seamănă taților lor. Eram convinsă că nu e așa, cel puțin nu în cazul meu. Dar uite că descopăr în fiecare zi că am ales un om care îți seamănă atât de tare. Și mă bucur. Te am mai aproape, cumva, în fiecare minut al vieții mele.

 

Da, tată, mă trec sudori reci de fiecare dată când vine 17 august. Nu-mi place să fie ziua ta, cum nu-mi place nici ziua mamei. Nu-mi plac zilele voastre de naștere, fiindcă sunt semn că trec anii și asta nu aduce mereu lucruri bune. Nu-mi place ziua ta de naștere, și nici ție nu-ți place, asta o știm cel mai bine noi amândoi. Nu ne place să ne treacă timpul, mai ales când avem atâtea lucruri de făcut. Nu ne plac lumânările cu numere mari și nici să suflăm în ele.

 

Da, tată, cel mai mult mă tem pentru sănătatea ta. Fiindcă știu că nu mergi la doctor când te supără ceva, fiindcă știu că îmi ascunzi adevărul când te întreb dacă te doare ceva, fiindcă știu că boala poate să te ia pe nepregătite și tu niciodată nu te vei plânge înainte să nu mai poți deloc. Mă tem pentru sănătatea ta și uneori îmi doresc să fii un copil, mic-mic, așa cum sunt băieții mei, ca să te duc cu forța la doctori.

 

Da, tată, nu voi uita niciodată cum am plâns noi doi împreună, îmbrățișați și la telefon. Unul cu altul noi doi plângem cel mai sincer și cel mai eliberator și, la final, ni se pare că problema e pe jumătate rezolvată. „Bine, tată, aveți grijă acolo”. Asta zici mereu, la final, după o îmbrățișare, cu sau fără plâns. Iar eu știu că în vorbele tale e toată grija de care e capabil un om pe lumea asta.

 

Da, tată, știu cât de tare mă iubești și cât de tare ne iubești pe noi toți, copii, gineri, nepoți. Știu că te simți responsabil pentru noi, că muncești pentru noi, încă, deși suntem deja, unii dintre noi, oameni mari, la casele noastre, știu că te culci și te trezești cu noi în gând. Așa ai făcut mereu, de când ești tată. Și chiar dacă te iubesc-ul nu s-a zis la noi în casă de prea multe ori, știu că, în ultimii ani, ți-a venit mai natural.

 

Da, tată, știu că tu zici că vrei să plec din țară. Dar sunt ca tine, înțelegi?, nu voi pleca fiindcă nu pot să-mi rup inima în două: o bucata să rămână aici, una să o iau cu mine. Nu știu să fiu împărțită și nici nu vreau, așa că rămân. Vreau să stau aici, ca să fiu aproape când ai nevoie de mine. Sunt copilul acela care refuză să zboare prea departe și asta nu mă nefericește. Cel puțin, nu mai tare decât dacă aș zbura prea departe.

 

Da, tată, și eu te iubesc.

 

 

 

***am scris acest text pentru a susţine campania „Vorbeşte cu tatăl tău despre cancerul de prostată” care se derulează la invitația Janssen, Compania Farmaceutică a Johnson&Johnson România, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC).

În Europa, aproximativ un bărbat din zece va dezvolta cancer de prostată la un moment dat în viață. În România, pentru anul 2018, sunt estimate 6.000 de noi cazuri, însă nu toate acestea sunt diagnosticate. Astfel, la bărbați, cancerul de prostată ocupă locul al treilea, în rândul cauzelor de deces, după cancerul pulmonar și cel colo-rectal.

Mai multe informaţii despre cancerul de prostată aveți aici. 

 

 

Vorbiți cu tații voștri despre sănătatea lor, eu sigur o voi face!

 

 

 

Foto: unsplash