Bunica, Mamă Eroină

Mai întâi s-a dus Toader, apoi Dumitru. La câțiva ani distanță, Gică, și, la scurt timp, Titi. În urmă cu mai puțin de un an, a venit rândul lui Neculai. Iar zilele trecute, la nici un an de la ultimul doliu, a plecat Riță. Copiii pe care i-a crescut cum a știut mai bine și pe care i-a ghidat prin viață cum s-a priceput ea, așa, cu școală puțină și inimă multă (în ultimii peste 30 de ani fără ajutor din partea soțului, fiindcă a rămas văduvă) – au început să plece într-o altă lume.

De fiecare dată, la fiecare înmormântare, am văzut-o mai tristă decât credeam că o voi vedea vreodată. De fiecare dată a plâns ca și cum era ultima dată când mai putea face asta. A stat la căpătâiul lor, sfârșită, cu părul cărunt desfăcut pe spate, sub basma (căci așa e tradiția la noi la țară – femeile își țin părul prins sub batic, iar la doliu și-l despletesc, și-l piaptănă, apoi îl lasă liber). Ultima dată, în toamnă, nu mai avea putere să se țină pe picioare. În ziua înmormântării celui de-al cincilea copil care a plecat prea devreme, stătea pe o bancă din lemn, lângă un gard, cu ochii plini de lacrimi privind în gol. Așa, sleită de putere, însă, a mers însă pe jos până la groapă, era teribil de cald, și nu a mai plecat decât luată cu forța.

Zilele trecute s-a mai dus unul. Nu știu încă dacă bunica știe. Mereu ne-am gândit că mai bine nu ar ști cine a mai murit. Dar mereu, înainte de a decide noi dacă îi zicem sau nu, simțea și întreba ce s-a întâmplat. Avea inima grea cu câteva zile înainte să se întâmple necazul. Nu știu, acum când scriu, dacă i-au spus de nenea Riță. Cumva, aș vrea să nu îi spună. Apoi, mă gândesc că e dreptul ei, de mamă, să poată să-și plângă copilul. Nu cred că ne-ar ierta dacă i-am ascunde asta.

E bătrână, mică, tremurândă, uneori ne mai încurcă numele nouă, nepoților și strănepoților, și în ultimii ani a plâns multe rânduri de lacrimi. Și nu de puține ori a zis că mai bine se ducea ea. Dar ea nu s-a dus, e aici și, la peste 90 de ani, îi îngroapă unul câte unul. Acum s-a dus al șaselea. I-au mai rămas cinci copii în viață – trei femei (între care și mama) și doi bărbați. Cinci copii din 11.

În Comunism, a primit diplomă de Mamă Eroină, o bucată de hârtie care atestă că a născut 11 copii. I-a crescut pe toți cu multe eforturi (mama își amintește și acum cum îi spăla pe toți, pe rând, zi de zi, uneori cu peria de paie, căci umblau cu picioarele goale și nu se lua țărâna doar cu apă; cum le făcea mâncare zi de zi, de trei ori pe zi, iar la masă nu se auzeau decât lingurile; cum știa să îi împace pe toți cu un gând bun; cum i-a dojenit când a fost nevoie; cum casa strălucea mereu de curățenie de la 5 dimineața, fiindcă mereu trebuia să meargă și la câmp; cum le-a făcut tuturor nunți cu ce a avut în bătătură și nu s-a făcut niciodată de ispravă în sat; cum a ținut familia singură, câțiva ani, cât a fost bunicul pe front; cum le-a crescut copiii și i-a învățat să fie cu luare aminte, cuminți și iubitori).

I-a iubit pe fiecare în parte și pe toți la un loc cum numai o mamă poate, și ei au iubit-o – și o iubesc – la rândul lor. Și pentru fiecare în parte și pentru toți la un loc a suferit ani în șir.

Bunica este, într-adevăr, o Mamă Eroină, dar nu fiindcă a născut și a crescut 11 copii, și nu fiindcă i-au dat comuniștii titulatura asta, ci fiindcă a stat în picioare la fiecare înmormântare. Cu sufletul făcut bucăți, cu ochii scăldați în lacrimi, cu fața plină de riduri semne ale durerii. A stat în picioare, deși a îngropat cinci copii, bărbați în toată firea, iar acum urmează al șaselea. Nu pot să îmi închipui ce a fost și este în inima ei. Dar știu că e o Mamă Eroină fiindcă s-a ținut puternică pentru cei care au rămas. Și sper să se țină tare și de data asta.

 

Foto: arhivă personală

 

 

 

 

 

3 Comments
  • Andreea V
    July 4, 2017

    E o inspiratie, un model si esti norocoasa ca e bucata din povestea ta de viata si identitatea ta <3

    • OanaBotezatu
      July 5, 2017

      Draga Andreea, mi-e cam dor de tine. 🙂 Iti multumesc, te imbratisez.

  • o femeie
    July 17, 2017

    vaaai, mi-au dat lacrimile….

    Cu ani in urma o ruda isi ingropa fiul. A zis ca nu e durere mai mare ca aia sa imi moara un copil.
    Si bunica ta a trecut de 5 ori prin asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *